Lumea se influenţează repede spre bine, cât şi spre rău. Spre rău se influenţează mai uşor, pentru că acolo ajută şi diavolul. Spune, de pildă, unuia să lase fumatul pentru că îl vatămă. De îndată ce se vor hotărî să-l lase, diavolul va merge şi-i va spune: Ţigara cealaltă are mai puţină otravă, cealaltă are filtru şi curăţă... Fumează de acelea, că nu te vor vătăma’’. Îi va afla o îndreptăţire, ca să nu-l lase, îi va afla o ... ,,soluţie”. Pentru că diavolul ne poate oferi o grămadă de justificări. Iar ţigara aceea, pe care i-o recomandă, îl poate vătăma şi mai mult. De aceea este nevoie să avem voinţă. Şi dacă cineva nu-şi taie cusururile sale atunci când este încă tânăr, după aceea îi va fi greu să le taie, deoarece cu cât înaintează în vârstă, cu atât i se slăbeşte voinţa.

Dacă omul nu are voinţă, nu poate face nimic. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Totul stă în a vrea şi a nu vrea” (Comentariu la Epistola I către Tesaloniceni, Omilia 5, PG 62, 428). Adică toate depind de: dacă vrea sau nu vrea omul. Mare lucru! Dumnezeu este din fire Bun şi vrea întotdeauna binele nostru. Dar este nevoie să vrem şi noi. Pentru că omul zboară duhovniceşte cu două aripi: cu voia lui Dumnezeu şi cu voia sa. Dumnezeu ne-a prins pentru totdeauna o aripă, care este voia Sa, de un umăr al nostru. Dar ca să zburăm duhovniceşte trebuie ca şi noi să ne prindem de celălalt umăr aripa noastră, adică voia omenească. Dacă  omul are voinţa puternică, are aripa omenească şi se echilibrează cu aripa dumnezeiască şi poate zbura. În timp ce dacă voinţa îi este atrofiată, încearcă să zboare puţin, dar se prăbuşeşte. Încearcă din nou să zboare, dar iarăşi cade.(...) Voinţa există la toţi oamenii, la unii mai puţină, la alţii mai multă. Când omul are dispoziţie să se nevoiască, se roagă şi cere de la Dumnezeu să-i mărească voinţa şi Dumnezeu îl ajută.(...). Aripa dumnezeiască este întotdeauna plină, completă, nu-i lipsesc pene, pentru că diavolul nu poate să le tragă şi să le scoată, căci este dumnezeiască. Dar omul să ia aminte să nu se lenevească şi astfel diavolul să-i scoată vreo pană din propria lui aripă. Atunci când începe încet-încet puţină trândăvie, puţină nepăsare, voinţa slăbeşte. Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea? Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Şi astfel, omul netrebniceşte şi aripa lui Dumnezeu. Dar când are voinţă, are şi aripa lui întreagă. Atunci vrea şi Dumnezeu, vrea şi omul, iar el zboară.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Trezire duhovnicească II, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, pag.125-127)