Acatistul Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana

Acatiste

Acatistul Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Pe Sfânta Cuvioasă Maică Antonina, ceea ce în legea dragostei bine a viețuit și la aceasta a cugetat ziua și noaptea, să o fericim cetele călugărilor după vrednicie, că aceasta șezând lângă Izvorul Vieții, din Acesta pururea s-a adăpat și a adus roadă bogată Bisericii Lui: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, înfrânarea, curăția. Pentru aceasta, călăuziți de lumina Mântuitorului Hristos îi cântăm: Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoare a învierii lui Hristos!

Icosul 1

Din fragedă copilărie L-ai iubit pe Mântuitorul Hristos, Preacuvioasă Maică, și pe urma Lui ca o mielușea ai alergat cu osârdie. Pentru aceasta, fericindu-te îți grăim așa:

Bucură-te, că ai crescut din tinerețe în Casa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că jugul cel bun al Domnului ai râvnit;
Bucură-te, că pe acesta l-ai purtat cu iubire de osteneală;
Bucură-te, că grija aproapelui n-ai lepădat-o;
Bucură-te, că pentru răutățile omenești nu te-ai împuținat cu sufletul;
Bucură-te, că pe diavol l-ai zdrobit cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că niciodată n-ai osândit pe cei păcătoși;
Bucură-te, că plângeai înaintea Domnului pentru cei păcătoși;
Bucură-te, că pentru ei te rugai cu durere;
Bucură-te, că pentru smerenie pe tine întru toate te-ai osândit;
Bucură-te, că frumusețea cea după trup ai socotit-o întru nimic; 
Bucură-te, că sufletul ți l-ai împodobit cu podoaba smereniei;
Bucură-te, că mintea ți-ai păstrat-o curată cu nevoințele călugărești;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 2

Râvnitoare a vieții îngerești din copilărie te-ai arătat, Cuvioasă Maică Antonina, și mergând în mănăstirea cea binecuvântată a Sfântului Nicodim cel Sfințit, te-ai nevoit în cele mai aspre nevoințe monahicești, încât se mirau toți de dragostea ta dumnezeiască ce ardea întru tine și slăveau pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 2

Având mintea luminată de Duhul Sfânt, ai trecut cu vederea toate cele pământești, omorând cu sabia rugăciunii pe Veliar cel cugetător, pentru care primește de la noi acestea:

Bucură-te, ceea ce ți-ai pus nădejdea numai în Dumnezeu;
Bucură-te, că ai biruit cu chip senin tulburarea vrăjmașului;
Bucură-te, că fără teamă te-ai împotrivit uneltirilor lui;
Bucură-te, că prin smerenia ta ai făcut deșarte toate cursele aceluia;
Bucură-te, că în încercări și în ispite ne înveți să-L chemăm pe Mântuitorul Hristos;
Bucură-te, că fiind cuprinși de gânduri rele ne luminezi calea ca un sfeșnic prealuminos;
Bucură-te, că în strâmtorarea patimilor ai înflorit precum crinul în spini;
Bucură-te, mireasmă preadulce, care risipești răul miros al patimilor;
Bucură-te, mână tare prin care Domnul ne ridică din deznădăjduite;
Bucură-te, risipire a duhurilor necurate care întunecă propriile mele puteri;
Bucură-te, îmbrățișare tăcută, care vindeci rănile sufletești;
Bucură-te, glas preaputernic care risipești trândăvia;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 3

Cu puterea rugăciunii tale reverși peste noi ploaia milostivirii dumnezeiești, Cuvioasă, precum Domnul revarsă peste toate semănăturile darul Său cel bogat. Deci, ca să nu ne înfățișăm goi înaintea Stăpânului în vremea secerișului, ca unii care nimic vrednic n-am lucrat, cântăm împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 3

Având dumnezeiască dorire pentru răbdarea defăimărilor, cugetătoare de Dumnezeu, îți înmulțeai cu osârdie ostenelile și strâmtorările tale. Deci, arând adânc sufletul tău cu plugul smeritei cugetări ai primit grăuntele de muștar al dragostei lui Dumnezeu. Pentru aceea îți cântăm așa:

