Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Comentarii Patristice

Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște.

 

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (Ev.: Ioan 15, 17-27; 16, 1-2) – Comentarii Patristice

 

Ioan 15:17

Dragostea este fructul pe care trebuie să-l rodim

(Ioan 15, 17) Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul.

Această iubire este roada noastră despre care s-a spus: Eu v-am ales pe voi ca să aduceți roadă și roada voastră să rămână. Și ceea ce a adăugat, ca orice veți cere Tatălui în numele Meu, să fie dăruit vouă, El ne va dărui cu siguranță nouă, dacă  ne iubim unul pe altul, văzând că acesta este chiar acel lucru care ne-a fost dat atunci când am fost aleși fără să avem roade, pentru că noi nu-L alesesem pe El. El ne-a rânduit ca noi să aducem roade – adică, ca noi să ne iubim unul pe altul – un fruct pe care nu putem să-l avem despărțiți de El, așa cum ramurile nu pot nimic despărțite de viță.

Rodul nostru, deci, este iubirea milostivă, despre care apostolul explică faptul că este dintr-o inimă curată, o conștiință bună și o credință sinceră (I Timotei 1, 5). Când ne iubim unul pe altul, noi Îl iubim pe Dumnezeu. Căci n-ar fi iubire adevărată că ne-am iubi unul pe altul, dacă nu L-am iubi de Dumnezeu. Căci dacă oricine își iubește aproapele ca pe sine, Îl iubește pe Dumnezeu. Și dacă nu-L iubește pe Dumnezeu, nu se iubește nici pe sine. Căci în aceste două porunci ale iubirii atârnă toată Legea și proorocii (Matei 22, 40): aceasta este roada noastră. Și este în legătură, deci, cu aceste roade când El ne dă această poruncă, spunând: Acestea vă poruncesc, să vă iubiți unul pe altul. În același fel, și Apostolul Pavel, când dorește să ceară roada Duhului în locul faptelor cărnii, pune aceasta ca fiind principiul său, spunând: Roada Duhul este dragostea. Și apoi, ca și cum ar izvorî și ar fi legate de acest principiu, el le împletește pe celelalte împreună cu ea, care suntbucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția (Galateni 5, 22).

Căci cine poate să se bucure într-adevăr dacă nu iubește binele ca  izvorul bucuriei sale? Cine poate avea pace adevărată, dacă nu o are cu Cel pe care îl iubește cu adevărat? Cine poate fi îndelung răbdător prin perseverența continuă în bine, decât prin iubire fierbinte?

Cine poate fi bun, dacă nu iubește pe persoana pe care o ajută? Cine poate fi bun, dacă nu e făcut așa prin iubire? Cine poate fi sănătos în credință, fără credința care lucrează prin iubire? Ce blândețe poate fi folositoare în caracter, dacă nu este rânduită de iubire? Și cine se poate abține de la ceea ce este decăzut, dacă nu iubește ceea ce cinstește? În mod similar, deci, Bunul Stăpân în mod frecvent poruncește dragostea ca  singurul lucru necesar a fi poruncit. Fără iubire, toate celelalte care sunt bune nu sunt de nici un ajutor, și nu poți avea iubire fără a le aduce pe toate celelalte bunuri care fac o persoană cu adevărat bună.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan, 87.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan15:18

Pregătiți-vă pentru persecuție

(Ioan 15, 18)Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

Cât de grav ar fi cazul unui creștin care, fiind slujitor, nu dorește să sufere când stăpânul său a suferit mai întâi! Cât de grav este că noi nu dorim să suferim pentru propriile  păcate, când Cel care a fost fără de păcat a suferit pentru noi!

Fiul lui Dumnezeu a suferit pentru ca să ne facă pe noi fiii lui Dumnezeu și totuși, noi, care sunt fii omenești, nu trebuie să suferim pentru ca să putem fi în continuare fiii lui Dumnezeu! Dacă noi suferim din ura lumii, Hristos primul a îndurat ura lumii. Dacă noi suferim prigoană în această lume, dacă suferim exil, tortură, Făcătorul și Domnul a experiat mai grele lucruri decât acestea.

Și El ne previne pe noi de asemenea spunând: Dacă lumea vă urăște, amintiți-vă că pe Mine M-a urât mai întâi. Dacă ați fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe al său. Dar pentru că voi nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăște pe voi lumea. Amintiți-vă cuvântul pe care l-am spus vouă: Nu este ucenic mai mare decât stăpânul său. Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni.

Orice a învățat Domnul nostru și Dumnezeu , a și săvârșit, pentru ca ucenicii să nu aibă scuză că El învață, dar nu pune în practică ceea ce învață.

Așa că nimeni dintre voi, iubiților, să nu fiți înfricoșați de teama unei viitoare prigoniri sau de venirea amenințătorului antihrist, ca să fiți înarmați cu toate armele prin propovăduirea Evangheliei și prin poruncile ei și prin preveniri cerești. Antihrist vine, dar peste el, vine Hristos  de asemenea. Dușmanul umblă și răcnește, dar Domnul imediat vine să răzbune suferințele  și rănile noastre. Adversarul este înfuriat și amenință, dar acolo este Cel care ne poate izbăvi din mâinile celui viclean.

(Sfântul Ciprian al Cartaginei, Scrisori, 55.6-7,  traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Vestirea Evangheliei nu este tot timpul primită

(Ioan 15, 18)Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

Cuvântul care este rostit spre plăcerea ascultătorilor va flata mai degrabă, decât să aducă vreun beneficiu lumii. Dar cei care ascultă cuvintele Mântuitorului nu își vor conduce slujirea în acest fel. Un asemenea slujitor va prefera mai degrabă să placă Mântuitorului și dacă un slujitor va agonisi ură de la cei care au ales să răspundă virtuții cu cea mai mare ostilitate, va fi considerată bogăție spirituală.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 10.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Lumea condamnată persecută, lumea împăcată suferă

(Ioan 15, 18)Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

Dar priviți aici, cel care prigonește este numit lume. Să căutăm să vedem dacă cel care suferă prigonire este de asemenea numit lume. Sau sunteți voi complet surzi la vocea lui Hristos care spune – sau mai degrabă mărturisește în Sfânta Scriptură Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine (2 Corinteni 5, 19)? Dacă lumea vă urăște, spune El, să știți că pe Mine M-a urât mai întâi. Asta e, deci lumea urăște. Care lume­? Dumnezeu în Hristos a împăcat lumea cu sine. Lumea osândită prigonește, lumea împăcată suferă prigonire. Lumea condamnată include tot ceea ce este afară și departe de Biserică; lumea împăcată este Biserica. Căci Fiul Omului n-a venit să judece lumea, ci ca lumea să se mântuiască prin El (Ioan 3, 17).

