B. este bolnavă... Fie ca în această vreme potrivită să se deprindă cu mântuitoarea aducere-aminte de moarte... Cel sănătos anevoie își amintește de ea... Domnul trimite boala tocmai pen­tru a aminti de moarte, și prin această aducere-aminte să-l facă pe bolnav a se îngriji, în sfârșit, și de pregătirea pentru moarte.

V-ați îmbolnăvit! Ce este de făcut? Răbdați și mulțumiți lui Dumnezeu, spunând în sinea dumneavoastră: „Această boală este pentru păcatele mele mari și nenumărate. Domnul îmi ia puterile ca prin aceasta să mă facă mai înfrânat. El nu mai știe cum să mă în­drepte altfel. A încercat și cu mila, și cu necazurile, și nimic nu a folosit. Iar cea­sul morții se apropie – și, când va veni, ce va face ticăloșia mea? Doamne, Dumnezeul meu! Cruță zidirea Ta cea neputincioasă!”. Când omul e bolnav, fie și ușor, moartea îi vine în minte ca sufletul să cunoască cu lucrul cât de ade­vărat este cuvântul înțeleptului: „Adu-ți aminte de cele mai de pe urmă ale tale, și în veac nu vei păcătui” (Sirah 7, 38).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere din lb. rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2007, pp. 10-11)