Sfântul Munte – Peşterile de la Sfânta Ana Mică, 7 iulie 1950

Stiliştii, cu toată împotrivirea episcopului Hrisos­tom, în anul 1950, au răspândit acea renumită enciclică prin care susţineau că Biserica ce ţine noul calendar este eretică şi lipsită de har. Haralambie, dezamăgit fiind de rezultatul luptei, s-a hotărât să plece la mănăstire. Şi-a luat rămas bun de la ai săi şi a pornit spre Sfântul Munte, la Sfânta Ana Mică pentru a-l întâlni pe naşul şi unchiul lui. Intenţiona să meargă apoi în Eghina să o vadă şi pe mătuşa lui, monahia Eupraxia, uceniţa ascetului Ieronim, după care avea să se întoarcă în Sfântul Munte hotărât să rămână lângă unchiul său pentru a deveni monah.

Aşadar, Haralambie ajunge ca cerbul cel însetat la Portul Dafni, din Sfântul Munte, apoi la Schitul Sfânta Ana. Acolo, i-au arătat o cărare abruptă, care ducea până la peşterile obştei marelui isihast Iosif. Împreună cu acest renumit stareţ se nevoia şi bătrânul Arsenie, unchiul său.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 45-46)