O biserică nouă, aproape de marea lavră a Mănăstirii Neamț, într-o instituție de mare tradiție duhovnicească și culturală, cum este Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, biserică închinată unuia dintre cei mai reprezentativi sfinți ai neamului românesc, Sf. Ioan Iacob , a fost o idee de neînțeles pentru unii, greu de acceptat pentru alții, dar pornită dintr-o minte și o inimă mare iubitoare de sfinți, așa cum este cea a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Iată pe scurt, istoria acestei împliniri sfinte:

Vechea capelă a Seminarului de la Mănăstirea Neamț, închinată Sfântului Pantelimon, s-a dovedit, în anii de după revoluția din 1989, a fi neîncăpătoare pentru mulțimea elevilor ce doreau să învețe la această școală de tradiție, mai ales că încă nu se deschiseseră alte seminarii în această parte a țării. Pornind de la această realitate, profesorii seminarului nemțean s-au sfătuit ca să ridice o bisericuță de lemn, undeva într-un spațiu mai retras în curtea școlii. Au pregătit chiar un proiect pentru o astfel de biserică. Pentru solicitarea binecuvântării din partea Înaltpreasfințitului Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și prezentarea proiectului amintit au fost delegați Pr. Prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului, și Pr. Prof. Vasile Ignătescu. Precizăm faptul că Părintele Ignătescu, revenise cu puțin timp înainte dintr-o misiune de peste 20 de ani din America și, împreună cu soția sa preoteasa Georgeta doreau să fie primii între donatori la această biserică.

Delegația amintită s-a deplasat la Iași, la Centrul mitropolitan, în vara anului 1993, fără să-și închipuie ce va însemna acest demers, ce binecuvântare pentru Seminar, pentru Mănăstirea Neamț și pentru întreaga țară.

Ca cel care am făcut parte din această delegație, vă rog să-mi îngăduiți să relatez, mai în amănunt, întâlnirea noastră cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Daniel. Am ajuns la Iași, ne-am închinat cu multă evlavie la sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Paraschiva, în catedrala mitropolitană, apoi, cu emoție și chiar cu un sentiment de teamă gândindu-ne la reacția pe care o va avea Înaltpreasfințitul referitor la ideea construirii a încă unei biserici în vatra Mănăstirii Neamț, ne-am îndreptat spre palatul mitropolitan.

Am fost primiți imediat, dar a trebuit să mai așteptăm un timp nu prea îndelungat în anticameră, până ce avea să plece o altă delegație ce era primită în audiență. Acel timp a fost prilej de meditație și rugăciune pentru noi, ca proiectul nostru să fie bine primit și mai ales să se facă prin aceasta voia Domnului.

Suntem poftiți în biroul de lucru al Înaltpreasfințitului mitropolit Daniel. Sărutăm mâna Înaltpreasfințitului, suntem invitați să ne așezăm, iar mitropolitul nostru, cu bunăvoința care-l caracterizează, ne întreabă ce mai este nou pe la seminar și care este rostul vizitei noastre. Emoționați, începem noi a prezenta dorința profesorilor de la Neamț pentru o nouă biserică. Dar ce se întâmplă? Mitropolitul plin de o bucurie pe care nu pot să o descriu în cuvinte, se ridică din fața mesei de scris și parcă tresăltând, ocolește biroul exclamând: Voi trebuie să faceți biserica ! Voi trebuie să faceți biserica! Voi trebuie să faceți biserica!

Eram nedumeriți. Ce se întâmpla oare cu Înaltpreasfințitul? Despre ce biserică era vorba? Ce înseamnă oare cuvintele acestea? Apoi parcă s-a prăbușit în scaunul de la birou și ne-a spus: De luni de zile nu am liniște, întrebându-mă unde să construiesc o biserică nouă pentru a aduce în ea sfintele moaște ale Sf. Ioan Iacob de la Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul de lângă Ierusalim. Și ne-a mai spus: Cu un timp în urmă am primit de la Ioanichie Pârâială, ucenicul Sfântului Ioan Iacob, camilafca și metaniile sfântului Ioan și o scrisoare în care îmi cerea disperat să-i citesc rugăciune de dezlegare pentru păcatele ce le-a făcut pentru că nu a ascultat de porunca sfântului.

Iată cum s-a întâmplat, ne-a relatat Înaltpreasfințitul în continuare: Ioanichie, cel mai apropiat ucenic al Sf. Ioan, un om evlavios, cu multă dragoste pentru părintele său duhovnicesc, se bucura de fiecare dată când putea să se întâlnească cu pelerinii veniți din țară la locurile sfinte și mai ales când aceștia pășeau în Mănăstirea din Hozeva să se închine la moaștele sfântului. De fiecare dată, însă, Ioanichie tulbura pe creștinii pelerini, certându-i pentru faptul că românii în general s-au dovedit a fi necredincioși, prin faptul că în țară s-au distrus multe biserici sub regimul comunist, iar ei nu au reacționat mai vehement împotriva acestor fărădelegi. Se tulburau pelerinii de felul în care îi certa, dar se tulbura și Sf. Ioan pentru comportarea lui Ioanichie. Acestuiai s-a arătat Sf. Ioan și l-a mustrat, spunându-i să nu mai facă niciodată acest lucru, pentru că el trebuie să-și amintească cât de mult a iubit și iubește sfântul poporul român și țara în care s-a născut. Dar Ioanichie nu a ascultat pe sfânt. A continuat să aibă aceeași atitudine și la următoarele grupuri. Din nou i s-a arătat sfântul și din nou l-a mustrat, iar el s-a dovedit a fi iarăși neascultător. I s-a arătat a treia oara sfântul lui Ioanichie și i-a zis: Pentru că nu m-ai ascultat te vei îmbolnăvi grav, vei paraliza și vei muri. Și i-a mai spus: Să trimiți mitropolitului Daniel de la Iași camilafca și metaniile mele și să-l rogi să-ți citească rugăciune de dezlegare, căci altfel vei muri în păcatele tale. Să-i mai spui să facă tot ce poate să mă aducă acasă. Cuviosul Ioanichie, nu la mult timp după aceasta, s-a îmbolnăvit, așa cum i-a proorocit sfântul, și, plin de umilință, trimite la Iași metaniile și camilafca sfântului și-l roagă pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Daniel să-l dezlege de păcatul neascultării și-i aduce la cunoștintă dorința sfântului Ioan de a fi adus în țară.

M-am îmbrăcat în toate veșmintele arhierești și i-am citit rugăciune de dezlegare Cuviosului Ioanichie, ne-a mărturisit apoi Înaltpreasfințitul.

La scurt timp, Înaltpreasfinția Sa primește un alt mesaj din partea Sfântului Ioan, că el dorește să fie adus în țară într-o „casă nouă”. Toate aceste mesaje au avut darul de a-l îngrijora pe Înaltpreasfințitul, neînțelegând de ce sfântul Ioan dorește o „casă nouă” și unde va trebui să fie ridicată această „casă nouă”. Iată de ce era îngrijorat, și ne-a spus: Sfântul Ioan este un sfânt mare al Bisericii noastre, dar este sever, care a pedepsit pentru neascultare chiar și pe ucenicul său, căci la scurt timp Ioanichie a murit.

