Biserica este numită universală pentru că ea nu cunoaşte limite
Biserica mai este numită universală pentru că ea include şi pe cei vii şi pe cei adormiţi. Cei ce au adormit întru Domnul sunt, în aceeaşi măsură, membri ai săi, ca şi cei ce încă trăiesc pe pământ.
Biserica mai este numită universală pentru că ea include şi pe cei vii şi pe cei adormiţi. Cei ce au adormit întru Domnul sunt, în aceeaşi măsură, membri ai săi, ca şi cei ce încă trăiesc pe pământ. Drumeţii pe care arca salvării i-a transportat pe pământul cel nou, în împărăţia veşnică, precum şi cei ce sunt transportaţi astăzi sau cei ce vor fi transportaţi mâine - toţi sunt membri ai unei sfinte Biserici universale. Biserica, deci, este numită universală pentru că ea nu cunoaşte limite legate de rasă, limbă, spaţiu, timp sau moarte. Pe lângă acestea, Biserica este universală atât prin învăţătura, cât şi prin structura sa.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, Traducere din limba engleză: Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 42)
Dacă ne curățim inima, Îl putem vedea pe Dumnezeu
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro