Aşa vrea Iisus să ne însuşim împlinirea poruncilor: precum nu mulţumeşti slujitorului (sau copilului) tău care te serveşte, iar acela n-are nici un motiv să se supere, tot aşa şi noi, faţă de Dumnezeu, nu vom avea pretenţia ca Dumnezeu să ne mulţumească precum că I-am împlinit poruncile.

Este drept că El nu lasă nerăsplătit nici măcar un pahar cu apă dat cu dragoste vreunui însetat în numele Lui, darămite lucruri mai de seamă.

Iisus nu admite nici lauda de la alţii, nici lauda de sine. A fost lăudat şi Iisus de câteva ori, dar de fiecare dată a ferit laudele de la Sine.

Iisus însă S-a bucurat de câte unii oameni. Recunoştinţa era cea mai bună încurajare şi Iisus o avea; deşi în folosul omului era întoarsă. Lauda de sine şi lauda de la alţii este slavă deşartă şi îi ia faptei meritul de a mai fi răsplătită de Dumnezeu. Iubitorii de slavă deşartă îşi iau plata de la oameni.

Iisus vrea ca fapta bună să izvorască natural, dintr-o natură bună în chip dezinteresat, cum creşte bobul de grâu şi cum izvorăşte apa din stânci, fără să se preocupe de bunătatea lor.

Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie. Nu de viclenii sau de interes acoperită. Smerenia este ca dragostea, nu caută ale sale.

(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 130-131)