Bucură-te, că și de la pământul cel călcat de toți ai luat învățătură;
Bucură-te, că prin răbdare și tăcere, ai purtat toată povara aproapelui cu bucurie;
Bucură-te, că brazdele inimii tale le-a adăpat cu harul iubirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, țarină roditoare de bucurie îmbelșugată;
Bucură-te, rouă rugăciunii pentru sufletul meu cel pârjolit de păcat;
Bucură-te, picătură de ploaie pentru inimile noastre cumplit însetate; 
Bucură-te, că purtând grijă de sufletul tău, desțelenești și sufletul meu;
Bucură-te, că din roada pârguită a ostenelilor tale ne dai și nouă sămânță de semănat;
Bucură-te, căci prin dărnicia ta ai îndatorat pe Mântuitorul Hristos;
Bucură-te, dătătoarea de ajutor în a-i aduce Domnului micul meu prinos;
Bucură-te, că din deznădejdea nerodirii cu smerenia ta ne ridici;
Bucură-te, rază curată a Soarelui celui neînserat;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 4

Când ți s-a încredințat ca ascultare îngrijirea animalelor, nu te-ai răzvrătit, Cuvioasă, de această slujire smerită, ci gândindu-te la fiul cel risipitor, pururea chemai în rugăciune pe Mântuitorul Hristos, zicând: până când voi flămânzi, Doamne, a mă îndestula de Lumina Ta? Deci, ca Sfântul Apostol Petru, călcând peste valurile ispitelor, ai alergat spre brațele părintești ale Domnului în care odihnindu-te cântai pururea: Aliluia!

Icosul 4

Auzind necuvântătoarele rugăciunea ta care se revărsa peste ele ca un izvor de liniște și văzând îngenuncherile tale cele cu multă umilință s-au cutremurat, ca unele ce așteaptă venirea Domnului Hristos și înnoirea firii lor. Pentru aceasta și noi de dragostea ta fiind cuceriți îți grăim așa:

Bucură-te, că te-ai socotit mai prejos decât toată zidirea;
Bucură-te, că ai primit a te hrăni mai pe urmă decât oamenii și decât toate animalele;
Bucură-te, că adeseori petreceai nopțile lângă ele;
Bucură-te, că rugându-te pentru sănătatea lor cugetai la ieslea Domnului în care S-a culcat ca Prunc;
Bucură-te, că urmând Părintelui ceresc, hrăneai și păsările cerului;
Bucură-te, că acelea se apropiau de tine fără teamă, cunoscând sfințenia ta;
Bucură-te, că toată făptura slăvea împreună cu tine Ziditorul tuturor;
Bucură-te, că păsările te cercetau în chilia ta, mângâindu-te cu cântările lor;
Bucură-te, că fiarele sălbatice le mângâiai și le hrăneai puii lor;
Bucură-te, că nicio vietate nu te înfricoșa, ci pe toate le iubeai;
Bucură-te, că în toată creația vedeai dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că nici de noi păcătoșii nu te îndepărtezi, deși suntem stricați de patimi;
Bucură-te, îmblânzirea inimii mele și împăcarea mea cu Domnul;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 5

Stea cu dumnezeiască mergere aflând-o pe Cuvioasa, noi credincioșii, să urmăm evlaviei și smereniei ei, ca prin rugăciunile ei să aflăm calea, pe Domnul Hristos Cel smerit și închinându-ne Lui să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 5

Lui Dumnezeu, Cel singur și iubitor de oameni, ai înălțat neîncetată cântare, Cuvioasă, și făgăduințele tale le-ai împlinit înaintea Lui. Pentru aceea împărăția tatălui cea făgăduită celor curați cu inima o moștenești în veci, căreia ne fă părtași și pe noi, cei ce-ți cântăm: 

