Într-un sătuc retras şi cu parfum balcanic a sosit într-o vară, la odihnă, un tainic călător. Era un om foarte bogat. Călătorea singur, era foarte obosit şi dorea să găsească grabnic un loc unde să poposească, pentru a se odihni. Dorinţa lui era să facă fericiţi pe acei oameni care i-ar fi oferit un adăpost plăcut şi liniştit. Bogăţiile fiindu-i nemăsurate, voia să ofere gazdelor primitoare un dar la care acestea nici nu visaseră vreodată.

Mergând pe uliţă, văzu deodată o căsuţă plăcută la înfăţişare, aşezată într-un loc minunat şi se hotărî să caute găzduire aici. Bătu la uşă, dar, de îndată ce i se deschise şi fu poftit să intre, fără voie, se trase înapoi. Dinăuntru venea un miros greu. Ce putea fi? Şi oamenii, şi porcii trăiau laolaltă, sub acelaşi acoperiş. Fără să spună pentru ce a venit, călătorul se scuză şi ieşi în curte. Merse apoi de-a lungul pârâului limpede, care curgea prin mijlocul satului. În apropiere, o altă casă frumoasă, de curând înălțată îi atrase atenția. Se hotărâ să bată și la ușa acesteia, însă stăpânul casei era un om foarte rău. Văzându-l pe străin că se apropie de porți, slobozi câinii asupra lui, nelăsându-l nici măcar să intre în curte.

Atunci, călătorul căută găzduire la o altă casă. Aici l-au primit cu ospitalitate. Văzând însă că toate zăceau în neorânduială, acoperite de praf și funingine, cufundate în gunoi și păienjeniș, gândi că nici în casa aceasta nu va afla mult căutata liniște și plecă. Ajuns la a patra casă, din pricina marii oboseli, se hotărâ să poposească, orice s-ar fi întâmplat. Dar aici, pe lângă neorânduială și mizerie, mai află și altceva: pe pereți se vedeau urme de ploșnițe, iar el nu putea suferi insectele. Pe deasupra, puricii săreau pe el, așa că se grăbi să plece. Străinul nostru străbătu astfel satul întreg, fără să găsească undeva vreun colțișor curat, unde să se odihnească în liniște. Se mira, cum puteau, oare, oamenii aceștia, trăind într-un ținut muntos atât de minunat, să își lase casele în paragină, într-o asemenea măsură. Satul era străbătut de un pârâu. În multe locuri, pe ulițele strâmte și întortocheate, susurau alte pârâiașe. În piață și mai peste tot se găseau cișmele și izvoare, din care curgea apă din belșug. Călătorului îi era limpede că murdăria care stăpânea în casele satului nu se datora lipsei de apă, ci numai nepăsării gospodarilor.

În cele din urmă, frânt de oboseală, găsi adăpost într-o cocioabă de la marginea satului, al cărei stăpân era un bun gospodar. Aici fu întâmpinat cu multă bunăvoință de oameni cu chipuri prietenoase și zâmbitoare. Încă de la intrare, băgă de seamă că totul în acestă casă, deși sărăcăcios, era curat și bine rânduit. Geamurile ferestrelor străluceau, nicăieri nu se vedeau pânze de păianjen, podeaua era proaspăt spălată și camera aerisită. Era limpede că parfumul pajiștilor și pădurilor din apropiere pătrundea adesea în această casă, prin ferestrele deschise.

Călătorul răsuflă ușurat și rămase aici. Află astfel, în cele din urmă, un colț plăcut și liniștit unde să se odihnească. Și unde și lăsă marele său dar.

Dragi cititori, v-ați pus vreodată întrebarea: Dacă vine Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care ne aduce cel mai mare dar - Harul Său Ceresc, prin care ne umple de fericire și aduce mântuirea sufletelor noastre - și dacă va căuta adăpost pentru Sine în sufletele noastre, unde ar putea să găsească un loc potrivit de odihnă?

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Leacul uitat - Sfânta Taină a Spovedaniei, trad. din lb. bulgară de Gheorghiță Ciocioi și Petre-Valentin Lică, editura Sophia, 2007, pp. 9-11)