Blândețea este o dispoziție neschimbătoare a minții, prin care ea rămâne mereu aceeași, fie în cinstiri, fie în necinstiri. Blândețea constă în a rămâne netulburați față de ocările pe care le îndreaptă aproapele împotriva noastră și în a face sincere rugăciuni pentru dânsul. Blândețea este stâncă asupra mării mâniei, de care lovindu-se, sfarmă toate valurile, fără ca ea să poată fi clintită vreodată din loc.

Blândețea este sprijinitoare a răbdării, poartă de intrare a dragostei sau mai bine zis mamă, pricină dreptei socoteli, căci zice profetul: „Celor blânzi le arată Domnul cărările Sale” (Psalmul 24, 10), pricinuitoarea iertării păcatelor, încredere în puterea rugăciunii, templu viu al Duhului Sfânt. Domnul tronează în inima celor blânzi; sufletul tulburat este scaun al diavolului. „Blânzii vor moșteni pământul” (Matei 5, 5), mai bine-zis vor stăpâni pământul, iar bărbații mânioși vor fi nimiciți din pământul lor.

(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Învierea, Traducere de mitropolit Nicolae Corneanu, 2007, pp. 281-282)