(Fericitul Augustin, Predici 96.8, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Dovada bunătății

(Ioan 15, 18)Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

Și dacă suferințele lui Hristos nu sunt o îndeajunsă mângâiere, El îi mângâie și mai mult, spunându-le lor că ura lumii va fi o evidență a bunătății lor. Ei ar trebui mai degrabă să plângă ... dacă  ar fi iubiți de către lume, căci aceasta ar fi fost o evidență a răutății lor.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan 77.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 15:19

Din această lume, dar totuși nu în ea

(Ioan 15, 19) Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște.

Ceea ce vă este făgăduit nouă este deja prezent în voi, și  ținta rugăciunilor voastre este cu voi. Voi sunteți din această lume, și totuși nu sunteți în această lume. Acest veac care v-a ținut nu mai are puterea să vă țină .

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre fecioare 1.9.52, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Dumnezeu și dușmanii Săi

(Ioan 15, 19) Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște.

Căci disprețul celui viclean asupra noastră este lauda noastră. Nu este nimic greșit în a nu fi plăcut de către cei care nu plac lui Dumnezeu. Căci nimeni, prin unul și același fapt, nu poate să placă lui Dumnezeu și dușmanilor lui Dumnezeu.  Se dovedește pe sine neprieten cu Dumnezeu acela care place dușmanilor Lui. Și cel al cărui suflet este în supunere față de Adevăr va avea să se lupte cu dușmanii Adevărului.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Omilii la Iezechiel 1.9.14, traducere pentru traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 15:20

Umilirea lui Hristos va fi umilirea ucenicilor Săi

(Ioan 15, 20) Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi.

Iisus indică ucenicilor Lui că  vor întâlni tot felul de prigoniri, spunând că nu este slujitor mai mare decât stăpânul său. Căci – spune El – oamenii cei vicleni Mă atacă pe Mine cu limbile lor cele neînfrânate. Și nelăsând neîncercat nici un fel de insultă, ei Mă numesc pe Mine om stăpânit de diavolul și bețiv și rod al desfrânării. Totuși, Eu nu caut imediat pedepsirea lor, dar nefiind rănit la inimă de insultele lor,  le dăruiesc ascultătorilor Mei cuvintele mântuirii. Deci să nu căutăm în rațiunea noastră propria noastră mărire sau să disprețuim limitele în care a fost supus Domnul nostru, care s-a smerit pe sine la o asemenea măsură a umilinței pentru binele nostru al tuturor.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 10.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Consolare prin faptul că și Domnul lor a suferit

(Ioan 15, 20) Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi.

El a arătat aceasta în acest loc pentru ca ei să fie cei mai fervenți următori. Căci în timp ce Hristos era în trup, oamenii au făcut război împotriva Lui, dar când s-a mutat la ceruri, războiul a venit asupra lor.

Apoi, pentru că ei erau atât de puțini (ucenicii), erau înfricoșați de posibilitatea de a înfrunta un atac al unei atât de mari mulțimi. Și astfel, El le ridică sufletele, spunându-le că acesta era un subiect special  de bucurie, că ei erau urâți de către oameni Căci voi veți împărtăși din suferințele Mele.  Însă nu trebuie să fiți tulburați, căci  nu sunteți mai buni decât sunt Eu. Așa cum v-am spus vouă mai devreme, nu este ucenic mai mare decât stăpânul său. Și apoi există de asemenea o a treia sursă de mângâiere, aceea că Tatăl este insultat împreună cu ei.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan 77.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Cei care suferă cu Hristos împărățesc cu Hristos

(Ioan 15, 20) Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi.

Este ca și cum Iisus ar fi spus: Eu, Creatorul universului, care am toate în mâna Mea, deopotrivă în cer și pe pământ, nu pun frâu mâniei lor, nici nu le îngrădesc înclinațiile. Ci mai degrabă, Eu las pe fiecare să își aleagă propriul curs și îngădui tuturor să facă ceea ce vor. De aceea, când  am fost prigonit, Eu am îndurat aceasta chiar dacă aveam puterea de a o preveni. Când și voi mă veți urma în privegherea Mea și veți urma aceeași cărare pe care am urmat-o Eu, și voi veți fi prigoniți.  Va trebui să îndurați disprețul celor care vă urăsc fără să fiți prea tare tulburați de nerecunoștința celor cărora le aduceți beneficii. În acest fel veți primi slava, căci cei care suferă cu Mine vor și împărăți cu Mine.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 10.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Dumnezeu zămislește rodul

(Ioan 15, 20) Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi.

Exact ca aceia care au fost antrenați în agricultură... brăzdați pământul cu plugul, și apoi îngropați sămânța în brazdă și nu vă bazați pe nimic din meșteșugul vostru, ci lăsați totul în puterea și bunătatea lui Dumnezeu –  mă refer la germinația seminței care este îngropată în pământ și hrănirea ei până la roadele desăvârșite – tot așa cred că interpretul celor mai nobile adevăruri trebuie doar să însămânțeze Cuvântul și să lase restul în seama lui Dumnezeu. Mântuitorul deci dă sfatul în această privință ucenicilor Lui ca un medicament pentru lipsa de curaj și ca o vindecare pentru cei slabi.

Căci, spune El, nu alegeți niciodată să vă rușinați în continuarea propovăduirii, chiar dacă unii dintre cei care odată au fost mustrați ar desființa învățătura care le-a fost dată lor.

Ci mai mult, aflând că chiar cuvintele Mele deseori nu sunt primite de către mulți, nu încercați să depășiți reputația Mea. Ci în locul acestora, mergeți pe urmele Mele și nu fiți descurajați.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 10.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 15:21

Lovindu-vă pe voi, pe Mine Mă lovesc

(Ioan 15, 21) Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

Toate aceste lucruri pe care le vor face vouăse referă la ceea ce El a spus deja, adică, faptul că lumea vă va urî și vă va persecuta și va disprețui cuvântul vostru... pentru numele Meu. Cu alte cuvinte, în voi, ei Mă vor urî pe Mine, în voi,  Mă vor persecuta pe Mine.  Nu vor păzi cuvântul vostru pentru că este cuvântul Meu.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan, 88.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 15:22

Veacul rațiunii

(Ioan 15, 22) De n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor.