De ce o „casă nouă”? Pentru că toată viața sfântului Ioan s-a caracterizat prin smerenie și discreție, el dorind în permananță să nu deranjeze pe nimeni. Când vom aduce acasă sfintele moaște s-ar cuveni să le așezăm în biserica cea mare a Mănăstirii Neamț, dar acolo este deja mormântul Sfântului Paisie și sunt așezate spre închinare și sfintele moaște ale Sfântului necunoscut de la Neamț. Vom fi puși noi în încurcătură. Unde vom așeza racla cu sfintele moaște, mai în față sau mai în spate în biserică? Iată de ce sfântul Ioan dorește o „casă nouă”. Mă gândeam, a continuat Înaltpreasfinția Sa, la posibilitatea construirii unei biserici la Iași, cu hramul Sf. Ioan Iacob, dar ce legatură a fost între Sf. Ioan și Iași, sau să ridicăm o biserică în satul său natal, în Crăiniceni lângă Darabani, județul Botoșani, dar acolo este deja o biserică destul de nouă, iar cea mai puternică legătură a sa cu țara rămâne Mănăstirea Neamț, unde a și fost călugărit. Voi sunteți primii în lume care ați fondat o instituție de cultură și spiritualitate ortodoxă în numele Sfântului Ioan. (Înaltpreasfințitul făcea referire la faptul că la începutul anului 1993, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, s-a deschis la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț Academia „Sf. Ioan Iacob”.

Iată de ce, voi, la Seminar, trebuie sa ridicați „casa cea nouă”. Mai ales că în memoriile sale Sf. Ioan preciza că la Mănăstirea Neamț s-a simțit cel mai bine cât a avut ascultarea la Seminarul mănăstirii: Dacă au priceput proiestoșii, că eu nu sunt bun la nimic altceva, decât la citit și la scris, atunci mi-au dat de lucru cu cărțile și hârtiile (pe la Seminarul mănăstirii, pe la cancelarie și la bibliotecă), ...m-au lăsat la ceea ce mă pricep (Din Ierihon catre Sion, Jerusalim 1999, p. 169).

Abia acum am înțeles noi de ce era Înaltpreasfințitul atât de bucuros la ideea construirii unei noi biserici la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, dar eram încă nedumeriți și ne întrebam cum se va putea realiza așa ceva, întrucât pentru așa un proiect nu se mai potriveau planurile noastre în care doream o bisericuță de lemn.

Parcă în extaz, ca și cum ar fi văzut-o în fața ochilor, Mitropolitul Daniel ne-a descris în amănunt, cu detalii, cum va arăta noua biserică de la Seminar. Aveam să-mi amintesc aceste detalii pe parcursul  derulării lucrărilor la biserică. Și a continuat: Va fi o biserică frumoasă, cu două altare, unul la demisol cu hramul Sf. Vasile cel Mare și  unul la parter cu hramul Sf.Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, iar lângă ea veți construi o casă pentru pelerini, o casă în formă de cruce, ca atunci când vom aduce acasă sfintele moaște ale sfântului Ioan să avem unde să primim delegația de la Ierusalim ce va însoți această procesiune, și chiar să propunem ca, permanent, toți delegații Bisericii Ierusalimului ce vor vizita România, să poată avea aici, aproape de această biserică, în mod gratuit loc de găzduire.

Frumoase proiecte, prezentate cu o pasiune de nedescris. Am fost prinși și noi în această măreție a momentului. Ne întrebam, însă, cum vom realiza așa ceva, întrucât aveam resurse financiare doar simbolice.

Înaltpreasfințitul a văzut probabil pe chipurile noastre umbra de nedumerire și ne-a îmbărbătat: Nu voi veți face biserica, ci Sf. Ioan. Voi va trebui doar să doriți din tot sufletul acest lucru. (Vă mărturisesc aici că așa a și fost. Niciodată nu am avut bani, dar niciodată nu ne-au lipsit banii. Când se opreau lucrările, se opreau și donațiile, iar în ziua când reîncepeau lucrările Sf. Ioan ne trimitea imediat și primii pelerini cu ceva donații).

Am luat binecuvântare și ne-am întors plini de bucurie să aducem la cunoștința profesorilor, colegilor noștri de la Seminar, viziunea mitropolitului nostru pentru o biserică în cinstea Sf. Ioan Iacob.

Câte piedici am întâmpinat apoi, dar și câtă binecuvântare!

(Pr. prof. Ioan Mihoc, Biserica „Sf. Ioan Iacob” Din Curtea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, în „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț — Hozevitul”, Ed. Doxologia, Iași, 2010, pp. 334-338)