Cât de mult se smereşte omul la bătrâneţe! Bătrânii îşi pierd încet-încet puterile lor şi seamănă cu şoimii care au îmbătrânit. Atunci când şoimul îmbătrâneşte, îi cad penele şi aripile lui seamănă mai apoi cu un pieptene mare ce are mai mulţi dinţi rupţi. Mi-aduc aminte că în Mănăstirea Filoteu era un proiestos originar din Smirna, care în 1914 se dusese voluntar în Albania pentru a se răzbuna pe turcii care îi ucisesera tatăl. Odată a prins un turc şi a vrut să-l omoare. Dar acela i-a spus: "Religia noastră este neomenoasă. Ne porunceşte să omorâm pe ceilalţi. A voastră însă nu este aşa. Hristos vă spune să nu omorâţi". Atât de mult l-au mişcat aceste cuvinte, încât de îndată ce le-a auzit şi-a aruncat puşca şi a plecat în Sfântul Munte să se facă călugăr. S-a făcut şi călugăr, a ajuns şi proiestos, dar spiritul de luptător din el nu l-a părăsit. Îndeplinea toate ascultările şi avea atârnate de centura sa toate cheile de la magaziile mănăstirii. Nimeni nu îndrăznea să-i vorbească. Dacă vreun părinte uita să-l strige cu întreaga formulă de adresare: "Prea Cuvioase Părinte Spiridon", se făcea ca o fiară. Odată, în Postul Mare, au mers la mănăstire nişte tâlhari şi au cerut brânză. "Măi, mistreţilor, tocmai acum, în Postul Mare cereţi brânză?" le-a spus şi i-a alungat. Altă dată părinţii din mănăstire desfăcuseră policandrele bisericii pentru a le curăţa. Tâlharii văzând că străluceau diferite bucăţi din policandre au crezut că sunt din aur. Au mers deci şi le-au luat şi le-au pus în saci, după care au adunat toţi catârii din împrejurimile mănăstirii, ca să le transporte, însă Spiridon i-a prins și le-a golit sacii. "Măi neisprăviţilor, bronzuri sunt acestea, bronzuri ca şi voi!". Nu se temea deloc. Însă la bătrâneţele lui s-a îmbolnăvit şi s-a smerit. Părinţii m-au pus să-l ajut puţin. Odată mi-a spus: "Averchie, fă rugăciune, căci nu mă simt bine!". M-am ridicat şi am început să rostesc: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte pe robul Tău, Prea Cuviosul Spiridon". "Prostule, spune «pe Spiridon»!", mi-a strigat. Cât de mult îl smeriseră boala şi bătrâneţele! Însă atunci când era sănătos, ai fi îndrăznit oare să nu-i spui: "Prea Cuvioase Părinte Spiridon"?

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 102)