Când cineva te vorbește de rău, să iei de acolo că ceva adevărat este. Când te vorbește de bine, să vezi cât e de adevărat, că și acolo e ceva adevă­rat. Să dăm slavă lui Dumnezeu.

Aproapele nostru este oglinda noastră, dar să nu luăm asta în mod absolut. Suntem cu toții subiectivi, încă bolnavi, și suntem ca niște oglinzi concave sau convexe în care ne vedem deformați, mai lați, mai lungi. Să avem prieteni, să avem prieteni care să ne spună cum ne vedem din afară, și să discernem în ce ne spun ei, cât ne este de folos.

Dar țineți minte: ce văd eu rău la celălalt, acela este un lucru pe care îl am eu în mine. Dar dacă văd pe cineva că fură un portmoneu, asta nu înseamnă că eu sunt un hoț refulat. Nu! Dar dacă zic: „Hoții ăștia nenorociți, i-aș strânge de gât”, dacă simt o repulsie, o încărcare sentimentală foarte mare, în­seamnă că m-am lăsat de furat de curând sau tare îmi pare rău că n-am furat și eu.

Când avem o încărcătură afectivă foarte mare față de un defect sau ceva neplăcut la ci­neva, atunci e proiecție. Și dacă am o admirație, tot pro­iecție este, că proiectăm și lucruri bune, acele lucruri mi­nunate din noi pe care nu îndrăznim să le trăim, să le lucrăm, și le proiectăm pe Părintele, pe maica Siluana. Dar nu aș fi atras de niște valori dacă nu le-aș avea în mine... Să luăm aminte!

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 152-153)