Încă de la începutul cărții înțelegem următorul fapt: că propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu se face de către oameni prin mandatare specială; nu oricine are acest drept, ci numai cel ales de către Biserică și consacrat prin punerea mâinilor mai marilor preoți în cadrul tainei Sfintei Hirotonii. Scriitor bisericesc, Lactanțiu a început să folosească termenul de predică pentru prima oară în secolul al III-lea. La începuturile bisericii au existat trei termeni și anume:

• Kerigma, care însemna cuvântul Domnului către păgâni sau vorbirea misionară pentru cei care încă nu erau creștini;
• Cateheza, care reprezenta instruirea specială și luminarea celor care nu erau botezați, dar care își doreau și fuseseră acceptați pentru a intra în creștinism;
• Omilia, termen ce a fost folosit pentru prima dată de Sfântul Apostol Pavel, cu înțelesul de explicare a învățăturilor Sfintei Scripturi.

Ideea, cuvântul și gestul sunt cele trei ingrediente retorice care, mânuite sub inspirația Duhului Sfânt și cu antrenamentul muncii individuale creează modelul unei predici de succes. Însă nici un vorbitor nu va ajunge să stăpânească aceste trei elemente fără nenumăratele lecturi de specialitate, exercițiile de scriere, ordonare logică a argumentelor și o preocupare permanentă pentru propovăduirea nealterată a învățăturii de credință.

Omiletica, conform spuselor autorului nu ne învaţă ce să spunem, ci cum să spunem, ne pune la dispoziție cele mai profitabile metode de alcătuire și susținere a unei cuvântări bisericești, adică acelea care servesc cel mai bine țelul urmărit de preotul predicator. Activitatea omiletică de astăzi implică, din partea preotului ortodox, o diversificată metodologie de abordare și aceasta datorită ateismului, globalizării și a secularizării, precum și a altor motive care-l determină pe predicator să fie mult mai atent și mai bine pregătit sau mai bine zis informat.

Însă în centrul tuturor atributelor unui orator bisericesc desăvârșit stă săvârșirea faptelor bune sau sfințenia vieţii.  Cu alte cuvinte, arta predicării constă, înainte de toate, în predica faptelor sau exemplul personal. Este baza pe care se poate întregi la nesfârșit statura unui omilet valoros, după cum ne spune și Mântuitorul, „cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor”.