Curățește-mă cu harul Tău, Milostive Părinte; șterge întinăciunile mele cu isopul Tău atotcurățitor și tămăduiește rănile mele, ca să dau mulțumită harului Tău!

Am căzut: scoală-mă și mă întărește, Doamne, că Tu îi scoli pe toți cei căzuți. Tinde spre mine mâna Ta și viază-mă iar cu îndurările Tale!

Potrivnicul m-a amăgit, m-a despuiat de toată podoaba mea și a răpit-o, m-a făcut sterp, încât va trebui să merg gol de toate dincolo. Mila Ta să îmi fie haină în Ziua cea înfricoșătoare a Judecății!

Mare va fi spaima în acea Zi când fiecare va da răspuns pentru faptele sale, și pentru gânduri, și chiar pentru clipirea ochilor. Îndreptățește-mă atunci, Judecătorul meu, că deși sunt vinovat, vreau să mă pocăiesc.

Inima noastră se va sfâșia și se va munci fără de sfârșit când se va trece tot ce ațâță pofta în noi, când fiecare se va înfățișa gol înaintea Judecății lui Dumnezeu și va da seama pentru cele ce a lucrat.

Atunci va fi vai de cel ce, asemenea mie, a săvârșit multe fărădelegi, care a păcătuit și a ascuns păcatele sale pentru a nu fi rușinat aici! Dincolo, în Ziua Judecății, va fi arătat cu degetul.

Fărădelegile mele s-au înmulțit, zilele mele au trecut și au pierit, se apropie vremea sfârșitului, iar pocăință nu este întru mine. Dacă nu se va afla loc pentru îndurare, vai mie în Ziua Judecății!

Fericit omul care s-a ostenit în această lume, că să o moștenească Împărăția în lumea netrecătoare. Pentru o măruntă osteneală va dobândi moștenire mare.

La Judecata Ta, Doamne al nostru, nu este părtinire: atunci se va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cine a făcut fapte bune o să primească Împărăția, iar cine a făcut fapte rele o să meargă la chinuri.

Deschide-mi ușa îndurărilor Tale, Nădejdea celor ce se pocăiesc, și tinde-mi mâna Ta plină de doctorii ca să lege bubele mele și să tămăduiască rănile mele.

Voia mea nu se înduplecă să urmeze voii Tale. Însuți supune-mă voii Tale, ca prin aceasta să câștig mântuirea și să preaslăvesc voia Ta, care binevoiește către cei ce se pocăiesc.

Primește ca un Milostiv rugăciunea mea de împăcare cu Tine și dăruiește-mi, după bunătatea Ta, viața, și se va rușina vicleanul când va vedea că am fost miluit de dreptatea Ta.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 68-69)