Sunt mulți în aceeași situație. Mulți pentru o zi de luni. Într-un fel, și-au oferit o zi de concediu pentru o Liturghie după Liturghia de duminică. Dar nu e ușor. Și nu-i chiar din lumea aceasta să iei liber de la serviciu ca să mergi la slujbă. Însă e minunat că se întâmplă asta! Că e curtea plină de bunici, de maici, de călugări, de localnici, dar și de tineri și de copii veniți mai de departe.

Eu sunt la serviciu. Și sunt la slujbă. Alături de colegii mei, îmbinăm munca și responsabilitățile cu liniștea, rugăciunea și timpul pentru suflet. Dacă nici asta nu-i binecuvântare, ce-ar putea fi? Doamne, îți mulțumesc pentru darurile Tale!

Sfânta Liturghie se săvârșește afară. E soare și cald. Există și zonă de umbră. Pentru fiecare, pe alese. Ierarhii și părinții slujesc, maicile de la strană cântă – iar păsările își aduc, la rândul lor, contribuția. Un tril continuu se aude. Și nu pot să nu mă gândesc că în cinstea Sfintei Mavra sunt toate astea – cea care atât de mult a iubit oamenii și toate viețuitoarele. Ea, care a dorit pustie, dar care nu a alungat niciodată sufletele care o căutau. Ea, care atât de mult s-a smerit și și-a dorit să rămână necunoscută – dar care e deja pictată de zeci de ani în biserici, ca sfântă. Ea, cea rugătoare și nevoitoare, care s-a arătat a fi lumină tuturor – deși locul îngropării sale nu e știut și, prin urmare, nici sfintele sale moaște nu le putem săruta.

Ascult fragmentul de Evanghelie de la Sfântul Apostol Matei și mă minunez. Sfintei Mavra i se potrivește perfect. Ea a ținut cont de îndemnul Mântuitorului: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară”. Mă uit în curtea mănăstirii și simt un fior – ziua de luni, cea „liberă” pentru cei care și-au luat special concediu ca să fie prezenți la acest moment... e o zi numai bună pentru „osteniți” și „împovărați”. Pentru oameni credincioși, râvnitori, asumați, iubitori de Dumnezeu, doritori să găsească odihna! O odihnă dobândită prin jertfă, jug, povară... Ziua de concediu nu e de somn, nici de „turism”. E una de suflet și de pelerinaj. De însoțire cu Dumnezeu și cu sfinții Lui! De învățat de la Cel blând și smerit cu inima – și de la casnicii Lui.

Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău e una dintre cele 16 femei cu viață sfântă canonizate în acest an în Biserica Ortodoxă Română. Prima canonizare locală din 2026 e acum, aici, la Durău. Și începe cu o Sfântă trăitoare în secolul al XVII-lea pe care poporul a ținut-o vie în amintire și în evlavie. Pentru că sfințenia nu se stinge. Pentru că Duhul Sfânt nu Se retrage de la cei smeriți și buni.

„Cine se roagă la ea mare ajutor primește!” În spatele meu, o femeie povestește dintr-o răsuflare cât de minunată e Sfânta ei. Și are încredințarea aceasta în care au trăit generații și generații de credincioși din toată țara – dar mai ales din zona Neamțului. O încredințare pe care o aud și în tropar: „În pustia Ceahlăului nevoindu-te și luminându-te harul dumnezeiescului Duh, ca o făclie în sfeșnic te-ai arătat, Sfântă Mavra, strălucind cu mulțimea de virtuți și darul povățuirii; deci, la Hristos mijlocește totdeauna mântuire pentru noi!”.

Cum mi-a spus și un părinte ieri, citându-l pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: „Nu poate o cetate pe vârf de munte să se ascundă”. Și nici lumina nu se ascunde sub obroc. Smerenia adevărată arde în sfeșnic – și sfințenia Sfintei Mavra e lumină pură! Iar ajutorul ei s-a simțit mereu, se simte, și cu atât mai mult se va simți acum, când și mai mulți o vor cunoaște, când și mai mulți o vor chema în rugăciune.

Păsările cântă din ce în ce mai tare. Soarele arde din ce în ce mai puternic. Liturghia se încheie. Se citește Tomosul. Și, la sfârșit, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, mulțumește credincioșilor care, în zi de luni și de lucru fiind, au spus „prezent” la un asemenea moment. Își mărturisește gândul și eu zâmbesc. Credea că e posibil să slujească aproape singur, precum Sfânta Mavra în pustie – dar s-a bucurat de darul lui Dumnezeu oferit prin atâtea inimi care s-au rugat împreună.

A fost luni. Și-a început minunat săptămâna. Am lăsat păsările la mănăstire la Durău și-am revenit în Iași. Am lăsat și icoana cea mare și frumoasă a Sfintei Mavra acolo – dar pe ea, pe Sfânta, am luat-o cu mine. În minte, în inimă, în gând, în rugăciune. Probabil că deseori o voi uita, căci eu nu sunt atât de râvnitoare și de plină de iubire. Dar știu că Sfânta mă va lăsa oricând să-mi amintesc de ea și s-o cuprind la piept. Ca într-o zi de luni, când unii și-au luat concediu pentru a veni la slujbă. Ca într-o zi de luni, când eu am fost la slujbă fiind la... slujbă! O zi în care eu am conștientizat din nou și din nou cât sunt de binecuvântată să pot spune că fac exact ceea ce-am studiat și ceea ce îmi place. Că sunt jurnalist aproape... dintotdeauna. Și că, de 12 ani, sunt jurnalist angajat la Doxologia. Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!