Răspunsul pe scurt este acesta: a urmări Sfânta Liturghie pe ecran poate fi o rugăciune adevărată, dar nu este participare la Sfânta Liturghie. Diferența nu ține de cât de evlavios este omul din fața ecranului, ci de ceea ce este Sfânta Liturghie însăși.

Sfânta Liturghie este o adunare

Cuvântul „liturghie” vine din limba greacă și înseamnă „lucrare publică”, o slujire făcută în mijlocul poporului și pentru popor. În tradiția bizantină, Sfânta Liturghie era numită și synaxis, adică „adunare”. Nu întâmplător: încă de la început, Biserica s-a recunoscut pe sine în adunarea credincioșilor. În ziua Cincizecimii, Sfinții Apostoli erau toți împreună, în același loc (Fapte 2, 1). Sfântul Apostol Pavel vorbește despre Cina Domnului ca despre ceea ce fac creștinii atunci când se adună laolaltă (1 Corinteni 11, 17-34), iar Epistola către Evrei îi îndeamnă pe credincioși să nu-și părăsească adunarea (Evrei 10, 25).

Părinții Bisericii au păstrat aceeași înțelegere. La începutul secolului al II-lea, Sfântul Ignatie Teoforul le scria efesenilor că cel care nu vine la adunarea comună își arată prin aceasta mândria și se osândește singur. Tot el îi îndemna să se adune cât mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu (Către Efeseni 5 și 13). Pe la anul 150, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful descria Sfânta Liturghie pentru împăratul roman: în ziua numită a soarelui, adică duminica, toți creștinii de la oraș și de la sat se adunau în același loc. Se citeau Sfintele Scripturi, cel care prezida rostea cuvântul de învățătură, se aduceau pâine, vin și apă, iar după rugăciunea de mulțumire tot poporul răspundea „Amin” (Apologia I, 65 și 67).

Sfântul Ioan Gură de Aur le răspundea celor care spuneau că se pot ruga și acasă: te poți ruga și acasă, dar nu cum te rogi în biserică, unde sunt atâția părinți și unde rugăciunea se înalță într-un singur glas (Despre necunoașterea lui Dumnezeu, Omilia a III-a, 6). Iar Sfântul Nicolae Cabasila, în secolul al XIV-lea, spunea că Biserica se arată în Sfintele Taine nu ca într-un simbol, ci așa cum mădularele se arată în inimă și ramurile în rădăcină (Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, cap. 38).

Teologia secolului XX a redescoperit acest adevăr. Părintele Dumitru Stăniloae a dedicat o carte întreagă legăturii dintre Sfânta Liturghie și comuniune: Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă. Părintele Alexander Schmemann și-a deschis cartea despre Sfânta Euharistie cu un capitol intitulat „The Sacrament of the Assembly” („Taina adunării”): pentru el, adunarea credincioșilor nu este o simplă condiție a slujbei, ci primul ei act. Mitropolitul Ioannis Zizioulas a arătat, pe temeiul izvoarelor din primele trei secole, că unitatea Bisericii se descoperă în adunarea euharistică din jurul episcopului.

Sfânta Liturghie nu este, așadar, o slujbă pe care preotul o săvârșește, iar ceilalți o privesc. Toate rugăciunile ei sunt la plural: „Cu pace, Domnului să ne rugăm”, „Să ne iubim unii pe alții”, „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”. Preotul se roagă în numele tuturor, iar poporul pecetluiește rugăciunea cu „Amin”.

Ce nu poate trece prin ecran

Ecranul transmite imaginea și sunetul, însă nu transmite tocmai ceea ce este esențial în Sfânta Liturghie.

Mai întâi, prezența. Omul nu este doar un suflet care privește, ci suflet și trup. La Sfânta Liturghie stăm împreună în același loc, ne închinăm, sărutăm icoanele, primim binecuvântarea și ne rugăm cu cei de lângă noi. Credința ortodoxă nu a despărțit niciodată mântuirea de trup: Cuvântul S-a făcut trup (Ioan 1, 14), iar Sfinții Apostoli mărturisesc că L-au auzit, L-au văzut și L-au pipăit (1 Ioan 1, 1).

Apoi, darul adus. Prescura, vinul și pomelnicul pe care le aducem sunt partea noastră la jertfa Bisericii: din ele se pregătesc Cinstitele Daruri la Sfânta Proscomidie, iar numele noastre sunt pomenite la Sfântul Altar. Cine privește de departe nu aduce nimic pe Sfânta Masă.

În sfârșit, și mai presus de toate, Sfânta Împărtășanie. Mântuitorul nu a spus „priviți”, ci „Luați, mâncați” și „Beți dintru acesta toți” (Matei 26, 26-27). Întreaga Sfântă Liturghie se îndreaptă spre chemarea „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”. În Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, preotul se roagă: „Iar pe noi pe toți care ne împărtășim dintr-o Pâine și dintr-un Potir să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh”. Unitatea pe care o cere această rugăciune presupune aceeași Pâine și același Potir. Ele nu se pot împărți prin semnal.

O înregistrare urmărită mai târziu nu mai este nici măcar rugăciune în același timp cu cei adunați. Este o Sfântă Liturghie care s-a încheiat deja.

Starea de urgență din 2020

În martie 2020, în starea de urgență, Patriarhia Română a hotărât ca slujbele din parohii să se săvârșească fără participarea credincioșilor. Slujbele puteau fi transmise online sau urmărite la Trinitas TV și Radio Trinitas, credincioșii erau îndemnați să-și rânduiască acasă un loc de rugăciune, iar preoții puteau merge, la cerere, acasă la credincioși și la bolnavi, ca să-i spovedească și să-i împărtășească. A fost o măsură de iconomie, adică de pogorământ pastoral într-o situație de excepție. Nu a fost o nouă definiție a Sfintei Liturghii.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat limpede acest lucru în iunie 2021. Transmiterea slujbelor online a fost o mângâiere sufletească pentru credincioșii care nu au putut participa fizic la slujbe, iar aceștia au așteptat momentul „participării liturgice reale” (Mesajul de Ziua Mondială a Rețelelor de Socializare, 30 iunie 2021).

Ce rămâne valabil din acea experiență? Mai întâi, faptul că transmisiunile au ținut legătura dintre credincioși și biserica lor într-un timp de încercare. Apoi, colțul de rugăciune din casă, pe care mulți l-au redescoperit. Și, poate mai presus de toate, dorul. Mulți au înțeles abia atunci, privind de departe, ce înseamnă să nu te poți apropia de Sfântul Potir. Dacă ecranul ne-a învățat ceva, este tocmai faptul că nu ne ajunge.

Pentru cine este ecranul o binecuvântare

Biserica nu îi socotește vinovați pe cei care nu pot veni. Canonul 80 al Sinodului Trulan (692) îi afurisește pe cei care, aflându-se în cetate, lipsesc de la biserică trei duminici la rând, dar îi scutește în mod explicit pe cei opriți de o nevoie grea. Canonul este, înainte de toate, o chemare la îndreptare. Bolnavul țintuit la pat, bătrânul care nu mai poate urca treptele bisericii, mama cu un prunc nou-născut, cel internat în spital, cel aflat departe, într-un loc fără biserică ortodoxă: toți aceștia pot urmări Sfânta Liturghie ca pe o rugăciune unită cu rugăciunea Bisericii. Pentru ei, transmisiunea este o binecuvântare.

Dar Biserica nu le dă acestor oameni doar imaginea Sfintei Liturghii. Le aduce acasă Sfânta Împărtășanie. Știați că, încă din secolul al II-lea, diaconii duceau din Sfintele Daruri celor care lipseau de la adunare (Sf. Iustin Martirul, Apologia I, 65 și 67)? Practica s-a păstrat până astăzi. În Sfântul Altar se păstrează Sfintele Taine pentru bolnavi, iar preotul merge la cel care nu poate veni, îl spovedește și îl împărtășește. Ecranul îl poate ajuta pe bolnav să se roage, iar preotul îi aduce Trupul și Sângele Domnului. Pentru cel sănătos, care poate merge la biserică și alege totuși să rămână acasă în fața ecranului, Sfânta Liturghie urmărită online nu este o soluție, ci... o amânare. Nu pentru că i s-ar interzice rugăciunea de acasă, ci pentru că își refuză singur ceea ce Biserica îi oferă.

Așadar, cine a urmărit Sfânta Liturghie online nu a fost la Sfânta Liturghie. A fost, în cel mai bun caz, într-o rugăciune unită cu a celor care erau acolo. Pentru cel împiedicat, această rugăciune nu este zadarnică, iar Biserica vine să-l caute acasă. Pentru cel care putea să meargă, este o pierdere pe care niciun ecran nu o acoperă.

La Sfânta Liturghie nu asistăm ca spectatori, ci luăm parte împreună. Drumul spre ea începe atunci când închidem ușa casei și pornim spre biserică, cu bucuria psalmistului: „Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: «În casa Domnului vom merge!»” (Psalmul 121, 1).

Bibliografie

Izvoare

1. Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012.

2. Sf. Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, în Scrierile Părinților Apostolici, trad. Pr. Dumitru Fecioru, col. PSB 1, Ed. IBMBOR, București, 1979.

3. Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Apologia I, în Apologeți de limbă greacă, trad. Pr. T. Bodogae, Pr. Olimpiu Căciulă și Pr. D. Fecioru, col. PSB 2, Ed. IBMBOR, București, 1980.

4. Sf. Ioan Gură de Aur, Despre necunoașterea lui Dumnezeu, Omilia a III-a, 6, PG 48, 725.

5. Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, trad. Pr. Ene Braniște, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1946.

6. Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. 1-3, trad. Răzvan Perșa, Ed. Basilica, București, 2018.

Studii

1. Pr. Alexander Schmemann, The Eucharist: Sacrament of the Kingdom, trad. Paul Kachur, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, NY, 1988, cap. 1, „The Sacrament of the Assembly”.

2. Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, ed. a II-a, Ed. IBMBOR, București, 2004.

3. Ioannis Zizioulas, Euharistie, episcop, Biserică, Ed. Basilica, București, 2009.

Documente ale Bisericii

1. Patriarhia Română, măsurile privind slujbele și activitățile sociale bisericești din 22 martie 2020; versiunea în limba engleză, basilica.ro, 23 martie 2020: https://basilica.ro/en/new-measures-regarding-church-services-and-socia…

2. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Mesaj de Ziua Mondială a Rețelelor de Socializare, 30 iunie 2021, basilica.ro: https://basilica.ro/patriarhul-de-ziua-mondiala-a-retelelor-de-socializ…