Auto-îndreptățirea și pocăința – lucruri incompatibile
În față judecătorului pământesc condamnatul apare mai puțin vinovat dacă se va îndreptăți pe sine. În fața judecății lui Dumnezeu e cu totul altfel: cine se învinovățește mai mult pe sine mai mult capătă dreptate.
Sunt mulți creștini care se spovedesc și toți doresc să se îndreptățească pe sine însuși cu ceva. Deși își spun păcatul lor, cu toții caută să-i scadă din importanță, „să-l înmoaie”, toți caută circumstanțe atenuante la vina lor, ca să iasă mai mult nevinovați! Ei trebuie să știe că judecățile cerești nu se aseamănă cu cele de pe pământ. În față judecătorului pământesc condamnatul apare mai puțin vinovat dacă se va îndreptăți pe sine. În fața judecății lui Dumnezeu e cu totul altfel: cine se învinovățește mai mult pe sine mai mult capătă dreptate.
(Arhimandrit Serafim Alexiev, Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedaniei, Traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi și Petre-Valentin Lică, Editura Sophia, București, p. 76)