Ridicată pe un deluţ mărginit de-o parte şi de alta de apa Soloneţului şi de Cajvana, veche aşezare bucovineană, Biserica de lemn cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae“ de la Soloneţ păstrează intacte mărturii ale felului în care lemnarii de altădată ştiau să strunească lemnul, să-l modeleze şi să-l înfrumuseţeze. Urmele acestei migale, ale aplecării către detaliu şi ale viziunii excepţionale asupra întregului construcţiei se regăsesc pe dantelăria consolelor de lemn ce sprijină acoperişul. Construită, se pare, de acelaşi meşter care a ridicat şi bisericuţa de la Todireşti, lăcaşul de la Soloneţ prezintă o importanţă deosebită pentru cercetarea stilurilor arhitecturii în lemn.

De 231 de ani veghează asupra comunităţii închegate pe malul Soloneţului, fiind cea mai veche construcţie din sat. Câţiva tei bătrâni încadrează şi acum, în mijlocul cimitirului, vechiul amplasament pe care cei de la Soloneţ au ridicat acest lăcaş. „Oamenii erau săraci şi n-au putut îngrădi cimitirul. Au plantat teii aceştia, care delimitează vechiul perimetru“, îmi explică părintele paroh Vasile Grigorean, în timp ce păşim printre cruci vechi şi noi, pentru a admira, în voie, ctitoria de lemn.

Astăzi, bisericuţa, deşi monument istoric, şi-a pierdut din farmecul de odinioară. Slujbe nu se mai ţin aici din 1994, când s-a construit în imediata apropiere biserica nouă, de zid, iar lăcaşul de lemn a intrat în conservare. În ultimii ani, părintele Vasile Grigorean, parohul de la Soloneţ, s-a chinuit să readucă bisericuţa la viaţă, urmărind un proces complet de restaurare. De altfel, un pas uriaş a fost făcut deja în acest sens. Cu sprijinul voluntar al sătenilor, pereţii exteriori, lipiţi cu lut şi tencuiţi, au fost decapaţi, iar bârna de lemn a fost supusă unui prim tratament. „Lemnul este vulnerabil. Un prim tratament a fost făcut, cu ajutorul specialiştilor de la Muzeul Bucovinei, şi vor mai urma alte două astfel de tratamente, numai că momentan ne lipsesc mijloacele necesare. Doar un om providenţial să se ivească; ne-am mai putea salva. Altfel, n-avem nici o şansă“, crede pr. Grigorean.

O istorie de 231 de ani

Despre momentul construirii bisericii de lemn, la Soloneţ sunt date certe. O inscripţie descoperită pe grinda de deasupra pridvorului plasează momentul ridicării lăcaşului la 1781: „Să se ştie de când le-au zidit biserica aceasta pre numele sfântului ierarho Nicolae din poronca Prea Sfinţiei sale părintelui Dositei, episcop de Rădăuţi, în anul 1781, noiembrie 7“. Din datele păstrate în Cronica parohiei, precum şi din cele transmise de tradiţia locului, biserica ar fi fost construită pe cheltuiala proprietarului moşiei de la Soloneţ, Diamand Grebencea, şi a celor 70 de familii câte existau în sat la sfârşitul secolului XVIII.

Aceleaşi date spun că iconostasul ar fi cel original, cu restaurări succesive în secolele XIX şi XX. Primele intervenţii asupra catapetesmei ar fi fost făcute la 1853, de zugravul Gheorghe Raicu, din Plăvălari - Suceava, foarte „stăpân pe meşteşugul său“. Tâmpla a mai fost curăţată în 1962, în vremea păstoririi în Mitropolia Moldovei şi Sucevei a mitropolitului Iustin Moisescu.

Astăzi, în lăcaş nu se mai păstrează cărţi bisericeşti sau alte odoare vechi, toate acestea fiind luate şi trecute în inventarul Mănăstirii Teodoreni. Cea mai importantă tipăritură ce a aparţinut bisericii de la Soloneţ este un Octoih, tipărit la Râmnic, în 1776.

Stilul arhitectural

Mica biserică de lemn a satului Soloneţ, astăzi parte componentă a comunei Todireşti, a fost construită din bârne de brad cioplite, pe talpă de stejar şi temelie de piatră de râu. Bârnele sunt încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“. Acoperişul, iniţial de şindrilă, se sprijină pe un brâu de console cioplite cu migală.

În 1962 construcţia a suferit mai multe intervenţii: duşumeaua din interior a fost înlocuită, a fost adăugat un mic pridvor pe latura de sud, peste acoperişul de şindrilă s-a aşezat tablă, bârnele au fost lipite cu lut şi tencuite atât la interior, cât şi în exterior, iar ferestrele au fost lărgite. Cu toate acestea, stilul arhitectural al acestei biserici rămâne unul cu totul particular, graţie dantelăriei de console. „Din cauza frigului, fiind singura biserică din sat până în 1994, oamenii au tencuit-o. Pe exterior, am decapat tencuiala în 2010. Am dat lutul jos, am spălat bârnele la mână, iar în iunie anul trecut i-am aplicat un prim tratament. Interiorul nu este încă pregătit pentru vizitare. Aici trebuie lucrat serios“, consideră parohul de la Soloneţ.

Bisericuţa - o mărturie vie din istoria fiecărei familii de la Soloneţ

În acelaşi perimetru cu bisericuţa de lemn a existat, cândva, şi şcoala veche a satului, astăzi demolată. Deloc întâmplător, aşadar, dealului pe care se află lăcaşul i se zice în zonă Dealul Bisericii sau Dealul Şcolii. Sătenii sunt ataşaţi de acest loc care păstrează ultimul reper al unei lumi dispărute - o mărturie vie din istoria aşezării şi din istoria fiecărei familii. „Mi-aduc aminte de bisericuţa asta de când eram copil. Fugeam de la şcoală să bat clopotele, deşi era o perioadă extrem de grea şi plină de restricţii în ceea ce priveşte viaţa religioasă. Pe-atunci nu era curent electric, dar oamenii erau, parcă, mai uniţi. Acum avem de toate, dar fiecare stă retras în pătrăţica lui. Bătrâneii care au mai rămas în sat au dorinţa să deschidem biserica la Sfântul Nicolae şi să citesc Evanghelia“, povesteşte parohul Vasile Grigorean, om de-al locului.

Monumentul are nevoie de lucrări urgente de restaurare

Pentru a-şi recăpăta înfăţişarea de odinioară, biserica de lemn de la Soloneţ necesită lucrări ample de consolidare, renovare şi întreţinere. Cea mai afectată este partea de sud a lăcaşului, acolo unde umezeala a făcut ravagii. Tocmai de aceea, aici sunt necesare intervenţii de înlocuire a porţiunilor din bârnă şi din talpă, cu toate aprobările şi consilierea de specialitate din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Suceava. „Mai sunt de decapat bolta, în interior, şi de executat un tratament al lemnului, de refăcut integral instalaţia electrică şi de schimbat acoperişul. În caz contrar, va continua să se degradeze până nu vom mai putea salva mare lucru“, spune cu amărăciune pr. Vasile Grigorean.

De asemenea, trebuie decapate bârnele pe interior, iar iconostasul necesită intervenţii în vederea restaurării.

Toate pentru ca această bisericuţă, monument istoric încă din 1967, să-şi poată primi aşa cum se cuvine vizitatorii, care, aşa cum ne asigură părintele, nu o ocolesc nici acum.