Declarația din Evanghelie,De n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor, ne arată clar nouă, tuturor celor care suntem raționali, cât timp o persoană este fără de păcat și când este pasibil de păcătuire. Participând la cuvânt sau la rațiune, se spune că oamenii au păcătuit, adică din timpul când ei sunt capabili să înțeleagă, din vremea când rațiunea implantată în ei le arată lor diferența dintre bine și rău. După ce oamenii au început să cunoască ce este răul, ei sunt vinovați de orice păcat săvârșesc.

Acesta este sensul expresiei  oamenii nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor, adică, din vremea când Cuvântul dumnezeiesc sau rațiunea a început să le arate lor interior diferența dintre bine și rău, ei trebuie să se ferească și să se păzească împotriva răului,căci cel care știe să facă binele și nu-l face, păcătuiește.

(Origen, Despre principii, 1.3.6, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Iisus se referă la păcatul necredinței

(Ioan 15, 22) De n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor.

Hristos vorbea numai iudeilor, nu altui neam. În ei era deci lumea care L-a urât pe Hristos și pe ucenicii Lui. Și nu numai în ei, ci chiar aceștia din urmă (păgânii) au fost arătați de El că aparțin aceleiași lumi. Ce, deci, înseamnă cuvintele De n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor.Erau iudeii fără de păcat oare înainte de venirea în trup a lui Hristos, pentru că Hristos nu le vorbise încă? Numai cel mai mare nebun ar putea crede asta. Prin păcat, aici El vrea să spună nu orice păcat, ci un anume mare păcat, care le include pe toate celelalte, și care singur împiedică iertarea celorlalte păcate, adică, păcatul necredinței. Ei nu au crezut în Hristos, Care a venit pentru ca ei să creadă în El. Acesta este păcatul, deci, pe care nu l-ar fi avut, dacă Hristos nu ar fi venit. Venirea Lui a devenit plină de distrugere pentru necredincioși, așa cum a venit cu mântuire pentru cei ce cred…

Acum nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Dacă aceia către care Hristos nu a venit sau nu a vorbit nu au scuză pentru păcatul lor, de ce este spus aici că aceștia nu au nici o scuză, pentru că Hristos a venit și le-a vorbit lor? Dacă primii aveau scuză, a mers El mai departe cu pedeapsa sau numai a micșorat-o? Eu răspund că această scuză nu a acoperit toate păcatele lor, ci doar acesta unul, adică, acela că nu au crezut în Hristos. Dar ei nu sunt din acest număr către care Hristos a venit prin ucenicii Lui și către care El a vorbit prin ei, ca și cum ar fi chiar El prezent. Căci prin Biserica Sa El a venit, și prin Biserica Sa El vorbește păgânilor.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 89.1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Cei care nu au auzit Evanghelia nu au nici o scuză

(Ioan 15, 22) De n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor.

Ne rămâne nouă să ne întrebăm dacă cei care, înainte de venirea lui Hristos în Biserica Sa pentru păgâni și înainte de ascultarea de către ei a Evangheliei, au fost sau sunt acum biruiți de sfârșitul acestei vieți – au ei vreo scuză? În mod evident, ei au, dar acesta nu este un motiv pentru  a scăpa de osândă.Căci așa cum au păcătuit fără Lege, tot așa fără lege vor și pieri. Și toți câți au păcătuit în lege, vor fi judecați prin lege (Romani 2, 12). O asemenea scuză nu numai că nu le aduce lor nici un ajutor, dar chiar devine o agravare în plus. Căci cei care se scuză pe ei înșiși pentru că nu au auzit sunt cei care vor pieri fără de lege.

Discursul lui Pavel nu a deosebit între necredincioși și credincioși, ci între iudei și păgâni, ambele categorii fiind cu siguranță pierdute dacă nu își caută scăparea în Mântuitorul care a venit să caute pe cel ce era pierdut (Luca 19, 10). Totuși, unii ar putea spune că unii vor avea pedepse mai ușoare, alții mai grele în osândirea lor. Oricine este pedepsit cu excluderea de la fericirea care este dăruită sfinților, este pierdut de Dumnezeu. Dar există o mare diversitate de pedepse, așa cum este diversitatea păcatelor, deși modul cum este rânduită aceasta este un lucru cunoscut doar de Dumnezeiasca Înțelepciune, ceva prea adânc de cercetat sau exprimat pentru cugetarea omenească .

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 89.3-4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ignoranța nu este scuză

(Ioan 15, 22) De n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor.

Taina lui Hristos este atât de mare, încât chiar îngerii stau uimiți și înfricoșați înaintea ei. De aceea, deci, este datoria voastră să vă rugați Lui și, ca slujitori, pentru aceasta trebuie să nu vă lepădați de Domnul vostru. Nu puteți pleda neștiința (ignoranța) pentru că zidirea credinței în voi este scopul pentru care El a venit în primul rând. Dacă  nu credeți, El nu S-a pogorât pentru voi și nu a suferit pentru voi. Dacă nu aș fi venit, spune Scriptura, și nu le-aș fi grăit, păcat nu ar avea. Dar acum nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Oricine Mă urăște pe Mine, și pe Tatăl Meu Îl urăște. Cine, deci, Îl urăște pe Hristos, dacă nu cel care vorbește spre necinstirea Lui? Căci precum specific iubirii este de a oferi cinstire, tot așa specific urii este de a lua cinstirea. Cel care urăște, pune la îndoială cinstirea lui Hristos; cel care iubește, cinstește.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre credința creștină 4.2.27, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 15:23

Fiul este din Tatăl prin naștere

(Ioan 15, 23) Cel ce Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu.

Urăște și pe Tatăl Meu. Acest al meu este afirmația relației cu Tatăl, care nu este împărtășită de nimeni altcineva... El osândește pe omul care pretinde că Dumnezeu este Tatăl lui și nu Îl iubește pe Fiul, folosind în mod greșit libertatea în numele Tatălui, pentru că cel care Îl urăște pe El, adică pe Fiul, cu siguranță Îl urăște și pe Tatăl. Și  nimeni nu poate să fie devotat Tatălui, decât cel care Îl iubește pe Fiul. Căci una și singura rațiune pe care o dă pentru iubirea Fiului este originea Lui din Tatăl. Fiul, deci, este din Tatăl, nu prin venirea Lui, ci prin nașterea Lui. Și iubirea pentru Tatăl este posibilă doar  pentru cei care cred că Fiul este din Tatăl.