Bucură-te, că Domnul a ascultat rugăciunea ta adusă Lui cu credință;
Bucură-te, că prin viețuirea ta smerită și neștiută de nimeni ai ajuns la iubirea desăvârșită;
Bucură-te, că aduni la staulul Bisericii pe toți cei doritori să umble în Duhul Domnului;
Bucură-te, că te minunai de frumusețea zidirii slăvind pe Ziditorul;
Bucură-te, că împărtășeai bucuria ta tuturor cu firească nevinovăție;
Bucură-te, căci cugetul tău se suia pururea la frumusețile cele veșnice;
Bucură-te, că Domnul te-a ales și te-a primit în curțile Sale pe care ochiul nu le-a văzut;
Bucură-te, că în ceruri nu încetezi a te minuna de frumusețea Mirelui Hristos;
Bucură-te, că deschizând ochii noștri cei sufletești vom cunoaște dragostea Lui;
Bucură-te, că de frumusețea Lui cucerindu-ne, vom lepăda toată grija cea lumească;
Bucură-te, că întărindu-ne cu rugăciunile tale, nădăjduim să-L odihnim prin pocăință adevărată;
Bucură-te, că văzând râvna ta, și noi ne aprindem de dorul de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Lui;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 6

Scară până la cer s-a făcut viețuirea ta cea sfântă, Cuvioasă Antonina. Căci plinind cuvintele Stăpânului ne sârguim a-ți urma în smerenie, plâns, blândețe, foame după Dumnezeu, milostenie, curăția inimii, pace și răbdare. Pe care împlinindu-le cu osârdie, te veselești împreună cu sfinții în împărăția gătită de Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, cântându-I: Aliluia!

Icosul 6

în posturi cu lacrimi te-ai trudit, Sfântă Antonina, și în taină ți-ai țesut porfira cea nestricăcioasă împletită din rugăciuni și privegheri înaintea lui Dumnezeu, pe care ai și cusut-o cu firul de aur al dragostei față de toată lumea. Deci, strălucind luminat ca un diamant în lumina Soarelui-Hristos îți strigăm ție așa:

Bucură-te, piatră de mare preț a Bisericii;
Bucură-te, sfântă de care în veci ne veselim;
Bucură-te, că împărățești peste patimi;
Bucură-te, că împărăția cea neclătită o ai moștenit;
Bucură-te, că împărătesei cerurilor slujești împreună cu îngerii;
Bucură-te, podoaba cuvioaselor femei;
Bucură-te, mijlocitoarea mântuirii noastre înaintea Mântuitorului nostru;
Bucură-te, rugătoare și împreună călătoare a celor ce călătoresc pe cărările acestei vieți;
Bucură-te, tămăduitoare a neputințelor noastre sufletești și trupești;

Bucură-te, căci pe noi cei lipsiți de fapta bună ne acoperi cu mijlocirile tale către Domnul;
Bucură-te, că săraci fiind, ne încredințezi lui Dumnezeu Cel bogat în milă;
Bucură-te, împăcarea cu Dumnezeu a celor păcătoși;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 7

Rămânând în mănăstirea ta până la sfârșitul vieții, ai urcat pe scara virtuților fără încetare ajungând în adâncul înțelepciunii lui Dumnezeu. Deci, noi văzând curăția vieții tale, lăudăm pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 7

Arătat-a făptură nouă Ziditorul întru tine, Sfântă Antonina, căci petrecând întru înnoirea minții, te-ai făcut fiică a învierii. Acestei fericiri fă-ne părtași și pe noi care-ți cântăm așa:

Bucură-te, floare înmiresmată a Mirelui Hristos;
Bucură-te, umbrire răcoroasă și adăpost credincioșilor evlavioși;
Bucură-te, plecare smerită sub voia lui Dumnezeu;
Bucură-te, mână întinsă celor căzuți în deznădejde;
Bucură-te, far și chemare celor înviforați de tristețe și de răcire sufletească;
Bucură-te, aducătoare de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate;
Bucură-te, căci Mântuitorul Hristos a aprins înlăuntrul tău focul dragostei Lui;
Bucură-te, căci având harul Duhului Sfânt mustrarea o primeai cu blândețe;
Bucură-te, că din inima ta cea zdrobită de defăimări, rouă de mângâiere ai izvorât;
Bucură-te, căci pururea ne amintești că suntem fii ai Tatălui ceresc și împreună frați;
Bucură-te, căci neîncetat ne porți în rugăciunea ta către Domnul;
Bucură-te, căci iertând toate tuturor celor ce te-au necăjit, ne înveți și pe noi a ierta;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 8

Slăbiciunea firii femeiești ai biruit, Sfântă Preacuvioasă Antonina, căci în focul ispitelor petrecând întreagă viața ta, nevătămată ai păstrat-o cu harul Mântuitorului Hristos, Căruia împreună cu tine cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul veselă la chip te-ai arătat, Cuvioasă maică, în toate întristările și defăimările de la casnicii tăi, cunoscând că acestea sunt palmele iubirii lui Dumnezeu, ca să cauți mai cu osârdie ajutorul Lui. Pentru aceasta te lăudăm zicând:

Bucură-te, că prin lacrimi și suspine negrăite te-ai ridicat înaintea Domnului;
Bucură-te, căci privind pururea la cele de sus, pe vrăjmașii cei nevăzuți i-ai înfricoșat;
Bucură-te, că înfrânându-ți deplin cugetul tău, darul cuvântului ai dobândit;
Bucură-te, că având înțelepciunea Duhului te-ai oștit cu tărie împotriva diavolului;
Bucură-te, că prihănindu-te în toată vremea, toate ispitele celui rău le-ai risipit;
Bucură-te, că asupra niciunui om răutate n-ai avut;
Bucură-te, că aducerea aminte de răutatea oamenilor ai biruit-o cu bunătate;
Bucură-te, că ispita tulburării ai stins-o cu postul și rugăciunea;
Bucură-te, căci petrecând pururea în rugăciune, valurile ispitelor nu te-au înfricoșat;
Bucură-te, căci chemând numele preadulce al Domnului Iisus Hristos te-ai veselit întru isihie;
Bucură-te, căci atât pe cele bune, cât și pe cele rele le-ai primit cu smerită recunoștință;
Bucură-te, că toată asprimea inimii mele cu blândețe spre dragoste o întorci;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 9

Văzându-te pe tine toate puterile cerești stând în mijlocul cuptorului ispitelor, lipsită de orice mângâiere pământească și de orice sprijin omenesc, slăveau pe Domnul bucurându-se și cântând: Aliluia!

Icosul 9

Cuvântătorii omenești nu se pricep cum, cu înstrăinare petrecând între oameni, pe toți îi cuprindeai cu dragoste în inimă văzându-le cele dinlăuntru ale inimilor lor. Deci, noi păcătoșii și smeriții, îndemnându-ne prin pilda ta, ne bucurăm cu duhul, zicând unele ca acestea:

Bucură-te, că gândurile ascunse ale vicleanului nu te-au amăgit;
Bucură-te, căci cu bărbăție te-ai împotrivit năvălirilor lui;
Bucură-te, căci inima ta a rămas neclintită și liniștită în tăcerea rugăciunii;
Bucură-te, căci nu în puterea ta nădăjduiai, ci în ajutorul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că neîncetat căutai la ajutorul harului de sus;
Bucură-te, că socoteai plăcerile pământești ca pe un nimic;
Bucură-te, că la ieșirea ta din trup pururea cugetai;
Bucură-te, că prin dorința de a bineplăcea Domnului te întraripai;
Bucură-te, căci smereniei Lui ai urmat cu smerita cugetare;
Bucură-te, căci luând aminte la tine, pe niciun om nu judecai;
Bucură-te, cetate întărită de lucrarea rugăciunii și nebiruită de vrăjmași;
Bucură-te, că lepădându-te de tine, Domnul Hristos înăuntrul tău Singur a împărățit;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 10

Pogorându-Se Stăpânul făpturii ca un prunc la zidirea Sa cea căzută, i-a înfricoșat pe împărații pământești cu smerenia Sa cea mare. Iar fecioara Antonina, întru săvârșirea trupului său, se aduce Lui dar bineprimit și îi cântă în veci: Aliluia!

