Mai există şi în zilele noastre părinţi sfinţi. Într-un oraş din Peloponez trăia în urmă cu câţiva ani o familie evlavioasă cu mulţi copii. M-am învrednicit să-i cunosc. Rodul sfinţeniei părinţilor, prin harul lui Dumnezeu, erau cei unsprezece copii ai lor, patru băieţi şi şapte fete. Viaţa lor era călăuzită de exemplul luminos al părinţilor şi de învăţăturile Bisericii noastre. Încă de mici, participau la toate slujbele bisericii din cartierul lor şi erau foarte apropiaţi de un duhovnic. Fiecare a studiat ceea ce i-a plăcut şi şi-au ales drumul în viaţă, luminaţi de prezenţa lui Dumnezeu. Din cele şapte fete, şase au ales ca, după terminarea studiilor, să intre în viaţa monahală, ridicând jugul cel uşor al vieţuirii în ascultare şi jertfelnicie. Fără să fie influienţate de nimeni, au intrat în aceeaşi mănăstire unde şi-au continuat lupta dobândirii virtuţilor lui Hristos. Dintre băieţi, doi s-au călugărit la Sfântul Munte şi vieţuiesc cu jertfelnicie şi iubire întru Hristos.

Un alt caz foarte cunoscut este al unei familii din Tesalonic. Părintele G. împreună cu preoteasa sa au avut opt copii. Şapte dintre ei au ales viaţa monahală din proprie iniţiativă. Astfel cinci fete vieţuiesc într-o sihăstrie din apropierea Tesalonicului, iar doi băieţi se nevoiesc la Sfântul Munte. Toţi şi-au pus nădejdea în Dumnezeu şi se luptă pentru dobândirea mântuirii cele veşnice.

(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011, pp. 97-98)