Cum trebuie să ne comportăm cu rudele neîmbisericite în timpul petrecut cu ele, pentru a nu-i supăra şi pentru a nu fi ispitiţi nici ei, nici noi?

Referitor la această situatie trebuie să avem în vedere o regulă, conform căreia nimic din ceea ce este bun şi firesc nu este respins de Biserică şi de oamenii Bisericii. Creştinismul nu este o antiteză a vieţii din afara Bisericii. Orice creştin ştie că în opoziţie se află Biserica şi lumea, creştinul şi omul necredincios, iar lumea este privită ca o stare păcătoasă a societăţii, ca un complex de factori care conduc omul nu spre cer, ci în direcţie opusă.

De aceea, tot ce este bun în lume trebuie privit în aşa fel, încât să poţi comunica şi cu cel nou îmbisericit, dar şi cu cel necredincios, inclusiv cu cel din familie. Este clar că apropiaţii dumneavoastră nu sunt capabili să asculte în timpul mesei Vieţile Sfinţilor, ca la mănăstire, dar nici ultima bârfă din ziare nu ar trebui să fie tema de discuţii la masă, ci mai degrabă o operă literară vestită. Dacă, deocamdată, nu vă puteţi exprima sentimentele pe care le-aţi avut în timpul Liturghiei duminicale, măcar să discutaţi cu rudele ceva ce poate da, cât de cât, indicii despre faptul că sunteţi creştin şi care să nu pară banal sau inutil celorlalţi.

Poate că nu veţi putea să vă rugaţi împreună cu soţul, deocamdată, dar o seară petrecută departe de televizor, într-un parc, nu vă va face rău la suflet, ci vă va oferi un prilej de apropiere, care vă va facilita în viitor comunicarea.

De aceea, să nu fiţi indiferenţi faţă de traiul în comun, ci căutaţi tot timpul o cale de a ajunge la inima celor dragi. Aceasta nu înseamnă să faceţi compromisuri, râzând atunci când aţi vrea să plângeţi sau interesându-vă de teme care, în cel mai bun caz, vă fac să adormiţi. Dacă veţi căuta ceea ce aveţi astăzi în comun, atunci, după cuvântul Evangheliei: „Oricine cere, ia, şi cel care caută, află...” (Matei 7, 8).

(Preot Maxim Kozlov, Familia - ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 289-290)