Introducere

Vindecarea frigurilor soacrei lui Petru a fost urmată de o adevărată serie de tămăduiri. În Betsaida se răspândise vestea că un mare tămăduitor a poposit în satul lor. Ca atare, toată lumea s-a bulucit la ușa pescarului devenit apostol. Unii voiau să-L vadă, alții să-L asculte, alții voiau să fie și ei scăpați de te miri ce boală. Cu toții aveau câte ceva să-I ceară. Că doar nu vine omul la Dumnezeu doar așa, de florile mărului… Hristos le-a oferit tuturor cele trebuincioase.
Apoi, probabil și pentru a evita reluarea îngrămădelii din ziua anterioară, S-a trezit dis de dimineață și a plecat în pustiu, pentru a se ruga. De-altminteri, e un fapt de-a dreptul obișnuit acela ca Mântuitorul să-Și ofere răgazul intimității cu Tatăl din când în când. La fel de obișnuită e și prezența ucenicilor, care păstrează însă o ciudată formă de distanțare, spre a nu le tulbura, Fiului și Părintelui, dialogul.
La un moment dat însă, întrucât mulțimile îl căutau, Simon și cei din ceată vor veni să-I spună aceasta. Din motive ce nu ne sunt cunoscute, Domnul refuză totuși, să mai facă minuni acolo. Preferă să-Și disemineze mesajul în localitățile învecinate. Așa ajunge în Capernaum. Nu înainte de a tămădui un lepros, ce-I va deveni apoi propovăduitor zelos.

Capernaum

Plasată în vecinătatea sătucului de pescari în care i se sălășluia locvacele ucenic, cetatea Capernaumului era una mai bogată și cu oameni interesați de cele ale credinței, pare-se. Aici, profitând de câteva zile de liniște, Mântuitorul Și-a instruit, cel mai probabil, ucenicii. Cum era de așteptat, mulțimea a aflat că El era acolo și a dat buluc. Era greu în vremea aceea să fii VIP! Și încă unul ce nu beneficiază nici de impresar, nici de gardă de corp. Presat de mulțimea care venise să-L asculte, dar și conștient de misiunea Sa, Hristos va propovădui aici, asaltat fiind de curioși.

Slăbănogul

Un grup de prieteni vor aduce pe o targă un slăbănog, încurajați fiind de cele auzite cu privire la calitățile Lui taumaturgice. Neavând posibilitatea accesului direct, pe ușă, îl vor urca pe acoperiș și astfel, cu ajutorul frânghiilor, îl vor așeza chiar în fața Vorbitorului. Condițiile climatice ale Israelului permit oamenilor de acolo să-și facă acoperișurile plate și astfel e mai ușor acolo, decât la noi, ca omul să ajungă sus pe casă. La propriu. De acolo, a fost doar un pas. În fața lui Hristos, nu era nevoie de prea multă pălăvrăgeală. Le-a văzut amicilor credința și prima lui reacție a fost una… firească. Cel puțin, din partea Fiului lui Dumnezeu! I-a iertat păcatele. Tămăduirea sufletească era lucrul de căpetenie de care omul avea nevoie. Cărturarii poporului nu erau însă în asentimentul Lui. Vorbele de iertare rostite cu atâta convingere, îi vor face să vocifereze: „Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?” Fireasca mustrare pe care Învățătorul le-o va aduce, va fi urmată de un semn vizibil: tămăduirea trupească. Una ce va veni ca urmare a poruncii lui Iisus: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta”. Și ca o dovadă paplabilă că iertarea păcatelor n-a fost o vorbă goală.
Întregul eveniment stârnește uimirea mulțimii, care nu mai contenește cu laudele. Senin, Hristos iese la mare, iar lumea vine să-L asculte, de această dată într-un alt cadru.

Calea vindecării – de la suflet la trup

Dincolo de aspectele ce țin de realitatea și istoricitatea povestirii, pericopa Evanghelică de astăzi vorbește despre ceva cu valoare de-a dreptul perenă. Despre un deziderat și o nevoie deopotrivă: acela al vindecării. Precum slăbănogul, și noi avem nevoie de vindecare. Fiecare suntem, în felul nostru, suferinzi. Și pentru noi, rolul și rugăciunile prietenilor, pot însemna mult. Așa cum pentru un om vicios, anturajul înseamnă aproape totul. Ca făpturi comunitare, avem datoria de a ne ruga unii pentru alții. Și nădăjduim că pentru rugăciunile aproapelui, Domnul se va milostivi de noi. În fapt, prin episoade precum acesta, Hristos însuși ne arată care ar putea fi folosul rugăciunilor pentru cei plecați dintre noi. Dacă pe cel slăbănog l-a iertat de păcate pentru credința prietenilor săi, nădăjduim că și pe cei plecați îi va învrednici de aceeași cinste, dacă ne vom ruga fierbinte.
În același timp, Învățătorul vorbește aici despre feluritele tipuri de suferință și tămăduire. Arată că nu doar trupul e supus uzurii și erodării, ci și sufletul. Și dacă cel dintâi își dorește tămăduirea și o cere, cel din urmă are nevoie de ea, chiar și atunci când trupul nu e capabil să vocifereze și pentru el. Ba mai mult, cea a sufletului e cea dintâi ce trebuie căutată. Odată primită aceea, nici trupul nu va mai suferi. Îndrăzniți!