(Sfântul Ilarie de Poitiers, Despre Treime 6.30, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Cei care-l Urăsc pe Fiul

(Ioan 15, 23) Cel ce Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu.

El a spus chiar mai înainte: și acestea le vor face pentru că ei nu cunosc pe Cel care M-a trimis pe Mine (Ioan 15 21). O întrebare răsare aici, care nu poate fi trecută cu vederea: Cum poate urî cineva pe cel pe care nu-l cunoaște? Dacă ei L-au urât pe Dumnezeu, crezând în El a fi altceva decât Dumnezeu, aceasta nu este ură față de Dumnezeu... Dacă iudeii ar fi fost întrebați dacă Îl iubesc pe Dumnezeu, ei, desigur, ar răspunde că Îl iubesc, nemințind intenționat, ci doar crezând în mod eronat că Îl iubesc. Căci cum să Îl iubească pe Tatăl Adevărului cei care urăsc Adevărul? Ei nu aveau nicio dorință să fie osândit comportamentul lor, și totuși este sarcina adevărului să osândească un asemenea comportament. Și astfel, ei urau Adevărul chiar dacă în acel timp, ei nu cunoșteau că Adevărul este  cel care îi osândea. De aceea, ei urau ceea ce nu știau. Și urându-L, ei desigur nu puteau să facă nimic altceva decât să-L urască și pe Cel din care Acesta se născuse. Căci ei nu-L cunosc pe Adevărul care îi osândește, ca pe Cel ce este născut din Tatăl, și este sigur că ei nu numai că nu-L cunosc pe Tatăl, ci că Îl urăsc și pe Tatăl Însuși.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 90.1, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 15:24

Cuvintele și faptele mărturisesc pentru Iisus

(Ioan 15, 24) De nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au și văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu.

Iisus declară în primul rând că nu va fi mică pedeapsa împotriva lor. Căci, pentru că ei încontinuu pretindeau că  Îl prigonesc din porunca Tatălui, pentru a-i lipsi de această scuză, El spune: Eu le-am dat această învățătură, Eu am adăugat minuni care, după legea lui Moise, trebuiau să îi convingă pe toți că învățătura este cea bună. Dacă nu aș fi făcut printre ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut,  nu ar fi avut păcat.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan 77.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Nu a mai făcut nimeni altcineva astfel de lucruri?

(Ioan 15, 24) De nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au și văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu.

Păcatul celor care-L urăsc pe Hristos este că de fapt ei nu credeau în El, răstălmăcind învățătura și minunile Lui... Dar de ce spune El pe care nimeni altul nu le-a mai făcut? Hristos n-a făcut lucruri mai mari decât învierile din morți, pe care noi știm că vechii profeți le-au făcut înaintea Lui. Este asta oare ceea ce El a făcut și nimeni altul nu a mai făcut? Dar alții de asemenea au făcut ceea ce nimeni n-a mai făcut. Adevărat. Totuși, nimeni dintre vechii prooroci pe care îi citim nu a vindecat atât de multe defecte trupești, boli, infirmități. Căci fără a vorbi despre cazurile singulare, Marcu spune... că oriunde intra, în sate, sau cetăți sau țară, ei puneau pe cei bolnavi pe drumuri și Îl rugau ca ei să atingă măcar poala hainei Lui. Și cei care o atingeau, se vindecau (Marcu 6, 56). Asemenea lucrări nimeni altul nu le-a mai făcut în ei. În ei, spune El, vrând să spună nu printre ei, sau înaintea lor, ci direct în ei, pentru că El îi vindeca... pentru care în mod evident ei trebuia să se întoarcă la El cu iubire, și nu cu ură... Cei vicleni Îl urau pe Domnul, căci El este iubit de cei drepți în mod liber, în măsura în care ei nu așteaptă alte daruri de la El, mai mult decât El Însuși, căci El Însuși va fi totul în toate. Dar chiar și unde fapte particulare ca acestea au fost făcute înainte, oricine a lucrat asemenea minuni nu le-a făcut el însuși în realitate, căci Iisus le făcea prin ei, pe când Iisus săvârșește minunile acestea prin propria  putere.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 91.1-4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan15:25

A predica celor care ne urăsc

(Ioan 15, 25) Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".

Aici Domnul nostru arată clar că  nu este necunoscător al temperamentului încăpățânat al iudeilor, ci mai degrabă că El a prezis și știa dinainte cum vor răspunde ei. Totuși, el încă îi tratează cu blândețe și iertare, așa cum era potrivit firii Lui dumnezeiești. Căci  a pus înaintea lor Cuvântul care îi chema la mântuire, chiar dacă ei erau nedispuși să-L primească. Și dacă vreunul dintre ei avea o dispoziție bună și potrivită, El chiar confirma credința acestuia prin minune. Aici de asemenea El dăruiește ucenicilor un bine considerabil, cu scopul ca într-un duh iertător să își extindă predica mântuirii chiar și către cei care le aduceau lor insulte, și chiar în aceasta ei să fie văzuți ca pășind pe cărarea desăvârșirii care a fost prima oară descoperită în Hristos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 10.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ignorarea profeției înseamnă iraționalitate

(Ioan 15, 25) Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".

Iisus spune: dacă nu aș fi fost angajat în dialog cu ei în faptă și în cuvânt, ar fi avut ceva de spus. Dar acum, pentru că ei nu primesc cuvintele Mele, sunt clar osândiți pentru dușmănia lor față de Mine și față de Tatăl. Prin profeție (Psalm 35, 19), El arată de asemenea că ura lor față de El era irațională.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 6.15.25, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Păcat deliberat, voit

(Ioan 15, 25) Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".

Este un lucru să nu faci binele, și alt lucru este să urăști pe Învățătorul bunătății, pentru că este o diferență între păcate întâmplătoare și păcate deliberate. Starea noastră în general este aceea că iubim ceea ce este bun, dar din slăbiciune nu putem să o săvârșim. Dar a păcătui cu intenția de a o a face nu înseamnă că facem sau că dorim ceea ce este bine. Așa cum, deci, este uneori mai grea ofensa să iubești păcatul decât să-l săvârșești, tot așa este mai viclean să urăști dreptatea decât să n-o faci.

