Calea Sfinților... o cale înmiresmată de miros de tămâie, busuioc și lumânări aprinse. Au început să bată clopotele, toaca sună a alai... alai împărătesc ce avea să apară imediat. Tineri, în ținută de gală românească, mândri, purtând steaguri în mână, spuneau parcă: Suntem români, suntem creștini!

I-au urmat apoi un sobor de preoți și înalte fețe bisericești ce aveau să confirme că e o manifestare de o importanță deosebită. În miros de tămâie ce te învăluia și-ți șoptea - așa e în Rai! - au apărut purtate cu grijă icoanele, chivotul și sfânta raclă - mărturii că suntem ocrotiți și avem la cine ne ruga.

Privirile preoților ne binecuvântau de la distanță și ne spuneau: Pace, vouă!

Murmurând cântări bisericești, alaiul și-a străbătut drumul firesc, poposind la bisericile din calea lui și în cele din urmă a ajuns la început, începutul rugăciunii și al răbdării și al speranței.

Un prieten îmi spune de câte ori ne întâlnim: Hai la Rai!

Am făcut și eu, de-a rândul anilor câțiva pași mici... așa am simțit eu...

Am întâlnit pelerini și anul trecut și în anii trecuți și pe care vreau să mi-i amintesc permanent cu același iz de busuioc și crizanteme făcătoare de minuni.

... cu bagaje pe manâ, pe spate, cu sticla de apă pe jumătate goala, cu capetele acoperite, cu vise și dureri în ochi, smeriți și plini de nădejde, cu picioarele ostenite, dar sufletul însetat de credință și speranță, cu buchetelul de busuioc atins și mângâiat prin credința lor de Sf. Parascheva... mergând agale pe străzile Iașului pentru prima oară, pentru a doua oară sau pentru a câta oară știu ei, dar cu dorința nemărturisită, dar aprigă care li se citește în ochi de a mai trăi cel puțin până la anul să vină iară...

Zilele acestea îmi aduc aminte de bunica mea dragă care nu pregeta în nici un an să nu vină la "măicuța", așa cum îi spunea ea. Era o bătrână mititică, dar frumoasă, ce venea an de an cu buchetelul ei, pregătit de acasă de la Botoșani, de crizanteme, "văzdoage" și busuioc a cărui miros inconfundabil de curat și proaspăt îl mai simt și acum și care se așeza cuminte la rând în tăcere, ascultare și rugăciune.

"M-am rugat și pentru tine, rândunică!" îmi spunea și îmi dădea o crenguță de busuioc îmbălsămată de viață.

Și asta ani și ani... până când într-o zi, de 14 octombrie, probabil fiindu-i milă de osteneala ei, Măicuța a chemat-o lânga ea.  

Și de atunci am văzut și alte bunici și alte mămici și, în ultimii ani, și mulți tineri, care vin la Iași cu toată dragostea, smerenia și dorința lor de a o venera și mai ales de a-i cere ajutorul Măicuței.

Mi-e atât de dor de ea, că numai gândul că se apropie zilele Sfintei Parascheva mă doare.

Dar, acum e rândul meu să mă așez smerită la rând, să mă rog și pentru ea. Și am să-i dăruiesc prin pelerini "ceva bun" așa cum îi plăcea ei. Fiecare bătrânică căreia îi dăruiesc o cană de ceai cald este bunica mea.

Am să mă rog și pentru pace și pentru lume. Odată, înaintea unui examen un profesor m-a întrebat dacă știu proveniența numelui meu, Mirela.

I-am răspuns: Da, domnule profesor. Știu, înseamnă PACE.

Da, e corect, dar mai înseamnă și lume. Dumneata ce reprezinți?

Aș vrea, dacă mi-e îngăduit, cu gândul sau dacă e cu putință și cu fapta să fiu pacea lumii.

Așadar și pentru noi și pentru copiii noștri am să mă rog să fiu pacea lumii și desigur poate, măcar pentru familia mea reprezint și o lume a păcii, a bucuriei și armoniei. Veniți cu drag, Sfânta Parascheva ne așteaptă!

Veniți cu toate grijile voastre, Sfânta are putere să ne ajute. Doar trebuie să spunem: CRED!

Așadar, veniți la Iași... vă aștept cu busuiocul bunicii.