Spiritualitatea ortodoxă a avut întotdeauna în centrul său experiența acelor oameni care și-au găsit liniștea și bucuria în Dumnezeu. Nu numai că au găsit-o, dar au și așternut-o pentru posteritate, pentru ca noi să avem un exemplu și un ghid spre calea regăsirii în Dumnezeu. Dumnezeieștii Părinți nu au lăsat rețete de mântuire, ci sfaturi, povățuiri și chiar un drum bătătorit spre brațele răstignite ale Mântuitorului Iisus Hristos. Nu din dorința unei slave omenești și nici de dragul unei adânciri a teologiei, Părinții au pus pe hârtie gândurile și experiențele, ci din dragoste față de cei care au urmat. Așa a apărut o colecție care, parcă în mediul ortodox este la modă să fie citată – Filocalia. Auzim de „duh filocalic”, de „părinți filocalici” și chiar de „reguli filocalice”. Dar, până la urmă, ce este Filocalia și cum a apărut ea?

Câteva răspunsuri se pot da, prin prisma unui sfânt care onorează întreaga Ortodoxie. Mai mult, vom încerca să demonstrăm că prestigioasa colecție duhovnicească a prins rădăcini și a văzut lumina hârtiei și binecuvântarea penelului în pământul țării noastre.

Cum a apărut Filocalia?

Un termen des întrebuințat în limbajul teologic, cuvântul „Filocalie” nu este altceva decât iubirea de frumos, așa cum se traduce din limba greacă. Istoria scrierilor amintite se deschide prin cel mai fecund scriitor creștin al secolului al III-lea. Origen, denumit „omul de oțel al scrierilor teologice”, a lăsat posterității peste șase mii de suluri sau volume dedicate teologiei creștine – o operă care nu a mai fost egalată până astăzi. Deși condamnat pentru câteva scăpări dogmatice, Origen a adus în istoria creștină genul antologiei creștine, dezvoltate mai târziu de către Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa și Ioan Gură de Aur. Practic, cum s-a ajuns la Filocalie? Părinții au strâns la un loc experiențele duhovnicești, faptele minunate, teologia și sfaturile pe care le-au văzut la sfinții lor contemporani – o culegere de gânduri și fapte îndreptate spre Dumnezeu. Așadar, de la an la an, de la epocă la epocă, au fost adăugate mărturiile sfinților care l-au căutat în liniștea rugăciunii pe Dumnezeu: Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Isaac Sirul, Varsanufie și Ioan, Avva Isaia și Sfântul Simeon, Noul Teolog.

Într-o perioadă istorică ce se întinde pe o durată de câteva secole, Ortodoxia răsăriteană își crease un adevărat tezaur, o moștenire a sfinților. Cu toate acestea, diferitele tradiții, distanța fizică între centrele creștine, limbile în care au fost reținute de către istorie au făcut ca să fie resimțită nevoia unei colecții comune, unitare. Acest lucru a fost realizat în secolul al XVIII-lea, de Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) și, mai apoi, de episcopul Macarie din Corint (1731-1805). Aceștia au strâns toate mărturiile într-o singură colecție, care a văzut lumina tiparului la Veneţia, în 1872, sub numele de Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii.

Tradiția manuscriselor filocalice paisiene

Cu mult înainte de opera Sfântului Nicodim Aghioritul și de tipărirea ei la Viena, în spațiul Occidental, în Moldova secolului al VIII-lea, Filocalia avea deja rădăcini puternice. Plămădite tot sub vârful Atonului, scrierile filocalice au luat calea țării noastre o dată cu obștea Sfântului Paisie Velicicovschi, care s-a așezat mai întâi la Mănăstirea Dragomirna, apoi la Secu și, în final, în lavra Moldovei – Mănăstirea Neamț.

Venit în Moldova, Sfântul Paisie a înnodat o tradiție de secole ce se afla în țara noastră, fiind numit de către izvoarele vremii „înnoitorul vieții duhovnicești”. Înnoitor nu numai în Moldova, ci și în Țara Românească, în Ucraina și în depărtata Rusie, chiar și în Transilvania, încă încorporată în Imperiul Habsburgic. Sub influența sfântului statornicit la Neamț a fost schimbată fața monahismului creștin și nu numai a monahismului. În opera principalilor scriitori ruși se resimte, până astăzi, influența paisiană: Gogol, Dovstoieschi, L. N. Tolstoi, S. V. Soloviev, C. N. Leontiev. Ne punem întrebarea: cum a reușit un bătrânel de puțin peste un metru să schimbe o întreagă epocă?

Răspunsul este legat tocmai de misterioasa Filocalie! Sosit la Dragomirna cu o obște de câteva sute de călugări, principala grijă a Sfântului a fost alcătuirea unei culegeri de texte duhovnicești, prin care obștea să meargă spre Dumnezeu, pe calea Părinților Bisericii.

Așa cum ne mărturisesc ucenicii, în documente ce au ajuns până la noi, Sfântul era ziua la slujbele liturgice și la muncile fizice, iar noaptea sfetnice îi erau cărțile. Iată ce scria Sfântul Paisie despre munca sa la prima Filocalie din lumea ortodoxă „Văzând în frățimea noastră mare foame de cuvântul lui Dumnezeu, punându-mi nădejdea în Domnul care înțelepțește orbii, m-am hotărât să aduc la lumină Sfânta Filocalie a Răsăritului. Astfel, am îndreptat din limba elinească în cea slavonă și moldovenească următoarele cărți ale lui Isihie, a lui Diodah, ale lui Macarie, Filothei, Nil, Talasie, Grigorie Sinaitul și Simeon Noul Teolog. Iar cartea Sfântului Isaac Sirul, în traducerea slavă am îndreptat-o un an întreg, verificându-o după cel elinescu și după cea limbă moldovlăhească. Dacă-mi va ajuta Dumnezeu, căci sunt aproape orb și fără vedere, să mă ostenesc a găti dumnezeiasca Filocalie a Svintelor nevoințe”.

Astăzi, nu ni se pare mare lucru redactarea unei cărți. Dar, trebuie să ținem seama că Sfântul Paisie a terminat prima Filocalie ortodoxă cu mult înainte de inventarea mijloacelor moderne de traducere, cercetare și tipărire. Bătrân și aproape orb, Sfântul Paisie a redactat un manuscris de aproximativ 500 de pagini, care ulterior a fost copiat și răspândit în toată lumea ortodoxă.

Filocalia Sfântului Paisie de la Neamț, după o muncă de mai  multe decenii, a devenit centrul vieții monastice de la Neamț – acolo unde viețuiau nici mai mult, nici mai puțin de o mie de călugări. Ca într-o adevărată academie a rugăciunii, în fiecare zi, afară de Duminici și praznice împărătești, frații se adunau la trapeză, erau aprinse lumânări și se citea din Filocalia starețului Paisie.

O școală a desăvârșirii, Filocalia nemțeană, prima din întreaga Ortodoxie, a influențat o întreagă epocă. Și încă o face până astăzi, când avem la dispoziție ediții noi, moderne ale Filocaliei. De câte ori căutăm răspunsuri în tezaurul Ortodoxiei, noi, românii, trebuie să fim mândri că acasă, în vatra Neamțului, a înflorit o floare duhovnicească.