Există unii în Biserică care nu numai că nu fac ceea ce este bine, ci chiar prigonesc și urăsc în ceilalți ceea ce ei nu fac ei înșiși. Păcatul acestor oameni este nu unul de neputință sau de ignoranță, ci păcat deliberat, cu voia.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Morală la Cartea lui Iov 25.11.28, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 15:26

Mângâietorul este cu noi în necazurile noastre

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

El este numit Mângâietorul pentru că  ne mângâie și încurajează și ajută neputințelor noastre. Noi nu cunoaștem cum să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul Însuși se roagă împreună cu noi, cu suspine negrăite (Romani 8, 26), adică El se roagă lui Dumnezeu pentru noi. Foarte adesea, cineva este prigonit și insultat pe nedrept de dragul lui Hristos. Mucenicia e aproape, torturi pe fiecare parte, și foc, și sabie, și fiare sălbatice, și groapă. Dar Sfântul Duh ușor îi șoptește : Așteaptă pe Domnul (Psalmul 26, 14). Ceea ce se întâmplă acum în tine este un lucru mic; răsplata va fi mare. Suferă puțin, și vei fi cu îngerii pururea. Suferințele acestui timp nu se pot nicidecum compara cu slava care va fi arătată în noi (Romani 8, 18). El (Duhul) zugrăvește omului Împărăția cerurilor. El dăruiește o străfulgerare a raiului desfătării.

(Sfântul Chiril al Ierusalimului, Lecturi catehetice 16.20, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Slujirea Duhului Sfânt este aceea de „Mângâietor”

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

El îl numește pe Duhul Sfânt Mângâietorul, o numire luată din slujirea Lui, care nu este numai  aceea de a alina tristețea celor credincioși, ci și să îi umple pe ei de bucurie negrăită. Bucuria veșnică este în acele inimi în care sălășluiește Duhul. Duhul, Mângâietorul, este trimis de către Fiul nu așa cum îngerii sau cum profeții și apostolii sunt trimiși, ci așa cum trebuie să fie trimis Duhul, Care este de o ființă cu Dumnezeiasca Înțelepciune și Putere Care Îl trimite. Fiul, când a fost trimis de către Tatăl, nu s-a despărțit de El, ci sălășluiește în Tatăl și Tatăl în El. În același fel, Duhul nu este trimis prin Fiul și purcede de la Tatăl în sensul schimbării de loc. Căci așa cum firea Tatălui, fiind netrupească, nu este limitată de spațiu, tot așa nici Duhul Adevărului, Care este netrupesc și superior tuturor lucrurilor create, nu are o fire spațială.

(Didim cel Orb, Despre Duhul Sfânt 25, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Fiul este Mijlocitor, Duhul este Mângâietor

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Numele de Paraclet pare să fie înțeles în cazul Mântuitorului nostru ca Mijlocitor. Căci este scris că mijlocește la Tatăl pentru păcatele noastre (I Ioan 2, 1-2). În cazul Duhului Sfânt, Paracletul trebuie să fie înțeles în sensul de Mângâietor, pentru că El dăruiește mângâiere sufletelor către care El descoperă deschis înțelegerea cunoașterii spirituale.

(Origen, Despre primele principii, 2.7.4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Duhul ca apă dătătoare de viați izvorâtă din cer

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Domnul a făgăduit să trimită pe Mângâietorul care ne va uni pe noi cu Dumnezeu. Căci precum o grămadă compactă de aluat nu poate fi formată din făină uscată fără lichid, nici nu poate o bucată să aibă unitate, tot așa, în același fel, nici noi nu putem, fiind mulți, să fim una în Hristos Iisus fără apa care vine din ceruri. Și precum pământul uscat nu poate produce roade decât dacă primește umezeală, în același fel și noi, fiind la început un copac uscat, niciodată nu putem să producem roade purtătoare de viață fără ploaia care vine de bună voie de sus.

(Sfântul Irineu de Lugdunum, Contra ereziilor 3.17.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Mărturisirea din Crez

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Și (credem) întru Duhul Sfânt,

Domnul Dătătorul de viață, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul

Este închinat și slăvit,

Care a grăit prin prooroci.

(Crezul Niceo-Constantinopolitan, Art. 3)

 

Purcede din Tatăl, Se odihnește în Fiul

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Noi credem de asemenea și în Sfântul Duh, Domnul și Dătătorul de viață, care din Tatăl purcede și se odihnește în Fiul, ținta adorației și slăvirii egale împreună cu Tatăl și cu Fiul, pentru că El este co-ființial și co-etern cu Ei. Duhul lui Dumnezeu, direct, autoritar, Fântâna Înțelepciunii și a vieții și a sfințeniei; Dumnezeu care există și vorbește împreună cu Tatăl și cu Fiul; necreat, deplin, creator, atoatestăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, cu putere infinită, Domnul a toată creația și nefiind supus altui domn; îndumnezeitor, nu îndumnezeit; umplând, nu umplut; împărtășind, nu împărțit (de cineva); sfințitor, nu sfințit; Mijlocitor, primind rugăciunile tuturor; în toate lucrurile întocmai cu Tatăl și cu Fiul: purcezând de la Tatăl, și împărtășit prin Fiul, participând la întreaga creație, prin Sine creând și investind cu ființă și sfințind și menținând universul: având subzistență, existând prin propria și unica Sa subzistență, inseparabil și indivizibil de Tatăl și de Fiul, având toate calitățile pe care le au Tatăl și Fiul, exceptând aceea de a fi nenăscut sau născut.

Căci Tatăl este fără de cauză și nenăscut; pentru că El nu izvorăște din ceva, ci din El Însuși izvorăște ființa Sa, și nu izvorăște vreo calitate singulară din alta. Ci mai mult, El este Însuși Începutul și Cauza întregii existențe a tuturor lucrurilor într-o manieră definită și firească. Dar Fiul este izvorât din Tatăl după chipul nașterii, iar Sfântul Duh asemenea este izvorât din Tatăl, însă nu după chipul nașterii, ci după chipul purcederii. Și noi am învățat că există o diferență între naștere și purcedere, dar natura acestei diferențe noi nu o putem înțelege nicidecum. Mai departe, nașterea Fiului din Tatăl și purcederea Duhului Sfânt din Tatăl sunt simultane.

