Viața religioasă a creștinului ortodox, preot (slujitor) sau credincios, trebuie să fie centrată pe Sfânta Liturghie și nu pe alte pelerinaje, dezlegări sau rânduieli mai mult sau mai puțin improvizate. Rugăciunea comunitară a Sfintei Liturghii are rolul de a întări unirea cu Dumnezeu și cu semenii.

Cei care declară „eu cred în Dumnezeu, dar nu merg la biserică, nu merg la slujbă, nu cred în popi” sunt departe de credință, de Dumnezeu, de semeni. Această situare a lor în afara Bisericii și a Liturghiei le demască mândria și egoismul personal, răzvrătirea și comoditatea care le împietresc sufletul. De asemenea, creștinul participant la slujbele bisericii nu trebuie să fie creștin doar duminica, doar când e în biserică (deși nici aici nu-și leapădă relele năravuri, ca de exemplu judecata și bârfirea altora), ci toată viața. Eliminarea păcatelor din comportamentul cotidian trebuie considerată un proces permanent, o luptă continuă cu omul cel vechi (al păcatului) și o afirmare a vieții și luminii lui Hristos.

(Ieromonahul Adrian Făgețeanu, Ieromonahul Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale? Un răspuns ortodox, Editura Sophia, București, 2004, p. 46)