Sfinții Simeon și Anastasia Nemanja – model de familie creștină
Pe data de 25 martie 1196, Ştefan Nemanja şi Anna au primit tunderea în monahism din partea episcopului Calinic, luând numele de Simeon, respectiv Anastasia.
Ştefan Nemanja s-a născut în jurul anului 1113, în localitatea Ribnica, din regiunea Zeta, actuala Podgorica, din Muntenegru ca fiu al prinţul Zavida de Zahumlje. Deoarece această regiune se afla sub jurisdicţia Bisericii din Apus, copilul a fost botezat de un preot romano-catolic, însă, când Zavida s-a întors în Raska, el şi-a dus copilul la episcopul Calinic de Ras, care l-a primit în Biserica Ortodoxă, după rânduială canonică; slujba a avut loc în Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Ras.
Sfânta Anastasia s-a născut în anul 1125, fiind fiica împăratului bizantin Roman Diogenes (1068-1071). Numele ei la naștere a fost Anna, iar la călugărie a fost tunsă cu numele de Anastasia.
Ctitori de biserici şi mănăstiri
Ştefan Nemanja şi Anna s-au căsătorit în jurul anului 1150. Prin această căsătorie s-au consolidat atât legăturile politice cât și religioase între Regatul Serbiei și Imperiul Bizantin.
Ştefan Nemanja era foarte iubit de poporul sârb, el fiind un conducător drept şi iubitor de Dumnezeu. În anul 1165, împreună cu soţia sa, a construit două mănăstiri: Mănăstirea Maicii Domnului, la confluența râurilor Kosanica-Toplica şi Mănăstirea Sfântul Nicolae, din Kursumlija.
Vrând să mulţumească Sfântului Gheorghe care l-a hrănit în peşteră, prinţul a zidit în apropiere de Ras Mănăstirea Sfântul Gheorghe, numită mai târziu Durdevi Stupovi. El mai este numit ctitor şi al următoarelor locaşuri: Mănăstirea Sfântul Nicolae din Kazanovici; Mănăstirea Maicii Domnului din Ras; Biserica Maicii Domnului, de pe râul Bistrica. În calitate de domnitor peste Skopje şi Niş, el a reconstruit Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, din Skopje şi Mănăstirea Sfântul Pantelimon, din Niş.
În anul 1190, în semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care l-a ajutat să adune la un loc poporul sârb şi să iasă biruitor în lupta cu ereticii, prinţul Nemanja a terminat de zidit Mănăstirea Studenica, închinată Maicii Domnului, pe malul râului Studenica, păstrată până astăzi. Biserica mănăstirii, zidită din marmură albă, este considerată, până astăzi, „mama tuturor bisericilor sârbeşti”. Totodată, el a răspândit Ortodoxia în regiunea Duklja, tot atât de puternic precum în Raska.
De-a lungul domniei sale, Ştefan Nemanja a dăruit mari daruri către următoarele biserici: Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim; Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, din Ierusalim; Mănăstirea Sfântul Teodosie, de lângă Betleem; Biserica Sfânta Sofia, din Constantinopol; Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Roma; Mănăstirea Maicii Domnului numită „Evergethide”; Biserica Sfântul Dimitrie, din Tesalonic; Biserica Sfântul Nicolae, din Bari.
Familie binecuvântată
Ştefan şi Anna Nemanja au avut doi fii, Vukan şi Ştefan (născut în 1165). După a doua naştere, regina s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut da naştere la copii. Deşi stăpâneau un regat şi aveau multe avuţii, ei au cerut cu umilinţă de la Bunul Dumnezeu să le mai dăruiască un copil. Domnul a ascultat rugăciunile lor şi le-a dăruit un al treilea copil, pururea pomenitul Rastko sau Sava, după numele primit la tunderea sa în monahism. Aceasta se întâmpla în 1170 sau 1175. Încă din cea mai fragedă copilărie, Rastko a primit mai întâi o sfântă educaţie, fiind iniţiat în tainele Sfintelor Scripturi.