(Sfântul Ioan Damaschin, Credința ortodoxă, 1.8, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Duhul purcede din Tatăl

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

El nu spune „de la Dumnezeu” sau „de la Atotputernicul”, ci „de la Tatăl”, pentru că deși Tatăl și Dumnezeu Atotputernicul sunt unul și același, totuși Duhul Adevărului purcede de la Dumnezeu Tatăl, Izvorâtorul... Tatăl și Fiul împreună trimit pe Duhul Adevărului: El vine prin voința amândurora, a Tatălui și a Fiului.

(Didim cel Orb, Despre Sfântul Duh, 26, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Duhul purcede

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Duhul Sfânt este Duhul cel adevărat, izvorând din Tatăl într-adevăr, dar nu la fel ca Fiul, căci nu este prin naștere, ci prin purcedere... Deci este Un Singur Dumnezeu în Trei, și Aceștia Trei sunt Una.

(Sfântul Grigorie de Nazianz, Despre Sfintele Lumini, Orații 39.12, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Purcederea aparține Duhului

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Sfântul Duh a existat veșnic, este și veșnic va fi,

neîncepând și neîncetând,

pururea împărtășindu-se, dar neîmpărtășit

împlinitor, dar niciodată plinit (de cineva)

sfințitor, dar nefiind sfințit de cineva

îndumnezeitor, nu îndumnezeit

Viață și de Viață Făcător,

Lumină și de Lumină dătător

Binele absolut și Izvor al bunătății...

Prin Care Tatăl se cunoaște și Fiul se preaslăvește

De ce să facem un lung discurs din aceasta? Tot ceea ce are Tatăl are și Fiul; în afară de a fi nenăscut. Și tot ceea ce are Fiul are și Duhul, în afară de naștere.

(Sfântul Grigorie de Nazianz, Despre Cincizecime, Orații 41.9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Relația Treimică

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Spuneți-mi, ce poziție veți stabili pentru purcedere, care a început între cei doi termeni ai distincției (adică născut și nenăscut) și a fost introdus de un Teolog mai bun ca tine, adică de Mântuitorul nostru Însuși?

Sau poate tu ai luat acel cuvânt din Evanghelia ta pentru a face un al treilea Testament. Duhul Sfânt, care purcede de la Tatăl. Pentru că  purcede de la Acel Izvor, El nu este creatură. Și pentru că nu este născut, atunci nu este Fiu. Și pentru că  este între nenăscut și născut, El este Dumnezeu. Și așa, scăpând de durerile silogismelor tale, El (Duhul Sfânt) s-a arătat pe Sine  Dumnezeu, mai puternic decât distincțiile tale. Ce este deci purcederea? Spune-mi ce este nenașterea Tatălui, iar eu îți voi explica fiziologia nașterii Fiului și purcederea Duhului, și atunci  vom fi amândoi loviți de nebunie, pentru că ne-am băgat nasul în Taina lui Dumnezeu! Și cine suntem noi să facem aceste lucruri, noi care nu putem să vedem măcar ceea ce zace la picioarele noastre sau numărul nisipului mării, sau picăturile de ploaie, sau zilele eternității, cu atât mai puțin suntem noi capabili să intrăm în adâncurile lui Dumnezeu și să stabilim o normă a acelei Firi care este atât de negrăit și care transcende toate cuvintele!

Ce dar, spun ei, este oare vreo lipsă la Duhul care îl oprește pe El să fie Fiu, căci dacă nu i-ar lipsi nimic, atunci El ar fi Fiu? Noi afirmăm că nu lipsește nimic – căci Dumnezeu nu are nicio lipsă. Dar diferența manifestării, dacă pot să mă exprim astfel, sau diferența relațiilor reciproce a unuia cu altul, a cauzat diferența numirilor. Căci într-adevăr, nu este nicio lipsă în Fiul care să Îl oprească pe El să fie Tatăl (căci filiația nu este o lipsă), și totuși El nu este Tatăl.

Conform acestui fel de argument, ar fi trebuit să fie și vreo lipsă în Tatăl, pentru că El nu este Fiul. Căci Tatăl nu este Fiul, și totuși aceasta nu datorită vreunei lipse sau a vreunei supuneri de ființă.

Dar însuși faptul că este nenăscut sau născut sau purces a dat numele de Tată primului, de Fiul celui de-al doilea, și celui de-al treilea, despre care vorbim, numele de Duhul Sfânt, pentru ca distincția dintre Cele Trei Persoane să fie păstrată în unica fire și demnitate a Dumnezeirii.

Căci nici nu este Fiul Tatăl, căci Tatăl este Unul, dar Fiul este ceea ce este Tatăl. Nici Duhul nu este Fiu datorită faptului că El este din Dumnezeu, pentru că Unul Născut este Unul, dar El (Duhul) este ceea ce Fiul este. Cei trei sunt Una în Dumnezeire și Unul este Trei în proprietăți, așa că nu e nici unitatea una sabeliană [adică nu există trei manifestări sau aspecte ale Dumnezeirii], nici Treimea nu este expresia acestei distincții rele. Atunci cum este? Este Duhul Dumnezeu? Cu siguranță că este. Bine, deci este El de o ființă? Da, căci este Dumnezeu.

(Sfântul Grigorie Nazianz, Despre Duhul Sfânt, Orații Teologice 5(31).8-10, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton și Lucian Radu)

 

Purcederea Duhului nu se face dintr-un loc

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Dacă Duhul purcede dintr-un loc și merge într-alt loc, Tatăl de asemenea va fi găsit într-un loc, și tot așa și Fiul. Dacă El pleacă dintr-un loc, acolo unde este trimis de Tatăl sau de Fiul, desigur că Duhul, trecând și purcezând dintr-un loc, pare să plece de la Tatăl și de la Fiul ca un trup, conform interpretărilor  necredincioase. Eu declar aceasta cu referire la cei care spun că Duhul se mișcă prin pogorâre. Dar nici Tatăl nu este circumscris în vreun loc, căci este peste toate lucrurile și numai de natură corporală, ci și deasupra creației invizibile, nici Fiul nu este strâmtorat de locuri și de timpurile lucrării Sale, căci ca Lucrător al întregii creații, este deasupra întregii creații.

