Un călugăr i-a cerut într-o zi cuvânt de folos, iar bătrânul a zis: 

– Cândva, faraon dădea evreilor tot mai mult de lucru, ca să nu-şi mai aducă aminte de Dumnezeu şi să se roage. Acum este un faraon nevăzut care îndeamnă pe călugări să-şi înmulţească averile, grijile şi lucrul, ca să nu mai aibă timp să se roage lui Dumnezeu ziua şi noaptea, aşa cum au făgăduit! 

Odată, a venit la bătrân un frate din mănăstire şi i-a zis: 

– Părinte Damian, s-au înmulţit ispitele asupra mea şi nu le mai pot răbda. Ce să fac să scap de ele? 

– Frate, dacă fugi de ispite, fugi de mântuire. Ci, mai degrabă să ne gândim în vremea ispitelor că „necazul răbdare lucrează” (Romani 5, 3), după cuvântul Sfântului Pavel. Deci, să ne rugăm mai mult şi trece ispita. Că toate sunt pentru mântuirea noastră. 

În altă zi, i-a zis un frate: 

– Părinte Damian, ce să fac, mă biruiesc ispitele? 

Bătrânul l-a mângâiat, zicând: 

– Nu lăsa rugăciunea, frate. Avem nevoie de rugăciune ca de aer. Nimeni nu poate trăi fără ea. Roagă-te cum poţi, chiar dacă eşti tulburat, şi îndată fuge ispita. 

Alt frate i-a zis: 

– Părinte Damian, ce să fac, că mi se răspândeşte mintea la rugăciune şi nu simt nici o dulceaţă? 

– Deprinde-te cu rugăciuni scurte, mai ales cu rugăciunea lui Iisus, şi numaidecât ţi se adună mintea. 

Odată, i-a zis un frate: 

– Părinte, sunt tulburat. Dă-mi un cuvânt de folos. 

Iar bătrânul, înţelegând durerea lui, a luat din chilie Patericul şi i-a zis: 

– Primeşte această carte sfântă şi o citeşte cu atenţie. Vei afla în ea multe medicamente pentru sufletul tău.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 622-623)