Se povestește pentru avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile și când trecea în corabie, el întâi apuca lopata și când mergeau la dânsul frații, îndată după rugăciune, mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârșească, a rămas trei zile având ochii deschiși și nemișcați. Și l-au mișcat frații zicând: avvo Agathoane, unde ești? Și le-a răspuns lor: înaintea judecății stau. I-au zis lui: și tu te temi, părinte? Le-a zis lor: cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt și de unde știu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu! Și i-au zis lui: dar nu nădăjduiești, că lucrul tău este după Dumnezeu? Zis-a bătrânul: nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, și alta a oamenilor. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: faceti bine și nu mai grăiți acum cu mine, căci n-am vreme. Și îndată s-a săvârșit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretisește cineva pe prietenii și iubiții săi. Avea însă păzire mare în toate și zicea că fără de păzire mare nu pășește omul la nici o faptă bună.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 29-30)