Atitudinea față de cei adormiți

Cuvinte duhovnicești

Atitudinea față de cei adormiți

Dumnezeiasca şi cea fără de sânge Jertfă este curăţire.

Acel cuvânt ce zice că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui şi la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semănat, precum şi toate câte se vor zice la înfricoşatul Lui răspuns, toate despre sfârşitul lumii acesteia sunt. Că atunci nicidecum nu va mai fi ajutor vremelnic şi toată cearta va înceta, fiindcă târgul se va strica, nu va mai fi nici cumpărare, nici dobândă. Că unde vor fi atunci săracii, unde slujbele, unde cântările, unde faptele bune? Drept aceea, mai înainte de ceasul acela, unul pe altul să ne ajutăm. Că nu este nedrept Dumnezeu, ca să uite faptele, după cum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie, în cuvintele sale a zis: „Măcar şi în văzduh de s-a dus, cela ce s-a săvârşit întru buna credinţă, tu însă să nu osteneşti de a-i aprinde la mormânt untdelemn şi lumânări chemând pe Hristos Dumnezeu, că primite sunt acelea de Dumnezeu şi multă răsplătire aduc, că untdelemnul şi lumânarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca şi cea fără de sânge Jertfă este curăţire. Iar ceea ce se dă la săraci mai mult decât toată facerea de bine foloseşte. Aceasta dar ştiută să fie, că jertfe cea de gând a celor morţi le foloseşte, care în această viaţă au petrecut cu înfrânare de la faptele rele. Pentru aceea şi după moarte le folosesc lor cele ce se fac aici pentru dânşii.

(Sfântul Ioan Damaschin, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 102)

Citește despre: