Biserica nu este altceva decât minunatul organism divino-uman unde, prin participarea harului divin şi libera activitate a omului, întregul om şi tot ceea ce este omenesc, în afară de păcat, este înveşnicit şi remodelat într-un chip divino-uman. În organismul divino-uman al Bisericii, fiecare credincios constituie o celulă constitutivă dinamică a organismului şi vieţuieşte prin puterea divino-umană (Efeseni 5, 30; I Cor. 12, 12-13). Într-un cuvânt, membrul Bisericii devine divino-uman în plinătatea personalităţii sale umane. Atunci când el a reuşit acest lucru, omul ajunge la unitatea divino-umană a vieţii şi are sentimentul veşnic şi viu că a trecut de la moarte la viaţă (Ioan 5, 24; 3, 36; 11, 25-26). El experiază permanent în întreaga sa fiinţă faptul că Biserica, organism divino-uman, este Dumnezeu-omul Hristos extins de-a lungul veacurilor. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 38)