Evanghelia ne spune despre Zaheu că era un demnitar al vremii, mai mare peste vameși. Datorită funcției și averii sale, Zaheu nu se bucura de o simpatie în rândul locuitorilor cetății Ierihonului. La momentul trecerii Mântuitorului Hristos prin cetate, oamenii nu i-au făcut loc lui Zaheu ca să îl poată vedea și el pe Mântuitorul. Acesta fiind mic de statură a hotărât să se urce într-un sicomor care putea oferi această priveliște. Mântuitorul a privit către el spunându-i: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân (Luca 19, 5). Și casa aceea nu mai era a unui om păcătos, ci a unui om îndreptat”.

Învățăm din Evanghelia de astăzi că în Biserica se întâlnesc pe deoparte bunătatea și iertarea, iar pe de altă parte sinceritatea oamenilor și dorința lor de îndreptare. Bunătatea lui Dumnezeu, bunătatea și înțelegerea Mântuitorului Hristos, au schimbat felul de a fi a lui Zaheu.

În tezaurul nostru liturgic, în rugăciunile pe care le spunem la biserică sau acasă, se fac multe referiri la această întâlnire a Mântuitorului cu Zaheu vameșul. Cântările pe care le auzim adeseori la biserică amintesc de acest moment. Rugăciunea a IX-a pe care o citim înainte de a primii Trupul și Sângele Mântuitorului ne spune că Domnul nu l-a alungat pe vameșul care s-a căit. În acatistul închinat Mântuitorului Hristos ne rugăm în icosul al 10-lea spunând: „Tămăduiește sufletul meu precum ai tămăduit și iubirea de argint a lui Zaheu vameșul”.

(Fragment din predica Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, rostită în data de 22 ianuarie - Duminica a 32-a după Rusalii)