„Auzi, Gherontie ăsta e un sfântoi! Un sfântoi mare!” – Mărturia Sfintei Antonina despre Cuviosul Gherontie de la Tismana
Fiecare simțea măsura duhovnicească a celuilalt. Cuviosul mi-a spus despre maica Antonina că este nebună pentru Hristos.
Era în noaptea de Înviere. În tinda bisericii, era un calorifer pătrat, pe care mai stăteau oamenii când oboseau. Maica Antonina s-a așezat la un moment dat pe calorifer, cu lumânarea în mână. Ea avea obiceiul de a se ruga cu „Hristos a înviat!”. Spunea foarte des, mai mult șoptit: „Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat!”. Cuviosul s-a așezat lângă ea. Maica a continuat rugăciunea ei: „Hristos a înviat!”. Cuviosul i-a răspuns: „Adevărat a înviat!”. Se uita Cuviosul la ea și, nici nu începea bine „Hristos…”, că el îi și răspundea „Adevărat a înviat!”. Maica s-a uitat cu coada ochiului spre el și s-a mutat puțin mai încolo și continua cu rugăciunea ei. Cuviosul după ea. Se muta ea, se muta și Cuviosul, în timp ce unul spunea „Hristos a înviat!”, iar celălalt, „Adevărat a înviat!”. Au ajuns așa la perete, de unde maica nu mai avea unde merge. I-a spus Cuviosului să meargă de acolo și au început drumul invers, mutându-se pe calorifer puțin câte puțin, până au ajuns de unde au plecat, cu aceeași rugăciune.
Odată, maica Antonina era la spălătorie și făcea foc la cazan pentru a spăla rufe. Cuviosul era la lemne. Asta era munca lui când venea la mănăstire: toată ziua spărgea lemne. În acea zi, îmi dăduse să îi spăl un flanel de lână, care era foarte murdar pe piept. Îl primise de la cineva. Maica s-a dus să ia lemne. Vine bucuroasă cu brațul de lemne și îmi spune râzând: „Auzi, Gherontie ăsta e un sfântoi! Un sfântoi mare!”. Atâta i-a trebuit Cuviosului, care simțea în duh atunci când îl lăudai. Când s-a mai dus să ia lemne, a ridicat securea la ea. A venit maica și mi-a spus: „Ăsta e nebun! A vrut să îmi dea cu securea în cap!”. Asta a fost pe moment.
Fiecare simțea măsura duhovnicească a celuilalt. Cuviosul mi-a spus despre maica Antonina că este nebună pentru Hristos. Maica Antonina obișnuia, când îl vedea, să își bage mâna în părul lui și să îl smotocească în joacă, de îi și smulgea câteva fire de păr. Niciodată Cuviosul nu riposta. A fost o filmare cu ei doi în vale, cum se țineau de degetul mic și cântau uitându-se în sus și arătând cu cealaltă mână în sus: „Raiule, grădină dulce!”. Din păcate, s-a pierdut filmarea!
Era un duh între ei, pe care nu îl putem explica sau pune în cuvinte.
Sfântul care a murit înghețat, izbăvitorul celor care suferă din cauza frigului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro