Calea care duce-n iad
În locul râsului, tânguirea; în locul alăutei, plângerea; în locul îngrăşării trupului, viermele; în locul jocurilor, a fi împreună cu dracii.
Iar poarta care duce la pierzare este largă şi calea desfătată. Şi umbletele pe această cale sunt, aici, în lumea aceasta, adică, de bucurie făcătoare, iar acolo, de mare scârbă. Aici uşoare, iar acolo grele şi dureroase. Aici se arată ca nişte lucruri de nimic, iar acolo ca nişte fiare sălbatice, care muşcă pe cei ce le săvârşesc şi nu se pocăiesc, după cuvântul Proorocului: „Cutremur i-a cuprins pe ei acolo, dureri ca ale celei ce naşte” (Ps. 47, 6). Iar răutatea vieţii acesteia, adică umbletele căii celeilalte, pe care şi Apostolul, în parte, le-a numărat, sunt: desfrânarea, înverşunarea, slujirea la idoli, otrăvirea, vrajba, cearta, pofta, mânia, bătaia, invidia, petrecerile, strigările, cântecele lumeşti, fluierăturile, jocurile, scăldaturile, hainele cele moi, prânzurile cele scumpe, bătăile din palme, gâlcevile, somnul cel fără grijă, ura dintre fraţi, grăirea de rău. Iar lucrul cel mai rău, decât toate, este nepocăinţa şi a nu ne aduce aminte niciodată de ieşirea, cea din urmă, din viaţă.
Acestea sunt călătoriile căii celei cumplite, pe care mulţi sunt cei ce călătoresc. Dar şi sălaşul cel cuvenit lor îl vor afla. În locul desfătării, foame; în locul beţiei, setea; în locul odihnei, chinul; în locul râsului, tânguirea; în locul alăutei, plângerea; în locul îngrăşării trupului, viermele; în locul jocurilor, a fi împreună cu dracii; în locul meşteşugurilor drăceşti, întunericul cel mai dinafară şi gheena focului şi cele asemenea acestora. În ziua cea înfricoşată a Judecăţii, se va cere de la fiecare de a păzit şi dreapta mărturisire a credinţei, neîntinată de eresuri, precum a mărturisit-o când a zis: „Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui.” Acestea şi cele asemenea acestora se vor cere de la tot creştinul, în ceasul cel înfricoşat al cercării. La care, ajută-ne, Doamne, să nu fim osândiţi. Că Ție se cuvine slava în veci! Amin.
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 419)