Un biograf medieval scria că pe vremea când Rastko împlinise 15 ani, Nemanja i-a dăruit o provincie pe care el urma s-o administreze, aflată la hotarele de apus ale statului (Hrim sau Herţegovina). Tânărul cel evlavios a condus treburile provinciei vreme de doi ani. Apoi, la vârsta de 17 ani, întrucât iubea fecioria, el s-a rugat la Dumnezeu să-i dăruiască o viaţă prin care să-I urmeze lui Hristos.
Bunul Dumnezeu avea să împlinească dorinţa inimii sale la vremea cuvenită.
Intrarea în monahism
Numeroasele seminţe ale evlaviei şi credinţei pe care Sava le-a pus în ogorul sufletelor mamei şi tatălui său, Dumnezeu le-a făcut să rodească. Aşa s-au hotărât Ştefan și Anna Nemanja să intre în cinul monahal.
Tatăl Sfântului Sava, Ştefan Nemanja a abdicat din tronul regal în martie 1196, în favoarea lui Ştefan, cel dintâi născut, iar lui Vukan i-a oferit conducerea provinciei Zeta. Acesta din urmă a stăpânit aceste teritorii în calitate de rege al Dalmaţiei şi Diocleii.
Pe data de 25 martie 1196, Ştefan Nemanja şi Anna au primit tunderea în monahism din partea episcopului Calinic, luând numele de Simeon, respectiv Anastasia.
Maica Anastasia a dus o viaţă curată şi bineplăcută lui Dumnezeu în mănăstirea Kurshumlija de lângă Toplica. A trecut la Domnul în data de 21 iunie 1200.
Simeon s-a dus la mănăstirea ctitorită de el, Studenica, vieţuind acolo timp de 18 luni, timp în care a pus bazele unei solide activităţi pe terenurile donate mănăstirii, l-a numit stareţ pe ieromonahul Dionisie şi şi-a pregătit şi mormântul.
După ce a rânduit toate acestea, în noiembrie 1197, bătrânul monah Simeon, la vârsta de 84 de ani, a sosit la Vatoped unde a fost întâmpinat cu mare bucurie şi respect de către obştea mănăstirii. Cei doi cuvioşi, Simeon şi Sava, au rămas şi au vieţuit împreună destul timp, ducând o viaţă minunată, de mare înălţime duhovnicească. Virtuţile lor i-au făcut pe mulţi sârbi să li se alăture în viaţa monahala, aşa încât zi de zi grupul sârbesc athonit creştea văzând cu ochii. Curând, a devenit limpede faptul că aceştia aveau nevoie să-şi construiască propria lor mănăstire.
Prin descoperire dumnezeiască, noul mare voievod Ştefan al II-lea le-a cerut părinţilor de la Vatopedu să le dăruiască tatălui şi fratelui său monirionul părăsit Hilandar, aflat la nord-vest de Vatoped, nu departe de coasta nordică a peninsulei. Darul a fost întărit printr-un hrisov al împăratului Alexie al III-lea (1197), hotărând ca ea să fie un dar făcut sârbilor pentru vecie.
De îndată ce tatăl şi fiul s-au stabilit la Mănăstirea Hilandar, prin iulie 1198, ei au pornit reconstrucţia şi lărgirea clădirilor existente. Bătrânul avva Simeon avea acum 86 de ani. El a dus o viaţă monahală curată şi bineplăcută lui Dumnezeu.
Trecerea la Domnul
Cunoscându-şi sfârşitul grabnic, el îi spuse fiului său să-l îngroape, la vremea socotită, în mormântul pe care el îi pregătise de mai înainte de Studenica. Data mutării sale la Domnul a fost 13 februarie 1199.
Sava îi făgăduise tatălui lor încă pe când acesta trăia, că el îi va aduce moaştele sale la Mănăstirea Studenica. La începutul anului 1207, mormântul sfântului său tată a fost deschis, iar moaştele Sfântului Simeon au fost găsite întregi, iar de la Hilandar au fost mutate la Studenica. Sfintele Moaşte au fost aşezate cu mare evlavie de către Sfinţii Sava şi Ştefan în cripta de marmură pe care Nemanja şi-o pregătise cu mulţi ani înainte de venirea sa în Sfântul Munte.
Când a sosit data de 13 februarie, ziua pomenirii Sfântului Simeon, a început să izvorască mir din moaştele sale, săvârşindu-se astfel multe minuni.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea ‒ drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro