În liniște se aud gândurile lui Dumnezeu

Poezii

În liniște se aud gândurile lui Dumnezeu

    • În liniște se aud gândurile lui Dumnezeu
      Foto: Andrei Agache

      Foto: Andrei Agache

Dăruieşte-te liniştii
 
şi liniştea îţi va dărui
 
gândurile lui Dumnezeu.
 
Fă-ţi liniştea cuibar,
dăruieşte-te liniştii
şi liniştea îţi va dărui
gândurile
lui Dumnezeu.
 
O, tăcere de mormânt,
atât de răsunătoare
a Învierii!
 
Cu cuvântul Domnului
s-au făcut cerul şi pământul,
dar cuvintele Lui
nu au plecat,
pe înălţimi de creste
li se aud încă
ecourile
de urechea ciulită
la tăcerea
înălţimilor.
 
(Ioan Bute, Sărutul tău alb, Editura Corgal Press, Bacău, 2014, p. 28)