Buna Vestire la Catedrala Mitropolitană din Iași: „Să devenim și noi purtători de Dumnezeu, precum Maica Domnului, prin Sfintele Taine”

Arhiepiscopia Iaşilor

Buna Vestire la Catedrala Mitropolitană din Iași: „Să devenim și noi purtători de Dumnezeu, precum Maica Domnului, prin Sfintele Taine”

Cea dintâi sărbătoare închinată Preasfintei Fecioare Maria, Buna Vestire, a fost celebrată în această dimineață la Catedrala Mitropolitană din Iași, prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, o rânduială specială ce marchează acest moment important din istoria mântuirii neamului omenesc. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Ieșenii și pelerinii sosiți astăzi în capitala Moldovei au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul Bunei Vestiri, sărbătoarea care reamintește de momentul când Arhanghelul Gavriil o anunță pe Fecioara Maria că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, studentul teolog Eugen Mihalache, cântăreț al Catedralei și membru al Grupului psaltic „Chivotul” a fost hirotesit întru citeț, primind din mâna ierarhului Apostolul și felonul mic.

După citirea pasajului evanghelic de la Sfântul Luca, cap. 1, v. 24-38, Preasfinția Sa a subliniat în cuvântul său de învățătură faptul că Maica Domnului, deși a fost tulburată de vestea îngerului, a fost pregătită de acest moment, slujind lui Dumnezeu astfel cu toată inima sa:

„Taina cea din veac ascunsă”, precum grăiește cântarea (Troparul Născătoarei de Dumnezeu gl. 4, n.r.) s-a descoperit în taină pe pământ. Doar Maica Domnului și îngerul au fost în această icoană, în taina Bunei Vestiri, doar Maica Domnului, Dumnezeu însuși Sfânta Treime și îngerul sunt cei cărora li se împărtășește taina. Maica Domnului, care în taina inimii ei, a crescut și s-a pregătit în cunoașterea lui Dumnezeu, care a primit de la sfinții ei părinți o zămislire curată, care a primit de la sfinții ei părinți legământ de a sluji Domnului, care a crescut în curăție și în rugăciune, Maica Domnului s-a pregătit pentru acest moment, neștiind ea însăși de această taină, neștiind ce va urma, dar s-a pregătit să slujească Domnului cu toată inima sa. În această pregătire, Domnul a împlinit pregătirea pe care însuși o făcuse încă de la căderea lui Adam, când a făgăduit că se va zdrobi capul șarpelui de călcâiul femei, Maica Domnului avea să împlinească acest cuvânt. Taina aceasta este minunată pentru că este taina întrupării Domnului, este minunată pentru că este taina în care omul spune „Da” lui Dumnezeu prin glasul Maicii Domnului, a fost „Da” din partea omului care s-a unit cu Dumnezeu, de aceea și taina aceasta este taina mântuirii neamului omenesc, începutul mântuirii noastre.

La finalul slujbei, cei prezenți au fost binecuvântați de ierarh.

Cea mai veche sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

În fiecare an, pe 25 martie, credincioșii prăznuiesc cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului: Buna Vestire sau Blagoveștenia, cum mai este numită în popor. Acest moment istoric este amintit de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în primul capitol al evangheliei sale:

Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Și, intrând Îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei! Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și, iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui, Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.

În plan liturgic, sărbătoarea Bunei Vestiri a fost cinstită de-a lungul timpului prin cântări și imne alese, dintre care o importanță deosebită o are Acatistul Bunei Vestiri. Acesta a fost închinat Maicii Domnului ca laudă și mulțumire pentru eliberarea miraculoasă a Constantinopolului în urma unei invazii a perșilor și avarilor, în anul 626, și este prototipul tuturor acatistelor pe care le cunoaşte Biserica noastră. Denia Acatistului va fi săvârșită în toate lăcașurile de cult în vinerea din săptămâna a cincea din Postul Mare, în data de 4 aprilie. La Catedrală, slujba va avea loc începând cu ora 18.00.

Citește despre: