Aproape fiecare om este un „Toma necredincios” sau, mai bine zis, un îndoielnic, care nu se mulţumeşte numai cu cele auzite, ci voieşte să se convingă prin văz şi pipăire, fără să-şi dea seama că imperfecţiunea nu poate cuprinde Perfecţiunea absolută. Sunt încă mulţi oameni care se întreabă: Există sau nu există Dumnezeu? Iar unii, categoric, nu admit existenţa Lui. Aceştia sunt ateii şi spun că, în lume, în univers, există legi care guvernează şi acţionează şi nu mai este nevoie de altceva, totul merge de la sine. Nu le este însă uşor celor necredincioşi să poată nega existenţa lui Dumnezeu şi să-şi susţină părerile, lovindu-se de anumite enigme ce nu le pot explica: cine anume a pus legile în materie spre a determina mişcarea şi evoluţia ei, cum se poate ca din materia moartă, anorganică să apară viaţa, regnul vegetal şi animal, cum a apărut omul şi altele.

Şi, fiindcă ne-am referit la om, e suficient să aruncăm o privire spre noi înşine şi să ne întrebăm, în mod firesc, cum s-a putut forma organismul omului atât de complex şi de perfect încât necesită o specializare de o viaţă întreagă ca să poată cineva descifra anumite părţi din el şi totuşi constată că rămân încă taine necunoscute. Cum oare s-au aranjat organele într-o aşa perfectă ordine şi funcţionalitate? Cum ochii, inima, plămânii se leagă aşa de perfect între ele ca o complicată maşinărie, nimic în plus, nimic în minus?

(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 7)