Nici Duhul Adevărului, adică Duhul lui Dumnezeu, nu este circumscris de vreo  graniță corporală, El care pentru că este netrupesc, este peste toată creația rațională prin plinătatea de negrăit a Dumnezeirii, având puterea de a sufla acolo unde voiește și de a inspira ceea ce dorește peste toate lucrurile.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre Duhul Sfânt 1.11.117-18, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Fiul trimite pe Duhul de la Tatăl

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Avocatul va veni, și Fiul Îl va trimite pe El de la Tatăl, și El este Duhul Adevărului care purcede de la Tatăl... Fiul va trimite de la Tatăl pe Duhul Adevărului, Care purcede de la Tatăl. Fiul deci nu poate fi primitorul, pentru că El este descoperit a fi Trimițătorul.

(Ilarie de Poitiers, Despre Treime, 8.19, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Duhul este trimis de Tatăl și de Fiul

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Când auzi că Fiul Îl trimite pe Duhul, poți să crezi că Duhul are o putere inferioară. Deci amândoi, Tatăl și Duhul, îl trimit pe Fiul. Și tot așa, Tatăl și Fiul Îl trimit pe Duhul. Tatăl L-a trimis, pentru că este scris: Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în numele Meu. Fiul L-a trimis, pentru că El a spus: Și când va veni Mângâietorul, pe care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului. Dacă  Fiul și Duhul se trimit Unul pe Altul, așa cum Tatăl trimite, deci nu este nici o jignire care are în vedere supunerea, ci o comunitate de putere.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre Duhul Sfânt 3.1.7-8, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Atât Tatăl, cât și Fiul trimit pe Duhul

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Duhul va fi vrednic de crezare pentru că este Duhul Adevărului. De aceea, El nu L-a numit Sfântul Duh, ci Duhul Adevărului. Dar când  spune că Duhul purcede de la Tatăl, El arată că Duhul cunoaște toate lucrurile cu exactitate, așa cum Hristos spune despre Sine: Eu știu de unde vin și unde Mă duc (Ioan 8, 14). El de asemenea vorbește în acel loc despre adevăr. Pe care Îl voi trimite indică faptul că nu numai Tatăl singur, ci și Fiul este Cel care Îl trimite pe Duhul.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan 77.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Vino, Duhule Sfânt!

 (Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Vino, Duhule Sfânt, Care ești pururea Unul

Împreună cu Tatăl și cu Fiul,

Este ceasul, umple sufletele noastre

Cu revărsarea Ta deplină de sfințenie.

 

Fă ca trupul și inima și buzele și mintea

Să dea mărturie umanității;

Și iubirea să lumineze veșmântul nostru muritor,

Așa ca și alții să se aprindă de flacăra ei vie.

 

Dăruiește-ne, o, Tată, Unule,

Împreună cu Hristos, Unul Născut Fiul Tău,

Și cu Sfântul Duh pe care Îl adorăm,

Care împărățește și este binecuvântat în veci. Amin.

 (Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Liturghia Ceasurilor,  traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Duhul știe ceea ce știe Fiul

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Tot așa și Sfântul Duh purcede de la Tatăl și aduce mărturie despre Fiul. Un martor deopotrivă credincios și adevărat aduce mărturie și despre Tatăl. Nu există o mai deplină expresie a măreției dumnezeiești, nimic mai clar în ceea ce privește unitatea puterii dumnezeiești decât aceasta, pentru că Duhul cunoaște tot atât cât Fiul, Care este martorul și împărtășitorul nedespărțit al Tainelor Tatălui.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre Duhul Sfânt 1.1.25, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Semnele Cincizecimii Îl vor susține pe Iisus

(Ioan 15, 26) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Prin pogorârea Duhului, spune El, va fi o confirmare a ceea ce Eu am spus, adică, a faptului că ei au săvârșit o gravă insultă împotriva Mea și a Tatălui. Când în numele Meu vor apărea semne prin puterea Duhului Sfânt, atunci va apărea adevărul cuvintelor Mele . Va fi atunci evident că Tatăl a fost disprețuit împreună cu Mine, datorită răutății dușmanilor Mei. Și apoi Iisus, dorind să sublinieze greșeala lor, pe baza persoanei care mărturisește, spune: care vine de la Tatăl, adică Cel a Cărui ființă este din ființa Tatălui. De fapt, dacă purcederea firească (a Duhului) nu a fost înțeleasă din cuvântul vine, ci, spre exemplu, ca o anumită trimitere exterioară, atunci nu va fi sigur despre ce Duh vorbește, căci multe duhuri sunt trimise în misiune, așa cum și Apostolul spune: Nu sunt îngerii toți duhuri slujitoare, trimise să slujească? (Evrei 1, 14). Aici, de asemenea, faptul că El menționează aceasta este suficient ca să arate pe Cel care purcede de la Tatăl și în mod potrivit este numit cu numele de Duhul în Sfânta Scriptură.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 6.15.26, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 15:27

Duhul întărește mărturia Apostolilor

(Ioan 15, 27) Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine.

Când tu vorbești, Duhul, prin mărturia Sa, va confirma cuvintele tale cu semne văzute, așa cum  și Apostolul a spus: Cuvântul și propovăduirea mea nu sunt cu cuvinte raționale de înțelepciune, ci cu demonstrația Duhului și a puterii (I Corinteni 2, 4). Semnele care s-au întâmplat cu puterea Duhului Sfânt în numele Domnului au arătat măreția Lui, Care a suferit pătimire și în același timp a arătat nebunia celor care au îndrăznit să-L răstignească .

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 6.15.27, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Calitatea de martori oculari a Apostolilor este foarte importantă

(Ioan 15, 27) Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine.

În materie de credință, lucrul esențial care dăruiește cuiva dreptul de a fi crezut este faptul că a învățat ceea ce crede de la martori oculari... De aceea Ioan de asemenea a spus: Eu am văzut și am adus mărturie că Acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 34). De asemenea, în același fel, Iisus le-a dat  permisiunea să sprijine multe detalii ale mărturiei lor pe faptul că ei le-au văzut, când spune Încă și voi mărturisiți, căci voi de la început ați fost cu Mine. Apostolii înșiși de asemenea vorbeau deseori într-un fel similar (Fapte 2, 32)... căci ei cu atât mai mult au primit mărturia oamenilor care au fost însoțitorii Lui, pentru că noțiunea de Duhul era încă mult deasupra înțelegerii lor. De aceea, și Ioan, în acel timp, în Evanghelia sa, vorbind despre sânge și apă, a spus că el însuși a văzut, făcând chiar faptul vederii echivalentul celei mai înalte mărturii pentru ei, deși mărturia Duhului este mai sigură decât evidența vederii, dar nu printre necredincioși.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Faptele Apostolilor 1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 16:1

Întărirea prin dificultăți

(Ioan 16, 1) Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiți.

