Ceahlăul, o împărăție călătorită vara și abandonată iarna, și-a adunat sub ape rocile din care s-a plămădit. Oamenii de știință au stabilit că acum 150 de milioane de ani, pe locul unde se înalță astăzi muntele acesta, dar și întregul șir al Carpaților Răsăriteni, se întindea o mare – Marea Carpatică. În milioane de ani, Ceahlăul s-a ridicat din ape spre lumină. De atunci, și Dumnezeu cobora și umbla desculț prin poieni, oprindu-se la câte o stână să mângâie mioarele.

Dantelărie de turnuri, de coloane și clăi, de ciobani și călugări, de turme și cirezi plutind în nori au fost descoperite de oamenii care i-au croit cărări, încumetându-se să-i afle frumusețile tăinuite.

Dacă în vremuri îndepărtate, Muntele Ceahlău era locuit, populat, dar în mod tainic, tăinuit de ochii celorlalți, astăzi, el este doar vizitat. Puțini sunt cei care se încumetă să-i țină piept pe parcursul întregului an. Iar cei care-l urcă nu conștientizează pe ce sfințenie calcă.

„Chilia lui Iosaf”, „Poiana Maicilor” și „Panaghia”

Preotul Constantin Matasă scria într-o carte din 1933, premiată de Academia Română: „Pe Ceahlău – nu numai la poale, ci până sus, spre vârf – s-a păstrat o veche tradiție despre viața religioasă de altădată. Avem dovada în toponimia muntelui, în mulțimea feluritelor lăcașuri de rugăciune, necontenit ridicate și îngrămădite pe el sau în jurul lui și apoi în unele obiceiuri străvechi cu caracter religios, păstrate în popor și din care se vede că muntele acesta și astăzi este socotit de localnici sfânt”. Se mai văd și astăzi resturi din temeliile unor bisericuțe și câte o cruce ce a rezistat vremurilor.

Toponimia muntelui și a locurilor din jurul său arată prezența sihaștrilor și călugărilor din timpuri vechi și este înregistrată de documente încă din secolul al XV-lea. Este greu de știut când au venit primii sihaștri pe aceste locuri și care a fost originea lor. Lesne putem crede că ei au fost călugări autohtoni întorși de la Muntele Athos sau călugări din marile mănăstiri ale Moldovei. Unele toponime care amintesc de ei s-au păstrat, altele s-au modificat sau au dispărut. Amintim: „Piciorul Sihastrului”, „Groapa Sihaștrilor”, „Peștera lui Ghedeon”, „La Chilii”, „Peștera lui Vucol”, „Chilia lui Iosaf”, „Poiana Maicilor”, „Panaghia” (din greceşte, „Cea întru tot Sfântă” ‒ în cinstea Născătoarei de Dumnezeu), „Pârâul Călugărului”, „Poiana lui Ghenadie”, „Piciorul Serafimei”, „Obcina Chiliei”, „Peștera lui Gherman”, „Piatra Altarului”, „Piatra lată a Ghedeonului”, „Pârâul lui Martin”, „vadul Călugărenilor” ș.a. Există și un alt fel de toponimie: „Piatra Ciobanului”, „Căciula Dorobanțului”, „Turnul lui Budu”, „Faraonul”, „Ocolașul Mare” ‒ zis și „Tronul Zeilor”, „Piatra Teiului”.

În apropierea Mănăstirii Durău, în comuna Ceahlău se află și ruinele Palatului Cnejilor, loc de unde panorama asupra Ceahlăului este impresionantă.

***

„Când pătrundeți în Muntele Sfânt Ceahlău, pășiți în liniște ca să-l înțelegeți, ca să vă cânte ființa de puterea acestui pământ și să simțiți că vă adăugați neamului nostru păstrător al Carpaților”, scria Lucian Blaga.