Bulimia este o patimă sufletească ce se manifestă în trup. Adică, sufletul, psihicul, lipsit de lumina duhului care nu știe, nu poate sau nu vrea să se hrănească cu har, caută dragostea absolută și dreptatea absolută la oameni. Și, cu cât relațiile sale sunt mai bolnave, și sufletul mai flămând, cu atât mai mult va cădea în rătăcire de a afla mângâiere și plăcere în trup. Sufletul nostru a fost lipsit de cultura Duhului, de hrana dumnezeiască prin care dobândim puterea de a iubi și ierta pe cei ce ne rănesc și, suferind, și-a căutat plăcerea în mâncare. În felul acesta putem deveni dependenți de acest mod de a ne rezolva problemele sufletești și, ori de câte ori avem o nemulțumire sau angoasă datorate lipsei de legătură vie cu Dumnezeu și cu semenii, ne vom repezi la mâncare.

Întoarcerea la Dumnezeu, în sensul de a învăța de la El cum să trăiești, cum să iubești și ce sens are viața ta pe acest pământ, ne va aduce și însănătoșirea.

Numai Domnul, prin lucrarea Duhului Sfânt, ne va vindeca dacă vom face poruncile Lui dătătoare de viață.

Învățând să iertăm, de exemplu, și să acceptăm încercările vieții pe acest pământ, fără să căutăm imediat consolare sau plăcere de la cele create, vom deveni omul nou care, acum, zace mic și chinuit în adâncul sufletului nostru speriat și resentimentar.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredințare, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 107-108)