Dacă vedem prin pădurile şi codrii cei mari vreun arbore cu mare vechime de ani, răsturnat la pământ de furtunile vremurilor cele mai puternice decât el, apoi şi de la acesta să ne învăţăm a nu ne încrede în puterea noastră, nici în iscusinţa cea de mulţi ani, aducându-ne aminte de cele scrise, că: „Cela ce se încrede în sine, va cădea cădere jalnică” (Pilde 16, 18).

Iar dacă alţi arbori uriaşi vedem putrezind prin codri şi de multe ori căzuţi la pământ, şi lângă aceştia zăbovind cu gândirea aşa să zicem: Cum aceşti arbori atâtea sute de ani trăind şi atâtea vremi sub soare petrecând, acum zac aici putrezind şi pământ făcându-se, dar eu, care sunt „iarba şi floarea câmpului” (Psalm 102, 15), în această viaţă prea scurtă, cu cât mai neputincios şi mai repede trecător sunt în această lume?

(Părintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1996, p. 38-48)