Icosul 10

Bucurie și pace se revărsă peste noi, Cuvioasă, întru cinstită plecarea ta la cele veșnice, cea bineplăcută înaintea Domnului, pentru care cu veselie cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, că în neputințe și în suferințe întărești inimile noastre;
Bucură-te, că păsările pe care le-ai hrănit te-au cercetat în vremea suferințelor tale;
Bucură-te, că intrând în chilia ta, te mângâiau cu frumoase cântări de mulțumire;
Bucură-te, că mutându-te din această lume te-ai sălășluit în împărăția cerurilor;
Bucură-te, că Mântuitorul Hristos a aprins în sufletul tău dorul după El;
Bucură-te, că ai mijlocit la Domnul ca ucenicele tale să fie de față la îngroparea ta;
Bucură-te, că inimile lor pline de uimire s-au bucurat duhovnicește;
Bucură-te, că și acum ne umbrești cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că aduci mângâiere celor întristați și vindecare celor bolnavi;
Bucură-te, mijlocitoarea mântuirii sufletelor noastre;
Bucură-te, că, împlinind poruncile Domnului, ești ascultată de El;
Bucură-te, că veselindu-te cu duhul, petreci în veci înaintea feței Domnului;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 11

„Știu, Stăpâne, știu și recunosc că din această lume eu sunt cea mai mare păcătoasă", așa se ruga fericita Antonina. Și îndurând batjocura celor ce o osândeau pe nedrept, s-a asemănat Domnului, pentru care cântăm din adâncul inimii: Aliluia!

Icosul 11

Ca o făclie purtătoare de lumină ai fost înaintea Domnului Hristos, Sfântă Antonina, pentru aceasta pomenirea ta umple de veselie inimile credincioșilor care grăiesc ție unele ca acestea:

Bucură-te, următoare a Mântuitorului Hristos Cel Ce S-a răstignit pentru păcatele noastre;
Bucură-te, râvnitoare a pătimirilor Lui și cinstitoare cu evlavie a Sfintei Sale Cruci;
Bucură-te că întru tine S-a odihnit Dumnezeu;
Bucură-te, biserică vie cu mireasmă de rugăciune;
Bucură-te că pe Domnul Cel înviat din morți îl porți înlăuntrul sufletului tău;
Bucură-te, că, rugându-te pentru noi ne întorci de la întuneric înspre lumină;
Bucură-te, că primind darul învierii înalți fruntea celor întristați;
Bucură-te, inimă curată și neprihănită, sălaș cinstit al Domnului Hristos;
Bucură-te, cuget smerit întru care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, ascultătoare de voia Părintelui ceresc, prin iubirea de creația Sa;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu ierarhii și preoții la mântuirea credincioșilor;
Bucură-te, că împreună cu cetele călugărilor preamărești pe Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 12

Dar ai luat de la Dumnezeu, Cuvioasă Maică Antonina, a vindeca bolile sufletești și trupești. Deci, știindu-te pe tine milostivă și grabnic ajutătoare, te rugăm să ne dai și nouă cu îmbelșugare din darurile primite de la Dumnezeu, ca să cântăm Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 12

Veniți toate cetele călugărilor să prăznuim după cuviință pe Sfântă Antonina. Și, îndestulându-ne de sfințenia ei, ca de la un ospăț duhovnicesc, să ne desfătăm, cântându-i cu bucurie unele ca acestea:

Bucură-te, că Domnul, iubindu-te ca pe o fiică a Sa, a încununat ostenelile tale;
Bucură-te, că, nevoindu-te după rânduială, El a biruit întru tine pe vrăjmașul cel fără de trup;
Bucură-te, că și acum nouă ne vestești că El este prezent în mijlocul nostru Mântuitor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale Domnul ne întărește în nădejde și dragoste;
Bucură-te, că, având mijlocirile tale, trecem cu ușurință toate greutățile vieții;
Bucură-te, că ești ajutătoare celor care încep viața călugărească; 
Bucură-te, că pe maici și pe călugări îi înveți frica de Dumnezeu și smerenia;
Bucură-te, că, având darul rugăciunii, ne chemi pe toți la priveghere;
Bucură-te, că, dobândind paza minții, ne îndemni la trezvire și la cugetarea la moarte;
Bucură-te, bucuria tinerilor și a orfanilor fără de ajutor;
Bucură-te, că sufletul tău acum se veselește în Domnul și se bucură de ucenicii tăi;
Bucură-te, că împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții te rogi pentru noi;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 13

Sfântă Preacuvioasă Maică Antonina primește această puțină cântare de laudă de la noi frații și surorile tale. Și căutând spre neputințele noastre, te rugăm să ne izbăvești din toată ispita și să ne vindeci de toate suferințele trupești și sufletești. Roagă-te Domnului, la Care ai îndrăzneală, să ne sălășluiască întru Lumina cea neînserată ca să cântăm împreună cu tine: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi se zic Icosul 1 și Condacul 1.

