Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită tinerilor
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Întâlnirii Europene a tinerilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe Armene (9-14 august 2017, București și Suceava).
Dragi participanți la Întâlnirea Europeană a tinerilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe Armene, cu prilejul organizării acestui eveniment semnificativ, cu tema: Biserica și Familia, avem bucuria de a vă felicita pentru această întâlnire şi pentru tema aleasă.
Familia are vocaţia sfântă de a fi conlucrare vie a omului cu Dumnezeu-Creatorul, pentru cultivarea darului sfânt al vieţii umane în societate şi pentru dobândirea mântuirii în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu sfinții Săi.
În cadrul Patriarhiei Române se acordă o atenție deosebită familiei, educației religioase a copiilor și activităților cu tinerii, oferind acestora posibilitatea de a-şi dezvolta capacitatea de participare activă la viaţa şi activitatea comunităților parohiale şi la activitățile organizate de Biserică în favoarea tinerilor. Prin intermediul programelor spirituale, culturale, artistice şi educaționale, copiii și tinerii au şansa de a se cunoaşte mai bine între ei și de a conștientiza care sunt valorile permanente ale credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti.
În acest sens, amintim faptul că în toamna anului trecut (1-4 septembrie 2016) a fost organizată la Bucureşti Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Toată Lumea (ITO – 2016). Întâlnirea de la Bucureşti a continuat de fapt întâlnirile tinerilor din anii precedenți, de la Baia Mare și de la Cluj-Napoca. În cadrul acestor întruniri naţionale şi internaţionale, tinerii și-au manifestat dorința de a fi înțeleși în aspirațiile lor și de a se implica activ în proiectele și activitățile Bisericii. Astfel, participanții la aceste evenimente dau o mărturie publică a credinței lor în iubirea lui Hristos pentru toţi oamenii, cultivată în Familie, Biserică și Școală.
Avem convingerea că şi participanții la Întâlnirea Europeană a tinerilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe Armene vor exprima bucuria lor de-a simţi iubirea lui Hristos faţă de ei şi bucuria de-a înţelege că Familia, Biserica şi Şcoala sunt o binecuvântare pentru formarea lor în viaţă.
Astăzi, Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită tinerilor, apărând şi cultivând valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu cu sensibilitate şi aspiraţie spre ideal, dar mai ales cu dorinţa de a cultiva prietenia cu sinceritate şi fidelitate. Este necesar ca lucrarea pastoral-misionară de îndrumare şi susţinere a tinerilor să fie luminată de convingerea că toţi copiii şi tinerii bine crescuţi şi educaţi sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi societate.
Ne rugăm lui Dumnezeu să ocrotească pe toți tinerii armeni, avându-l model și rugător pe Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul Armeniei.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa: basilica.ro