După cum am înțeles eu, în om nu există otravă, căci dacă omul atinge otrava de Hristos, aceasta se va preface în sirop dulce. Dacă cineva are înlăuntrul lui otravă înseamnă că nu-și reazemă problemele de Hristos. Bucuria este de la Hristos, tristețea este de la diavol.

Știți cât mă mâhnesc când văd vreun monah care arată ca un băcan păgubit? Altceva este întristarea cea după Dumnezeu, tânguirea cea împletită cu veselie. Atunci omul se veselește. Tăcerea și străpungerea pe care le are picură miere în inima lui. Când văd un astfel de om, sunt gata să-i sărut picioarele.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 135-136)