Tratamentul acestei afecţiuni  parazitare este deosebit de dificil. Prima substanţă folosită a fost chinina, izolată acum 185 de ani de către Pelletier şi Caventou, medicament care a fost unicul remediu contra paludismului până în 1930.

Încă din anul 1898, britanicul Ronald Ross a arătat rolul ţânţarului şi a unuia dintre paraziţii săi în transmiterea acestei boli. În momentul în care un ţânţar infectat înţeapă pielea, el injectează şi parazitul aflat în stadiul de sporozoit. Parazitul circulă în sânge şi ajunge la ficat, unde se multiplică şi infectează celulele hepatice. Se formează nişte vezicule pline cu parazit (ajunse în stadiul de merozoit), vezicule care, după scurt timp, explodează şi se răspândesc în sânge, infectând globulele roşii.

În aceste globule, parazitul se multiplică până când le distruge, dând naştere gametociţilor. Dacă în acest stadiu un ţânţar înţeapă pacientul infectat, el aspiră gametociţii, care, în organismul insectei, vor produce sporozoiţi, astfel că ciclul transmiterii bolii se va putea relua. De menţionat că eliberarea parazitului din globulele roşii se traduce prin crize extrem de grave, manifestate prin accese febrile (40-41ºC), frisoane, transpiraţii, simptome care, în cazul parazitului Plasmodiumfalciparum, pot determina moartea.

În aceste condiţii, în care medicaţia disponibilă actualmente nu este decât parţial eficientă, a apărut ca firească necesitatea de a găsi soluţii mai eficiente. Iată că la orizontul anului 2012 au apărut câteva realizări care tind să transforme speranţele în certitudini. Mai întâi este vorba, în premieră, de obţinerea unui vaccin antimalaric. Cercetătorii din două ţări (Marea Britanie şi Franţa) concurează, pe căi diferite, pentru obţinerea acestui vaccin. Strategia aleasă de către britanici a urmărit căutarea unei proteine specifice la parazit, proteină care, introdusă într-un vaccin, să stimuleze sistemul imunitar al gazdei. Această moleculă prezentă, numită CSP, aparţine virusului hepatitei B, despre care se ştia că stimulează imunitatea. Primele rezultate pozitive au fost obţinute în urmă cu câţiva ani, astfel că acum există rezultate de la mii de persoane (din Africa), care atestă o eficacitate a vaccinului cuprinsă între 47-56%.

Strategia franceză pare a fi şi mai originală, deoarece nu s-a centrat pe parazit, având ca ţintă omul. S-a pornit de la faptul că există africani adulţi, care au o rezistenţă naturală la malarie. La aceştia s-au căutat proteinele cu care organismul lor se apără împotriva parazitului. În felul acesta a fost depistată proteina MSP3, cu ajutorul căreia s-a putut prepara acest vaccin, care împiedică distrugerea globulelor roşii şi evită apariţia simptomelor care duc la deces. Vaccinul francez se află abia la începutul testărilor, fiind verificat pe mai puţine cazuri decât cel britanic, dar, care, după evaluările actuale, oferă o protecţie cuprinsă între 64-77%. Evident, anii următori vor confirma sau infirma eficacitatea acestor vaccinuri.

Până atunci, vă informăm şi despre o altă abordare în combaterea paludismului, şi anume sterilizarea ţânţarilor. Atât în Europa, cât şi în Asia se desfăşoară, la scară mare, o cercetare care constă în eliberarea unei mari cantităţi de ţânţari masculi sterilizaţi (prin iradiere sau prin manipulări genetice) în zonele infestate cronic. În acest fel, masculii nu vor putea obţine descendenţi. Or, fără ţânţari, nu vor mai fi înţepături care să transmită parazitul.