Icosul 1

Din fragedă copilărie L-ai iubit pe Mântuitorul Hristos, Preacuvioasă Maică, și pe urma Lui ca o mielușea ai alergat cu osârdie. Pentru aceasta, fericindu-te îți grăim așa:

Bucură-te, că ai crescut din tinerețe în Casa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că jugul cel bun al Domnului ai râvnit;
Bucură-te, că pe acesta l-ai purtat cu iubire de osteneală;
Bucură-te, că grija aproapelui n-ai lepădat-o;
Bucură-te, că pentru răutățile omenești nu te-ai împuținat cu sufletul;
Bucură-te, că pe diavol l-ai zdrobit cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că niciodată n-ai osândit pe cei păcătoși;
Bucură-te, că plângeai înaintea Domnului pentru cei păcătoși;
Bucură-te, că pentru ei te rugai cu durere;
Bucură-te, că pentru smerenie pe tine întru toate te-ai osândit;
Bucură-te, că frumusețea cea după trup ai socotit-o întru nimic; 
Bucură-te, că sufletul ți l-ai împodobit cu podoaba smereniei;
Bucură-te, că mintea ți-ai păstrat-o curată cu nevoințele călugărești;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoarea învierii lui Hristos!

Condacul 1

Pe Sfânta Cuvioasă Maică Antonina, ceea ce în legea dragostei bine a viețuit și la aceasta a cugetat ziua și noaptea, să o fericim cetele călugărilor după vrednicie, că aceasta șezând lângă Izvorul Vieții, din Acesta pururea s-a adăpat și a adus roadă bogată Bisericii Lui: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, înfrânarea, curăția. Pentru aceasta, călăuziți de lumina Mântuitorului Hristos îi cântăm: Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Antonina, binevestitoare a învierii lui Hristos!

După citirea Acatistului, rostim 

Rugăciune

Sfântă Preacuvioasă Maică Antonina, la tine alergăm noi credincioșii, punându-ți înainte durerile, întristările, greutățile și toate strâmtorările noastre care grabnic ne împresoară.

Ajută-ne Sfântă Cuvioasă Maică și ne întărește și pe noi să primim cu smerenie încercările pe care Domnul ni le trimite spre curățirea minților noastre de gânduri necurate și spre tămăduirea sufletelor noastre de pofte necurate. Te rugăm, ca prin bunătatea ta, să risipești de la noi duhul urâciunii și al slavei deșarte care ne

stăpânește și ne întunecă simțirile, ca să putem împlini cu inimă curată voia lui Dumnezeu. Știm că, ostenindu-te în pravile călugărești și răbdând defăimarea de la toți, ai câștigat multă trecere la Milostivul Dumnezeu. Pentru aceasta te rugăm să mijlocești la Domnul să primim și noi darul Stăpânului, măcar că nimic vrednic n-am lucrat și pravila călugărească n-am împlinit-o cu sârguință.

Tu Cuvioasă Maică n-ai primit laudele omenești și nici nu te-ai trufit cu inima pentru virtuțile tale, ci, pururea socotindu-te nevrednică, doreai să ajungi la bunătățile cerești. Noi, păcătoșii, cunoscând sfințenia vieții tale te rugăm să ceri de la Domnul să se reverse peste noi lumina cea neînserată ca într-însa să umblăm întru adevăr, dreptate și iubire. Deci, dăruiește-ne blândețe și gândul cel bun să urmăm slujirii tale către aproapele și către întreaga creație a lui Dumnezeu. Solește înaintea Mântuitorului nostru, ca prin harul și cu iubirea Lui de oameni, să fim și noi moștenitori ai vieții veșnice acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dacă este preot, acesta rostește ectenia întreită, după care face otpustul obișnuit.

În lipsa preotului, după rugăciunea către Maica Domnului, zicem:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!

Acatistele lunii Octombrie

Calendar ortodox
5 Octombrie