V-am prezis aceste lucruri vouă, pentru ca atunci când tulburările neașteptate vor apărea, voința voastră să nu cadă, ci prin stăruitoare rugăciune, să fiți întăriți prin aceste greutăți.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 6.16.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Zel greșit canalizat

(Ioan 16, 1) Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiți.

Mântuitorul i-a avertizat pe ucenici dinainte de vremea în care ei vor fi nu numai depărtați de întovărășirea lor cu cetățenii apropiați, ci și în care ei vor suferi moartea de mâinile lor. Iudeii credeau că aduceau slujbă lui Dumnezeu, urmărind slujirea Noului Legământ cu ură și cu moarte. Apostolul spune: Căci aduc mărturie că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu au pricepere (Romani 10, 2). Aici este ca și cum ar fi spus: Voi veți suferi lupte și tulburări de la cei din neamul vostru, dar primiți-le cu atât mai multă stăruință, dându-vă seama că sunteți chinuiți de ei nu atât de mult din ura pe care o au împotriva voastră, ci pentru că au zel pentru legea dumnezeiască. Atent la acest sfat, binecuvântatul Mucenic Ștefan s-a rugat pentru ucigașii lui. Acești zeloși pentru Lege gândeau că făceau o slujire lui Dumnezeu în timp ce îi omorau pe vestitorii harului.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2.16, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan16:2

Avertismentul lui Hristos anunță izbânda Apostolilor

(Ioan 16, 2) Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.

În total, nu cred că Iisus voia să aducă vreo altă semnificație decât aceea că ar trebui să înțeleagă și să se bucure pentru că ei înșiși vor câștiga pe atât de mulți la Hristos. Atunci când aveau să fie dați afară din sinagogile iudaice, în cele din urmă avea să se descopere că este insuficient să-i izgonească, și iudeii nu aveau să permită să trăiască, de frica de a nu vedea pe toți convertindu-se prin predica apostolilor în numele lui Hristos și întorcându-se de la ascultarea iudaismului, ca și cum ei (iudeii) ar fi predicat chiar adevărul cel adevărat al lui Dumnezeu.

În acest fel trebuie înțeleasă referința Lui la iudei, când le spune Vă vor scoate pe voi din sinagogi. Căci martorii, cu alte cuvinte, mucenicii lui Hristos au fost omorâți tot la fel și de păgâni. Păgânii totuși, nu credeau că aduc slujbă lui Dumnezeu, ci propriilor zeități false când lucrau uciderea. Dar orice iudeu care ucidea pe predicatorii lui Hristos considera că îl slujea pe Dumnezeu, crezând că toți cei care s-au convertit la Hristos îl părăsiseră pe Dumnezeul lui Israel.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 93.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton și Lucian Radu)

 

Înainte de „slujire”, evreii s-au curățit ritualic

(Ioan 16, 2) Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.

Ce a spus Mântuitorul profețind ucenicilor ... a fost la început împlinit în propriul Lui caz. Căci cei care cereau ca El să moară, credeau că aduc o slujbă lui Dumnezeu și s-au suit la Ierusalim înainte de Paști, pentru a se curăți pe ei înșiși.

(Origen, Comentariu la Evanghelia după Ioan 28.235-36, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Bisericile ari fi putut fi sinagogi

(Ioan 16, 2) Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.

Dar ce rău ar fi fost pentru apostoli să fie scoși afară din sinagogile iudaice, dacă ei deja s-au separat de ele curând, deși nimeni nu îi dăduse afară? Nu este nici o îndoială că El a vrut să anunțe că iudeii vor refuza să-L primească pe Hristos, în timp ce ucenicii nu-L vor părăsi. Și astfel, ucenicii, care nu ar fi putut exista fără El, vor fi și ei aruncați afară împreună cu El de către cei care nu voiau să-L aibă ca locaș al lor. Căci cu siguranță nu a fost alt popor al lui Dumnezeu decât cel din sămânța lui Avraam. Și dacă L-ar fi recunoscut și primit pe Hristos, ei ar fi rămas ca niște ramuri firești, naturale în măslin (Romani 11, 17). Bisericile lui Hristos n-ar fi fost diferite de sinagogile iudeilor. Ar fi fost unii și aceiași, dacă și ei ar fi dorit să rămână întru El. Dar pentru că au refuzat, continuând să-L țină pe Hristos afară, nu a mai rămas decât să fie scoși afară din sinagogi cei care nu L-au părăsit pe Hristos.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 93.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Scopul părtășiei la suferința lui Hristos

(Ioan 16, 2) Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.

Nimeni nu trebuie să se mire că noi suntem hărțuiți cu prigoniri constante și încontinuu încercați cu tulburări crescătoare, când Domnul dinainte a prezis că aceste lucruri se vor întâmpla în vremurile din urmă. El ne-a instruit pentru război prin învățătura și îndemnurile Sale. Petru, de asemenea, apostolul Lui, ne-a învățat că prigonirea are loc pentru a ne testa. Noi trebuie să privim la exemplul drepților care au fost înaintea noastră și care s-au unit cu iubirea lui Hristos prin moarte și suferință.

Căci el a scris în epistola sa: Iubiților, nu fiți surprinși de cumplitul chin care vine peste voi să vă încerce, ca și cum ceva străin s-ar întâmpla vouă. Ci, bucurați-vă pentru că vă împărtășiți de suferințele lui Hristos, pentru ca și voi să vă bucurați și să vă veseliți când slava Sa se va arăta. Dacă sunteți disprețuiți pentru numele lui Hristos, sunteți fericiți, pentru că Duhul slavei și al lui Dumnezeu se odihnește în voi (I Petru 4, 12-14). Numele lui Hristos este într-adevăr blasfemiat de către ei și slăvit de către noi.

(Sfântul Ciprian al Cartaginei, Scrisori, 55.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ultimele din categorie