Particularitatea care o distinge şi-i asigură un aspect arhitectural inedit este configuraţia ei oarecum neobişnuită, în raport cu arhitectura noastră eclesiastică medievală, dar şi cu ceea ce se construia la noi pe la mijlocul secolului trecut.

Biserica Mănăstirii Horaița este o sinteză dintre planul rectangular, perpetuat în epocă, în cadrul statornicirii la noi a stilului neoclasic, şi un sistem exterior de turle, care ne trimite la arhitectura bisericească neogreacă şi rusă de la începutul secolului trecut.

O particularitate a interiorului bisericii de la Horaița constă în prezența unor galerii cu baluştri de lemn, care merg până în dreptul altarului. Acestea se află deasupra celor trei bolţi longitudinale din părţile de sus ale peretelui sudic şi ale celui nordic.

Muchiile de sus ale cornişei ‒ singurele elemente ornamentale exterioare

Galeria de pe peretele sudic comunică cu alta de pe faţada estică a bisericii, galerie invizibilă credincioşilor. De pe această galerie se intră în micul amvon suspendat deasupra catapetesmei.

În exterior, pereţii groşi de mai bine de un metru sunt tencuiţi cu praf de piatră. Ornamentaţia este simplă şi sumară. Temelia, inegală ca înălţime din cauza coborârii pantei, mai joasă în partea de vest şi mult mai înaltă în est, sub absida altarului, a fost realizeată dintr-un bosaj din pietre de râu. Singurele elemente ornamentale exterioare sunt muchiile de sus ale cornişei, care încadrează de jur împrejur şirul de console mici ornamentale, şi ele de tencuială.