„Vrednică eşti cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!”

Cântarea liturgică numită axion duminical – Cuvine-se cu adevărat (cunoscută și sub alte traduceri: Vrednică ești, sau Cade-se cu adevărat) – reprezintă imnul de laudă ce se cântă în timpul Sfintei Liturghii în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În cadrul Liturghiilor ortodoxe la praznicele împărătești se cântă și alte axioane, denumite antiaxioane sau axioane praznicale și care au texte diferite referitoare la persoana Mântuitorului Iisus Hristos și a Maicii Domnului. De asemenea, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se cântă axioane speciale: De Tine se bucură, Din ospățul Stăpânului și Nu te tângui pentru mine, Maică. Aceste axioane praznicale sunt cunoscute în literatura muzicală psaltică prin efortul și priceperea marelui traducător și compozitor Macarie Ieromonahul, care rămâne o personalitate reprezentativă a redeșteptării culturii noastre de la începutul secolului al XIX-lea.

Imnul Axion reprezintă unul dintre cele mai importante creaţii ale imnografiei bizantine din cadrul Sfintei Liturghii, alături de Trisaghion și Heruvic.

Originea Axionului se află în diferitele imne care însoţeau încă din vechime pomenirea nominală a Sfintei Fecioare în cursul rugăciunii de mijlocire, mai ales după epoca ereziei lui Nestorie, ca o manifestare spontană a sentimentelor de venerare faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Etimologic, cuvântul „axion” provine din limba greacă şi înseamnă „vrednică eşti”. Tema axionului este de o însemnătate deosebită, amintind de faptul că Răscumpărătorul sufletelor noastre, Mântuitorul Iisus s-a întrupat din Preasfânta Fecioară şi ne-a trecut de la moarte la viaţă, înnoind firea noastră umană pervertită de păcatul adamic.

Să o cinstim, aşadar, pe Preasfânta Fecioară, care s-a făcut sălaş dumnezeirii, deoarece ea ne ascultă neîncetat rugăciunile, ne umple inimile de nemăsurata dragoste şi mijloceşte în ceruri mântuirea noastră.

Poziţionarea Axionului imediat după Epicleză are următoarea însemnătate: Născătoarea de Dumnezeu este cea mai apropiată persoană umană de inima Mântuitorului Hristos, iar datorită ei noi am primit pe Hristos Dumnezeu făcut Om. Ea a dăruit prin întrupare trupul şi sângele ei pentru a plămădi în Duhul Sfânt Trupul şi Sângele lui Dumnezeu, iar acum acest Trup şi acest Sânge, se dăruieşte prin rugăciunile ei şi ale întregii Biserici oamenilor spre nemurire.