Şi toţi de obşte sunt hotărâţi să slujească lui Dumnezeu prin păzirea cu osârdie a poruncilor Lui dumnezeieşti, [adică]: mai întâi, să nu aibă avere a lor osebită, nici măcar un lucru cât de mic. Pentru că aceasta este întâia rânduială a vieţii de obşte, după cuvântul Sfântului Vasile cel Mare, păzită cu mare străşnicie şi în viaţa noastră aşa de tare, încât nici nu-i poate trece prin gând cuiva dintre fraţi să poftească a câştiga ceva deosebit în viaţa de obşte, ştiind că această cale este a lui Iuda vânzătorul. Cel ce este primit în împreună-vieţuirea noastră, punându-şi la picioarele mele şi ale fraţilor averea sa, dacă s-ar întâmpla să aibă ceva lucruri, până la cel mai mic, le dă pe toate Domnului. Şi nu numai pe ele, ci pe sine însuşi se dă cu sufletul şi cu trupul ascultării până la moarte. Iar altfel nu poate fi nicicum primit cineva în obştea noastră. În al doilea rând, fiecare se sileşte să nu aibă voinţa sau părerea sa, ci de bună voie să păzească ascultarea întru toate, căci aceasta este a doua rânduială a vieţii de obşte, şi rădăcină, şi temei [al ei], precum de multe ori s-a spus mai înainte. Iar această rânduială, cu darul lui Dumnezeu, se păzeşte cu dinadinsul în această obşte, pe cât poate slăbiciunea noastră omenească în vremea de-acum. Şi nu poate fi primit cineva în obştea noastră, dacă nu vine cu o asemenea hotărâre, adică să se supună cu sufletul şi cu trupul, şi cu toată voinţa sa ascultării celei sfinte şi fericite şi de Sfânta Scriptură mărturisită. Adică, de acum înainte, să nu-şi mai facă voia sa, nici să-şi asculte părerea sa, sau să se cârmuiască singur, ci să fie călăuzit şi păstorit de învăţătura Preacuvioşilor Părinţi ai noştri, care înseamnă cârmuirea vieţii noastre după Dumnezeu, povăţuitoare şi călăuzitoare către mântuire. Învăţătură pe care şi tuturor, şi fiecăruia în parte îndrăzneşte să o arate gura mea cea păcătoasă spre osândirea ticălosului meu suflet în Ziua Judecăţii, căci grăiesc şi pun înaintea fraţilor sfat folositor de suflet, dar eu însumi nu fac nici un lucru bun.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 154-155)