Apropie-Te de noi, Doamne, apropie-Te – Calea spre zorii Cincizecimii, ziua a 49-a

Puncte de vedere

Apropie-Te de noi, Doamne, apropie-Te – Calea spre zorii Cincizecimii, ziua a 49-a

Ne apropiem de finalul Pelerinajului nostru pus sub semnul Zorilor Cincizecimii. Sper din toată inima ca meditațiile să vă fi ajutat să înțelegeți dinspre interior minunatul dar al trăirii Venirii Duhului Sfânt. Nu ne rămâne alta decât a spune: Apropie-Te Doamne, apropie-Te! Și aproprie-ne între noi, rătăciții, să aflăm iarăși iertarea și Harul Tău!

Un suspin din Psalmi și din prorociile Vechiului Legământ ne arată cât de atașați erau iudeii de venirea Acestuia. Nu știau în ce mod și cum se va petrece, dar cert prăznuiau Cincizecimea ca o înnoire a Templului, o reașezare în Slavă a Celui Care era în Slavă. Dacă privim mai atent la textul Scripturii, vedem că Cincizecimea este, de fapt, cuvântul grecesc care definea sărbătoarea cunoscută în Vechiul Testament ca Sărbătoarea Săptămânilor (Levitic 23, 15 și Deuteronom 16, 9). Cuvântul grecesc – preluat probabil pe filiera diasporei vremii – înseamnă „cincizeci” și se referă la cele cincizeci de zile care se scurg de la darul de pâine legat de Paște. Sărbătoarea Săptămânilor celebra sfârșitul seceratului grâului. Totuși, cea mai interesantă e folosirea lui în Ioel (2, 8-32) și în Faptele Apostolilor (1, 8). Uitându-ne înapoi la profeția celui dintâi și apoi la promisiunea – repetată în diferite moduri textuale de către Mântuitorul – privitoare la Duhul Sfânt din ultimele cuvinte ale lui Hristos înaintea Înălțării Lui la cer, ne readucem aminte de celelalte profeții păstrate de Biserică în Paremiile Vecerniei sâmbetei: Numeri (11, 16-17 și 24-29), profeția amintită din Ioil – la care se adaugă și un text din capitolul 3, 1-5- și Iezechiel (36, 24-28). Toate privesc un grup ori o comunitate asupra căreia se revarsă Duhul Sfânt dar, mai ales, prezența relevantă a Acestuia în mijlocul comunității. Dumnezeu Duhul Sfânt Se arată, Se face simțit. Nu ca un vânt ori un stâlp de foc, ci drept o Persoană a Sfintei Treimi. Acum știm acesta și cântăm: „Cel râvnit și înflăcărat, purtat odinioară cu bucurie pe carul de foc clocotitor, preînchipuia suflarea care strălucește acum Apostolilor, din înălțime; prin care fiind luminați, au făcut tuturor cunoscută Treimea” (Canonul al 2-lea, Cântarea 9, 3). Cincizecimea transformă lumea întreagă într-un cuptor de foc care coace prescurile Învierii. 

Lecția este fină precum întreaga pedagogie a lui Dumnezeu. E nevoie de Pogorârea Duhului Sfânt ca să vedem și să înțelegem Treimea. Treimea ca prezență și viață. Treimea ca Dumnezeu „vizibil” și comunicabil prin Tainele Bisericii. Pentru aceea rugăciunile din Vecernia numită „a plecării genunchilor” vin ca o înțelegere din interior a credinței. O reafirmare că orice vom cere în Numele Lui nu ne este refuzat. Real avem un Dumnezeu care nu ne refuză nicio rugăciune câtă vreme ea descoperă voii noastre voia Lui spre a o împlini. Niciun om nu e „ilegal” pentru Împărăția lui Dumnezeu. Niciun om nu poate fi exclus din ea doar pe seama vreunei decizii umane. Pentru aceea, „când Cel Preaînalt pogorându-Se a amestecat limbile, a despărțit neamurile; iar când a împărțit limbile cele de foc, la o unire pe toți a chemat; și cu un glas slăvim pe Duhul Cel Preasfânt” (Condac, glas 8). Chemarea acesta la unire se împlinește sub ochii noștri în Dumnezeiasca Liturghie. De aceea, uneori trebuie să privim Cincizecimea ca o reașezare a Euharistiei la îndemâna noastră, un fel de Cină de Taină în care se aude, sub lucrarea puterii Duhului Sfânt, glasul Tatălui: Acesta este Fiul Meu Cel Iubit întru care am binevoit! O adeverire pe care o avem clipă de clipă în Biserică. Templul adeveririi Treimii Celei de o ființă și nedespărțită. 

Ne apropiem de finalul Pelerinajului nostru pus sub semnul Zorilor Cincizecimii. Sper din toată inima ca meditațiile să vă fi ajutat să înțelegeți dinspre interior minunatul dar al trăirii Venirii Duhului Sfânt. Nu ne rămâne alta decât a spune: Apropie-Te Doamne, apropie-Te! Și aproprie-ne între noi, rătăciții, să aflăm iarăși iertarea și Harul Tău!

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: