Credincioşi sau mai puţin credincioşi, mergem la întâlnirea cu Dumnezeu, direct sau prin mijlocirea sfinţilor, mai mult din interes omenesc – dreptul de exploatare a relaţiei fiind pe cel mult 99 de ani, ca în binecunoscutele contracte cu caracter juridic.

De foarte puţine ori ne rugăm pentru mântuire, iar lumea de dincolo o privim mai mult prin lentile funerare.

Credem, de cele mai multe ori, doar într-o divinitate a intereselor pământeşti.

Alegem calea credinţei mai mult la necaz. De foarte puţine ori alegem calea credinţei în momentele de bucurie ale vieţii, iar atunci mulţumim eu-ului clădit oarecum instabil pe doi piloni: norocul şi intuiţia.

Îl căutăm trişti şi grăbiţi pe Dumnezeu. Canoanele recomandate sau dispuse personal le simţim ca pe o povară. De abia aşteptăm să treacă perioada de penitenţă prin post sau prin citirea zilnică a unui acatist din care nu am înţeles nimic.

Mergem, ca din spital în spital, cerniţi şi înfriguraţi în pelerinaje, căutăm icoane făcătoare de minuni, sfinte moaşte, rugăciuni speciale.

Trişti îl căutăm, trist îl găsim. Găsim un dumnezeu de muzeu, a cărui statuie e corodată de gândurile şi stările noastre. Alteori găsim un dumnezeu pironit în ritualuri şi servicii religioase.

Noi căutăm în grabă şi întristare o altă întristare, preluăm drepturile Creatorului, creând un dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră.

Haideţi să fim vii şi bucuroşi în credinţă! O credinţă moartă ne mortifică speranţa. Şansa îngheaţă în noi prin acceptarea resemnării, nu arde îndrăzneţ prin acceptarea încercării.

Haideţi să îl căutăm pe Domnul Iisus Hristos cel înviat, pe Dumnezeul bucuriei!

Haideţi să căutăm pe Preacurata Fecioară, pentru că prin ea răsare bucuria! Oare degeaba, în frumoasele noastre rugăciuni, se spune: „Bucură-te!”?

Haideţi să mergem la sfinţi ca la prietenii Domnului Iisus Hristos, ca la cei ce „au văzut lumina cea adevărată, au primit Duhul cel ceresc, au aflat credinţa cea adevărată”.

Haideţi să ţinem post cu bucurie!

Să ne bucurăm, eliberaţi de intenţii rele şi de patimi. Ce mare bucurie să conştientizăm, postind, că lăcomia, invidia şi patimile ne-au îngreunat zborul, aruncându-ne din înaltul imaculat în bălţi încremenite de nesimţire.

Ce mare bucurie să mănânci cumpătat, ca oamenii longevivi de dinaintea Potopului sau ca înţelepţii isihaşti!

Ce cavalerism şi eroism să îţi învingi lăcomia, răutatea şi patimile!

Ce bucurie să trăim nobleţea şi eleganţa fiinţei pe care, din păcate, le simţim mai mult în perioadele de post.

Haideţi să ne rugăm citind, lin şi senin, acatistele sau psalmii. În rugăciune, „nepricepându-ne de niciun răspuns”, să aducem cu bucurie în graiul nostru cuvintele scrise de sfinţi.

Haideţi să avem rugăciunea în cântecul inimii, aşa cum poate mai avem refrene sau cântece dragi.

Haideţi să nu ne grăbim în rostirea rugăciunii, ci să ne grăbim, lăsând în uitare audienţele cu bon de intrare, să ajungem la timp la ceasurile de desfătare în rugăciune.

Cuvintele acatistelor sau psaltirii sunt vii, să nu le mortificăm înghiţindu-le ca pe medicamentele amare. Aşa se vor sedimenta întregi în arhiva îngălbenită cu petiţii, reţete şi radiografii.

Haideţi să punem bucurie în lacrima rugăciunii, doar aşa Dumnezeu cel în Treime va preface întristarea noastră în bucurie.

Prin starea de bucurie feciorelnică, în post şi prin cuvintele rugăciunii noastre se va întrupa în noi Cuvântul bucuriei!

Haideţi să fim vii în credinţă şi să ne salutăm viu, cu salutul îngerului la Buna Vestire: „Bucură-te!”.

„Ajunge zilei răutatea ei!”

Bucuroşi de Dumnezeu?!