Primul botez, cel cu apă şi Duh, a fost poruncit; al doilea însă, cu sânge propriu, a fost lăsat la decizia proprie a fiecăruia. Odată, blândul Domn a întrebat pe fiii lui Zevedeu: „Puteţi oare să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi?” (Matei 20, 22). Vedeţi cum Domnul îşi numeşte patimile botez? Şi vedeţi cum El nu ordonă fiilor: „Trebuie!” Ci mai degrabă îi întreabă: „Puteţi oare?” Este limpede, aşadar, că botezul cu sânge nu este obligatoriu pentru toţi credincioşii, după cum este primul botez, ci este lăsat la voia fiecăruia. Doar cei ce au o credinţă foarte mare în Domnul şi o dragoste la fel de mare pentru El iau hotărârea de a se boteza cu sânge. După cum El Însuşi a spus: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prieteni. Voi prietenii mei sunteţi” (Ioan 15, 13-14). Nenumăraţi strămoşi de-ai voştri au fost prieteni ai Prietenului oamenilor. Şi ei au mărturisit prietenia Sa faţă de ei, cu pecetea sângelui şi a morţii. 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, Traducere din limba engleză: Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, pp. 46-47)