Dacă cineva este mai plecat spre plăcere, mai abitir să fugă de vorbirea împreună cu desfrânatele. Căci nimic nu este mai amar decât acest obicei, nimic mai neplăcut decât întâlnirea cu ele şi nici o abatere mai pângăritoare. Căprioara iubirii şi puiul bucuriilor tale să vorbească tainic cu tine. Izvorul apei tale să fie numai al tău (Pilde 5, 15-18). Având izvor de apă curată, pentru ce alergi la băltoaca plină de mocirlă, plină de putoarea gheenei? Ce iertare, ce apărare vei mai avea înaintea pedepsei negrăite? Căci dacă cei ce înainte de nuntă, luând aminte la desfrâu, se pedepsesc şi dau socoteală, după cum a dat şi acela îmbrăcat cu haine murdare (Mt 22, 11-13), cu cât mai mult cei care s-au căsătorit? Căci de două ori, ba de trei, sunt vinovaţi. Că bucurându-se de mângâiere, au sărit în destrăbălarea aceea şi acest lucru nu este numai desfrâu, ci şi adulter, care este mai cumplit decât orice păcat. Acestea repetându-vi-le şi vouă înşivă şi femeilor voastre, aşa să le şi împlinim! De aceea, la acestea îmi şi întrerup cuvintele: Din pricina desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie bărbatul ei. Femeii să-i dea bărbatul bunăvoirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu are stăpânie peste trupul ei, ci bărbatul. Asemenea şi bărbatul nu are stăpânie peste trupul lui, ci femeia. Cu multă scumpătate păzind aceste cuvinte, şi în piaţă şi acasă, şi ziua şi seara, şi la masă şi în patul conjugal, şi în tot locul, şi noi să le cugetăm îndelung, să le deprindem şi pe femeile noastre, şi să le grăiască spre noi, şi să le audă de la noi ca, petrecând cu întreagă înţelepciune viaţa aceasta, să avem parte şi de împărăţia Cerurilor, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui, împreună şi Duhului Sfânt, slavă în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Căsătorie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 8)