O femeie a unui diacon mirean, cu numele Evghenie, apropiindu-se timpul să nască, nu putea şi nu-i era de folos niciun ajutor, nici de la doctor, nici de la moaşele care-i slujeau la naştere. Deznădăjduindu-se cu toţii, femeia era gata să moară, că nu vorbea şi nici nu simţea nimic. Atunci, bărbatul său, Evghenie, alergând la Cuviosul şi udând cu lacrimi cinstitele lui picioare, cerea ajutor de la sfintele lui rugăciuni. Apoi, rugându-se Cuviosul şi binecuvântând o pâine, a dat-o diaconului, ca degrabă să o pună pe pieptul bolnavei.

Aceasta făcându-se, îndată femeia a născut pruncul şi a scăpat de dureri. Venindu-şi în simţire, întreba: „Unde este părintele acela care a dezlegat durerea mea? Unde este cel ce m-a întors de la porţile morţii?”. Întrebând-o când şi ce fel avea faţa acela de care vorbeşte, a spus chipul şi asemănarea cuviosului, cel ce i s-a arătat şi toţi au cunoscut că este Cuviosul Marcel, care s-a arătat ei şi a izbăvit-o de moarte. Atât era de îmbunătăţit acest fericit părinte şi viaţa lui asemenea cu a îngerilor, încât şi sfinţii îngeri vieţuiau împreună cu dânsul, pentru curăţenia şi sfinţenia lui.

(Fragment din Viața Sfântului Cuvios Marcel)