Atenţie la terapiile complementare!

Stil de viaţă

Atenţie la terapiile complementare!

Din păcate, din cauza cunoscutelor probleme cu medicamentele (compensarea, exportul paralel), mulţi bolnavi tind să se îndrepte spre aşa-numitele terapii complementare, care, de multe ori, se dovedesc a fi, de fapt, escrocherii.

România este o ţară plină de oameni bolnavi. M-am convins personal de acest lucru, când, în urmă cu câţiva ani, încercând să alcătuiesc pentru un studiu clinic un lot de 18 voluntari sănătoşi, am trimis la analize peste o sută de persoane şi nu am reuşit să alcătuiesc lotul, deoarece foarte puţini au ieşit cu analizele în regulă.

Pe de altă, parte aglomeraţia din spitale, unde bolnavii stau adeseori câte doi în pat, îmi întăreşte convingerea că suntem o ţară bolnavă. Din păcate, din cauza cunoscutelor probleme cu medicamentele (compensarea, exportul paralel), mulţi bolnavi tind să se îndrepte spre aşa-numitele terapii complementare, care, de multe ori, se dovedesc a fi, de fapt, escrocherii. De aceea nu m-am mirat când ziarul „Adevărul“ a dedicat un număr special escrocilor care se îmbogăţesc din suferinţa oamenilor. Îmi permit să citez din materialele prezentate câteva „perle“:

- „nu există durere pe faţa pământului pe care să n-o iau cu mâna. Doar eu şi băiatul meu putem face asta. Şi Iisus. Dar, mă mai gândesc. Nu ştiu dacă putea să facă Iisus aşa ceva“ (S.F. autointitulat vindecător). Acest şarlatan păcătos, care şi-a făcut reclamă la OTV, a făcut avere pretinzând că vindecă orice boală din lume. Nonşalant, şi-a etalat pe YouTube vila cu piscină şi maşini de lux. Părerea lui despre medicii adevăraţi  este exprimată în fraza: „Eu pe criminalii ăştia de medici i-aş omorî, ăştia care dau antibiotice“. De precizat că profesia de bază a acestui vindecător a fost boxul;

- alt vindecător, care îşi obţine veniturile din comerţul on-line şi din emisiunile de la televiziune este, la bază, economist. El susţine valoarea de panaceu a aurului monoatomic, care se administrează sub formă de picături. Flacoanele puse în vânzare se livrează la preţuri cuprinse între 230 şi 2.599 de lei. Deşi admite că nu are competenţe de medic, economistul îi asigură pe clienţi că leacurile vândute de el pot vindeca orice şi dă exemplu formidabilul caz al unei pisici care a rămas fără coadă în urma unui accident. Tratată cu aurul monoatomic, pisicii i-a crescut coada la loc!

În calitate de autor al unui volum care trata şi despre utilizarea medicală a aurului („Metale preţioase - o abordare farmacologică“, Ed. „Gr. T. Popa“ UMF Iaşi, 2009), am atras atenţia asupra efectelor secundare neplăcute ale terapiei cu aur, a căror frecvenţă este de aproximtiv 50%. Deci, există riscul ca bolnavii creduli să-şi risipească puţinii bani pe care îi mai au pentru a-şi procura... efecte secundare!

- cu o promovare agresivă pe internet, la televiziuni şi în ziare, o firmă numită Bionatura produce nişte „leacuri“ pe baza unei roci numită zeolit. „Vectorul mediatic“ al acestor produse foarte scumpe, cu care se pretinde a se preveni sau trata numeroase boli (inclusiv cancerul), este un absolvent de Medicină care declară că el doar colaborează cu producătorii: „Ei sponsorizează emisiunile în care apar la televizor şi fac un fel de promovare a acestor produse naturale... şi autosugestia este un factor foarte important în orice medicină...“. Se pare că acest medic a uitat de Jurământul lui Hipocrate, trecând graniţa în favoarea „arginţilor“.

Este timpul să se pună capăt activităţii acestor impostori, printr-o aplicare fermă a legii medicinei complementare şi prin îngrădirea legală a propagării prin media a publicităţii produselor dubioase, comercializate direct sau on-line.

Citește despre: